Pescuitul pe vant

Ca pescari cazurile cand mergem la pescuit si incepe sa bata vantul sunt foarte dese, provocand nemultumirea pescarului, aceasta mai ales datorita inaspririi conditiilor de pescuit. Trebuie sa stim ca, sub luciul apei, vantul nu influenteaza negativ activitatea pestilor sau reactia acestora la nada si momeala.

Ne gandim intodeauna ca pestilor nu le plac extremele, nici frigul patrunzator, nici arsita. Anumite teorii acorda atributul favorabil sau neprielnic diferitilor curenti de aer (vant de nord, vant de sud, vant de ploaie). Insa vantul, de regula, sporeste agitatia pestilor si nu de putine ori odata cu acesta apar si primele capturi frumoase. Am remarcat ca atunci cand vantul nici macar nu adie putine sunt sansele de a ne umple juvelnicul cu peste.

Problema este ca, din pacate, pe timp de vant pescuitul la undita este evident ingreunat. Nu este totusi grav pentru ca, folosind experienta acumulata in timp, putem invinge adversitatea vantului transformind-o in aliatul principal. Dupa ce veti insusi tehnica de pescuit pe timp de vant veti dori sa aveti noroc de vant. Pe timp de vant s-a constatat ca pestii circotasi, care miros momeala si pleaca, devin mai hotariti iar pestii mici, de suprafata, inhata "prada" in acest strat oxigenat de actiunea vintului.

Multi pescari, pentru a rezolva "problema vintului" si pentru a mentine pluta in valuri, au tendinta de a ingreuna serios momeala, rezultind "calupuri" respectabile. Nu este solutia optima, existind si alte metode de urmat. Este necesar, inainte de lansare, sa aflam directia si intensitatea vantului. In continuare este necesar sa determinam efectul vantului pe suprafata iazului dar si in straturile mai profunde. Lansam pe suprafata apei o buleta (flotabila un timp) si observam pe luciul apei traiectoria acesteia (spre mal, spre larg, stinga-dreapta). Acesta este indicatorul fortei vantului in stratul superior. Daca pescuim pe fundul apei trebuie sa determinam eventualii curenti de adancime care pot avea sensul opus celor de suprafata, efectul nadirilor fiind absolut imprevizibil. Aparenta poate fi inselatoare; asadar este important sa facem cateva mici teste si experimentari intotdeauna cand avem de-a face cu vantul. De asemenea, retineti ca apa este agitata de vant pana la o adancime agala cu jumatatea distantei dintre varfurile a doua valuri succesive. Sub acest nivel pestele este linistit si ferit de turbulentele din timpul vantului puternic. Vom analiza acum cazul vantului in functie de directia din care acesta bate. Ca o regula, vom aminti folosirea plutelor lungi dar cu varf subtire.

Vant din spate

In acest caz putem pescui departe si precis, cu mai mult fir, pentru ca vantul culca incetisor linia pe locul nadit. Faceti cu atentie nadirea, in toate azimuturile pentru ca rafalele de vint antreneaza nada in afara "vadului". In general, aceasta directie este foarte avantajoasa pescuitului.

Vant din fata

In acest caz este necesara o linie mai grea pentru a putea lansa. O undita firava poate ceda usor daca este fortata prea tare, mai ales cand plumbii sunt usori. In acest caz, pestele are predilectie pentru zonele de mal unde se aduna, alaturi de nada luata de curenti si musculite, pestisori si hrana mai multa decat in larg. Se recomanda ca firul sa fie cit mai scurt iar varga sa fie cat mai lunga.

Vant din lateral

Este cel mai greu de a controla linia si de a ne mentine in zona nadita. Mai mult, o pozitie incorecta poate avea ca efect si muscaturile false, datorate curentilor care tensioneaza firul incorect plasat pe apa. Daca nu este turbulent, vantul lateral poate fi util deoarece tine linia usor intinsa. Cand este violent si in rafale trebuie sa avem grija sa stapanim varga utilizind un suport adecvat iar varful va trebui sa fie pus in pozitie submersa (pana la 5 cm) pentru a scufunda firul si a-l feri de furia vantului. Aici, o pluta lunga cu varf filiform este foarte utila iar pescuitul la fundul apei da rezultate bune.

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Pelicanul comun face parte din ordinul Pelecaniformes si din familia Pelecanidae, este o pasare de talie mare,care poate ajunge la o lungime de 140 cm si o greutate de 10 kg. Atrag atentia mai ales prin ciocul lor mare sub care se afla un sac de piele, de culoare galbena, folosit la transportul pestilor prinsi catre cuiburile cu pui. Zonele preferate de pelicani sunt cele cu apa putin adanca si cu ape domoale,bogate in peste,unde isi pot prinde usor prada cu ciocurile lor imense.

La noi in tara ii gasim de la sfarsitul lunii martie si pana in octombrie in Delta Dunarii,unde revin an de an pentru a-si face cuiburile si pentru a creste puii.Coloniile se stabiles in jurul plaurilor, mici insule de stuf plutitoare,pe care isi fac cuibul. D e obicei femela depune 2-3 oua pe care ambii parinti le clocesc timp de 35 de zile.

In acest moment pelicanul este o specie protejata in toata Europa si inca ne putem mandri cu aproximativ 2500 de perechi de pelicani care cuibaresc in fiecare an in Delata Dunarii-aceasta fiind si cea mai mare populatie de pelicani din Europa. In Romania pelicanul este declarat monument al naturii iar patrunderea in colonii este stric interzisa dar nu neaparat si respectata. Au fost situatii in care pelicanii au parasit colonia,lasand in urma cuiburile cu oua sau pui din cauza apropierii prea dese si in mod repetat a grupurilor de turisti.

Relatarile unor exploratori straini ajunsi in Dobrogea la sfarsitul secolului al XIX lea povestesc de existenta unor colonii incredibile pe toata suprafata Dobrogei unde numarul pasarilor depasea orice imaginatie umana. Faptul ca este considerat de catre pescari o pasarea lacoma,care consuma 10 kg de peste pe zi,desi nu este adevarat,pelicanul consuma maxim 3kg de peste zilnic, a adus aceasta pasare in pragul disparitiei. In timp in Delta Dunarii au fost facute numeroase expeditii de masacrarea pelicanilor in care se dadeau foc plaurilor pe care cloceau pelicanii sau in care vanatorii erau rasplatiti pentru fiecare pelican impuscat.

Balta Hagiesti

Balta Hagiesti este considerata una din cele mai frumoase si mai populare balti din jurul Bucurestiului. Pe balta Hagiesti se poate pescui pe toata suprafata lacului existand multe locuri bune de pescuit cu vegetatie, copaci, stuf. Aancimea medie a apei este in jurul valorii de 2 m iar adancimea maxima este de 4 m.

Se poate planta doar cu navomodele. Se pot retine doar 5 kg de peste. Se poate planta cu barca baltii contra cost. Taxa este de 30 Ron/12 h. Specii de pesti intalnite: biban, caras, crap, platica.
Cale de acces. Din Bucuresti mergeti spre Urziceni (DN2), la inceputul localitatii Lilieci (27 km de Bucuresti) este o curba mare la dreapta si la mijlocul curbei se face un drum din beton la dreapta (exista si un indicator “spre Hagiesti”) , mergeti pe acest drum aprox. 5 km pana dati de satul Hagiesti si indicatoarele care va indruma spre balta Hagiesti.

Montura pentru Somn

Pescuitul somnului presupune si folosirea unor monturi specializate. Dat fiind dimensiunile apreciabile la care poate ajunge somnul , montura folosita trebuie sa fie robusta si capabila de a aduce pestele pe mal.

Plumbul este culisant, tip para, dar poate fi folosit si unul plat(ca cel din a doua poza). Marimea plumbului se stabileste in functie de tipul de apa pe care pescuim, curgatoare sau statatoare etc. Firul principal este un monofilament, extrem de rezistent , nu mai subtire de 0,35-0,40.

Se alege un forfac scurt de aproximativ 10-15cm , deasemeni extrem de rezistent la abraziune, indicat fir textil. Intre firul principal si forfac se monteaza un antirasucitor nr. 10-12, iar intre plumb si antirasucitor un stoper(bila) de cauciuc.

Carligul de regula cu ochet, marimea acestuia se stabileste in functie de momeala. Oricum carligele pentru pescuitul la somn sunt mari, nr 1,2 si foarte ascutite. Carlige speciale pentru somn sunt fabricate de firme ca Maruto, Esp, Fox, Pallatrax etc. Nodul indicat este knotless knot. Momeli, la alegere, rame negre, lipitori, coropisnite, broscute, pestisori.

Lacusta

Lacustele sunt insecte aflate intr-o continua cautare a hranei, fiind foarte mobile. Cele din familii migratoare pot sa acopere distante mari in grupuri de sute de mii de indivizi. Lacusta migratoare are antenele scurte si organele auzului plasate pe abdomen (segmentul posterior al corpului). Zburand in roiuri alcatuite din numerosi indivizi, pot fi purtate de vant la sute de kilomatri departare de locul de reproducere, iar la aterizare vor devora toata vegetatia.

Lacusta este una dintre cele mai lacome insecte, devorand zilnic o cantitate de hrana egala cu greutatea sa. Lacusta adulta cantareste 2-3 grame, iar lungimea ei nu depaseste 80 mm. Lacusta prezinta doua perechi de aripi. Aripile anterioare sunt mai inguste decat cele posterioare care sunt membranoase si late, fiind in repaus stranse in falduri longitudinale, sub cele anterioare, acoperind abdomenul.
Lacusta vaneaza in timpul noptii greierii care dorm. Printre lacuste exista unele specii care se autodevora. Insensibile la durere, ele incep prin a-si manca picioarele din fata, apoi partea posterioara a corpului. Acest lucru nu-l fac din lipsa de hrana.
Lacustele calatoare, ajutate de vant, pot zbura fara intrerupere 2000 km, cu o viteza de 40 km/h, putandu-si schimba astfel zona de hranire ori de cate ori este nevoie. Nici o alta insecta nu este atat de rezistenta.
Uriasele roiuri de lacuste care devoreaza intreaga vegetatie din calea lor, s-ar datora faptului ca insectele stau impreuna de teama... sa nu se devoreze intre ele. Ipoteza apartine unor cercetatori din SUA, Marea Britanie si , care le-au observat vreme de mai multi ani. Astfel, atunci cand resursele de hrana se imputineaza, unele lacuste devin canibale si incep sa-si devoreze suratele, desi toate se hranesc in mod normal doar cu vegetatie. Lacustele speriate se aduna in roiuri tot mai mari, urmand exemplul antilopelor care se grupeaza in turme de frica pradatorilor. In cele din urma, ele pleaca impreuna in cautarea hranei, in roiuri alcatuite din miliarde de indivizi, care mananca tone de vegetatie pe zi, intunecand cerul cu multimea lor si potand distruge rezervele de hrana ale unei tari in doar cateva zile.
Pe marginea raurilor, ascunse in vegetatia inalta se gasesc si unele lacuste de culoare verde, a caror lungime poate depasi 7cm (masurate de la cap pana la varful aripilor). Aceste lacuste, relativ greu de prins, ocupa locuri fruntase in ‘preferintele culinare’ ale multor specii de pesti. Astfel, au fost semnalate capturi semnificative de somn, mreana, clean, crap. Se ataseaza de carlig dinspre cap spre partea posterioara, ca si coropisnita. In functie de marimea lacustelor si a speciei vizate, putem ‘trage’ pe fir doua sau chiar trei lacuste, care vor fi pozitionate deasupra celei de pe carlig.

Balta Greaca

Balta Greaca este una din zecile de balti din judetul Giurgiu, diferenta fata de multe altele o fac concursurile la care participa un numar mare de pescari amatori si profesionisti de la noi din tara si nu numai.

Balta Greaca se mandreste cu o populatie piscicola numeroasa in exemplare mari de crap si caras.

La iesire din Bucuresti pe soseaua Oltenitei, treceti prin Popesti Leordeni si la km 21 faceti la dreapta. Treceti prin Heresti, Hotarele si dupa vreo 3 km dupa ce iesiti din Hotarele faceti la dreapta si ati ajuns in Greaca. Mai mergeti pana aproape de iesire din sat si se face o "ulita" la dreapta si va duce direct la balta. Este o balta super, se prinde foarte bine la undita caras. Taxa este de 30 ron. Specii: caras foarte mult, cam la 150-250 g, crap. Momeli: orice.

Mamaliga pentru momeala si nada

Mamaliga pentru momeala (patratica).

Spre deosebire de mamaliga pentru nada obtinuta prin diferite retete, mamaliga pentru patratica, folosita ca momeala in carlig, este mai greu de realizat. Aceasta nu trebuie sa fie prea dura insa trebuie sa fie suficient de rezistenta pentru a ramane in carlig in timpul lanseului si, dupa aceea, timp de mai multe ore, in apa. O mamaliga incorect realizata nu rezista in apa decat circa 20-30 min., ceea ce este total insuficient, mai ales la pescuitul crapului.

O mamaliga de calitate este usor plastica dar suficient de dura pentru a se pastra in carlig timp de cel putin 2-3 ore. Retetele de preparare a mamaligii pentru patratica sunt destul de numeroase si care mai de care se poate lauda cu un artificiu care asigura produsului sau un succes teribil. Stiti cum sunt pescarii !

Reteta mamaliga:

Se ia o masura de faina si doua de malai fin cernut. Se pune cca. 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun cu circa 3 masuri de apa. Cand compozitia a fiert, se adauga 1 lingura de miere sau 2-3 pastile de zaharina (nu fermenteaza prea repede), un virf de cutit de sofran si 4-5 picaturi de esenta de anason. Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, amestacandu-se continuu. Cand s-a fiert suficient, mamaliga se rastoarna pe un capac de lemn. Se introduce mamaliga intr-o bucata de panza, dres de dama si se face o minge ceva mai mare decat pumnul, stransa bine cu materialul respectiv si apoi latita pentru a putea fi fiarta uniform pe intreaga sectiune. Deci, dupa aceea se fierbe pana cand aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa sa se scurga pe un fund de lemn dupa care se scoate din material.

Aceasta poate fi apoi:

- taiata cubulete de diferite marimi (cu latura de 6-30 mm), dupa dorinta;

- facuta cocolos prin framantarea acesteia impreuna cu putin srot, pesmet macinat sau chiar putina paine proaspata.

Pentru a putea fi framantata, mamaliga se inmoaie putin in apa pana devine de consistenta plastelinei.

Mamaliga pentru nada

Pentru a pregati o mamaliga pentru nadire nu avem nevoie decat de malai, de preferat extra, si de apa. Se pune apa la fiert intr-un tuci de fonta, cu 2-3 maini de malai in ea si se lasa la fiert pana da in clocot. Apoi adaugam cam jumatate din cantitatea de malai necesara, ajustandu-se cantitatea de apa astfel incat compozitia sa fie putin vascoasa. Dupa caz, vom adauga colorant alimentar rosu sau galben (sofran), arome, indulcitor (zahar, miere), seminte de in, floarea soarelui etc., prajite si macinate. Se amesteca cat mai des pana cand compozitia este bine fiarta. In continuare vom adauga treptat si vom amesteca bine si restul de malai pana se obtine mamaliga de consistenta dorita. Mamaliga se va rasturna pe un capac de lemn avand grija sa nu cada coaja arsa si afumata, formata pe fundul tuciului. Mamaliga astfel obtinuta se poate folosi cu succes ca nada pusa pe arc, fiind in acelasi timp si balast, sau poate fi aruncata in zona de pescuit cu ajutorul unei prastii. Reteta poate fi adaptata in functie de inventivitatea fiecaruia. Unii pescari adauga in continutul nadei si mici cantitati de gainat de pasare (de gaina). Se pare ca mirosul acestuia atrage foarte bine crapul, in special pe cel romanesc. Uleiurile volatile de usturoi, o picatura, maxim doua, sunt de asemenea foarte eficiente.

Important:

• mamaliga nu trebuie sa aiba miros de mancare, prajeli sau alte alimente pe care le consumam sau le-am preparat anterior in ceaun;

• fumatorii trebuie sa se abtina de la fumat in tot acest timp, chiar daca le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel cand fixam nada si momeala in carlig. Tutunul este cea mai eficienta “antimomeala”;

• apa pentru prepararea mamaligii este bine sa fie luata din lac sau dintr-o fantana curata, apa plata imbuteliata sau, in caz extrem, apa de robinet tinuta 1-2 zile intr-un vas in aer liber;

• in loc de zahar este preferabil sa folosim miere curata sau pastile de zaharina, deoarece mamaliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros.

Pluta

Pescarii de stationar trebuie sa cunoasca bine cat mai multe tipuri de plute pentru a putea alege pe cea mai potrivita in functie de caracteristicile apei si de specia cautata.

In alegerea corecta a plutei conteaza in general:

1. marinea

2. forma
3. portanta lor

Spunea ca plutele pot fi confectionate din diferite materiale dar as dorii sa pun accentul pe doua dintre accestea,lemnul de balsa si cele sintetice.

Lemnul de balsa are avantajul ca se oate prelucra foarte bine fiind foarte usor si foarte moale,putem afirma ca majoritatea plutelor se poate confectiona dina cest material,punandu-se in practica orice forma de la stik pana la minge de rugby sau de la morcov pana la acadea (cazul plutelor Cralusso)in timp ce plutele sintetice au forma ovala sau de picatura.

Dezavantajul plutelor de balsa consta in faptul ca uneori se pot imbiba cu apa,in special in cazurile cand din fabrica nu sunt lacuite bine sau cand sufera lovituri pe stratul de lac.

Plutele stabile si bine echilibrate sunt cele cu chila avand tija din sarma de otel sau din crabon,cele cu sarma de otel sunt mai stabile si rezista bine la apa si actiunea valurilor, dar au un dezavantaj corpul lor trebuie sa fie voluminos .

1. Una din partile cele mai importante ale plutei este antena,conteaza mai mult materialul din care aceasta este confectioanta, marimea acesteia si vizibilitatea ei la apa. Plutele din material plastic sau fibra de sticla sunt mai vizibile deoarece trec trecerea razelor luminoase uneori parand ca aceste antene chiar lumineaza.

2. Majoritatea plutelor au pe langa ochetul metalic inferior de fixare si un ochet superior fixat undeva la baza tijei antenei direct in corpul plutei.

3. Exista si plute cu tija detasabila. In cazul acestora firul principal trece prin orificiul din corpul plutei si in partea superioara se fixeaza prin introducerea tijei in orificiul axial pana cand se strange bine.

4. In ceea ce priveste corpul plutelor, cele mai uzuale forme sunt cele ovale sa cele cu forma de pictura de apa. In poza ce urmeaza o prezentare a unui lini clasice pt pluta.

5. Cand dorim sa pescuim alegem plutele in functie de portanta lor,trebuie sa ne ghidam dupa adancimea apei in care urmeaza sa pescuim,fie vorba de rari,de lacuri si balti.

Astfel pentru apele statatoare,cu adancime mica vom folosii plutele cele mai usoareintre(0,1-0,5 gr) iar pentru cele cu adancime mare vom folosii plute intre(0,5 -5,0 gr).

In rauri deasemenea vom folosii plute cuprinse intre 3,0 si 35 grame portanta.

Si in apele foarte adanci vom folosii plute usoare cuprinse intre 0,5-0,7 gr.

Lacul Peris

Unul din lacurile cu cea mai mare densitate de crapi mari din tara. Este cunoscuta in lumea pescarilor de crap ca fiind balta in care oricine poate sa-si bata recordul personal. De aceea, balta a ajutat la formarea a numerosi pescari de crap si a condus la elucidarea multora dintre misterele ce planeaza in jurul compozitiei ideale a boiliesurilor.

Suprafata: Podisor 1 - 8 hectare; Podisor 2 - 16 hectare. Adancimea medie: 1.7-2 m

Populatie piscicola: peste 200 de crapi trecuti de 10kg. Anul acesta s-a populat cu 5 tone de crap (1-3kg), 3 tone de caras, 6 tone de fitofag (peste 1kg). De asemenea exista si cteno (cu greutati intre 5 si 20kg), salau, stiuca, biban, rosioara etc

Toate malurile lacurilor sunt ingrijite si amenajate pescuitului sportiv. Conditiile de campare sunt foarte bune (exista si umbrare si masute, iar balta este iluminata pe timp de noapte).

Cale de acces: pe DN1 (Bucuresti - Ploiesti), venind dinspre Bucuresti, imediat ce treceti de Lacul Tancabesti (pe stanga) si Lacul Snagov (pe dreapta) faceti stanga (este indicator spre Peris). Urmati drumul principal pana ajungeti la calea ferata. La 30-40 de metri inainte de calea ferata este un drum secundar (asfaltat) care coboara la lac

Tipuri de Plumbi - Alegerea Formei

Exista o mare varietate de plumbi, forma si greutatea acestora depinde de apa in care se pescuieste (statatoare, curgatoare), distanta la care se trimit carligele cu momeala, actiunea lansetei, grosimea firului si metoda de pescuit folosita.

Alegerea formei. Pentru ape curgatoare, plumbii plati sunt perfecti. Ca forma pot fi paralelipipedici, sub forma de disc, semidisc. Pot fi utilizati si plumbi de forma sferica, semipicatura.

Pentru apele statatoare cu fundul tare, avand gropane si canale se pot folosi plumbi cu forma ovoidala, conica, cilindrica, sferica, fusiforma. Forma ovoidala a plumbului este solutia potrivita. Acest plumb cauta gropanele si canalele unde pestii se retrag pe timp calduros sau rece.

In ape statatoare cu fund malaos, plumbul de forma "aripa delta" cu proemienta sferica este o alegere buna. Spre deosebire de cel folosit in ape curgatoare, suprafata acestui plumb este mai mare, mai subtire iar proeminenta semisferica fixeaza la mijloc si in partea inferioara centrul de greutate, favorizand stabilitatea plumbului pe mal (dupa lansare se recupereaza 2 m, pentru scoaterea plumbului din mal).

Monitorul Tutty

Momitorul Tutty este o noutate mondiala, revolutionara, in domeniul nadirii de fund, de mare precizie. Este un dispozitiv simplu si eficient care imprastie nada din momitor generand un nor de 4 - 5 ori mai mare decat cel obtinut prin folosirea momitoarelor clasice. Modul de functionare este, cum am mai spus, foarte simplu. Se umple momitorul cu nada, dupa tragerea arcului in pozitia comprimat, apoi impingem tubul de plastic inapoi prin nada, pentru a creea un canal de drenaj. Un alt avantaj ar fi faptul ca este prevazut cu 2 fante speciale pentru forfacurile cu carlige, garantand astfel ca si carligele vor ajunge acolo unde ajunge si nada impiedicandu-le sa se incurce intre ele in timpul lanseului. Specialistii recomanda introducerea de momeli vii in nada din momitor pentru marirea eficacitatii si pentru disiparea mai rapida a nadei.

Sfaturi pentru pescuitul stiucii la copca

Gasirea stiucii este una, dar, sa ii atragi atentia este alta. O modalitate foarte buna de capturare in timpul iernii este cea de folosire a unui pestisor viu. Unii pescari va vor spune ca nu este chiar cea mai buna metoda, dar va pot asigura ca ea functioneaza chiar foarte bine. De ce este indicat un pestisor viu? Nu este bine sa lasi stiuca sa vina sa muste momeala, ea este atrasa mereu de miscare si prin urmare intotdeauna va fi tentata sa alerge dupa hrana sa o prinda. Asa ca daca are ce sa vaneze, sigur nu va ezita sa o faca.

Stiuca va sta in ape de adancime mai mica decat pe timpul verii. Veti gasii stiuca in ape si de 50 cm. Dar daca pescuiesti la copca nu este bine totusi sa stai pe langa buturugi sau vegetatie, deoarece in aceste locuri gheata poate fi subtire si nu va rezista la greutatea corpului tau. Totusi apele cu adancimi mici si vegetatie sunt cele cu sansele cele mai mari de a gasi stiuca.
Utilizeaza momeala vie. Stiuca este un pradator, asa ca va fi mereu atrasa de miscarea din jurul sau. De asemenea nu trebuie sa ignoram faptul ca ii place sa ucida. Chiar si daca folosesti momeala artificiala, utilizeaza una care sa produca cat mai multe vibratii si miscare sub apa.
Trebuie sa oferi momeala chiar in zona de atac a stiucii, pentru aceasta, alege o suprafata pe ghiata, unde sa poti estima cat de cat adancimea apei. Foloseste o freza si realizeaza doua gauri la distanta de 3-4 pasi una de alta. Arunca in fiecare gaura cate o linie cu momeala. Daca a muscat la una din undite, dupa ce esti sigur ca s-a agatat, poti fugii repede la cea de adoua gaura lasand prima undita in apa, oricum stiuca este agatata. Stiuca vaneaza de multe ori si in carduri mici asa ca ai mari sanse ca la a doua undita sa atace alta, asa ca poti avea doua capturi in cateva minute.Găsirea stiucii este una, dar, sa ii atragi atentia este alta. O modalitate foarte buna de capturare in timpul iernii este cea de folosire a unui pestisor viu. Unii pescari va vor spune ca nu este chiar cea mai buna metoda, dar va pot asigura ca ea functioneaza chiar foarte bine. De ce este indicat un pestisor viu? Nu este bine sa lasi stiuca sa vina sa muste momeala, ea este atrasa mereu de miscare si prin urmare intotdeauna va fi tentata sa alerge dupa hrana sa o prinda. Asa ca daca are ce sa vaneze, sigur nu va ezita sa o faca.
Stiuca va sta in ape de adancime mai mica decat pe timpul verii. Veti gasii stiuca in ape si de 50 cm. Dar daca pescuiesti la copca nu este bine totusi sa stai pe langa buturugi sau vegetatie, deoarece in aceste locuri gheata poate fi subtire si nu va rezista la greutatea corpului tau. Totusi apele cu adancimi mici si vegetatie sunt cele cu sansele cele mai mari de a gasi stiuca.
Utilizeaza momeala vie. Stiuca este un pradator, asa ca va fi mereu atrasa de miscarea din jurul sau. De asemenea nu trebuie sa ignoram faptul ca ii place sa ucida. Chiar si daca folosesti momeala artificiala, utilizeaza una care sa produca cat mai multe vibratii si miscare sub apa.
Trebuie sa oferi momeala chiar in zona de atac a stiucii, pentru aceasta, alege o suprafata pe ghiata, unde sa poti estima cat de cat adancimea apei. Foloseste o freza si realizeaza doua gauri la distanta de 3-4 pasi una de alta. Arunca in fiecare gaura cate o linie cu momeala. Daca a muscat la una din undite, dupa ce esti sigur ca s-a agatat, poti fugii repede la cea de adoua gaura lasand prima undita in apa, oricum stiuca este agatata. Stiuca vaneaza de multe ori si in carduri mici asa ca ai mari sanse ca la a doua undita sa atace alta, asa ca poti avea doua capturi in cateva minute.

Pescuitul la copca

Cum in cea mai parte a iernii baltile sunt inghetate formand poduri de gheata, peste care uneori mergi si cu sania trasa de cai, singurul procedeu de pescuit accesibil in acest anotimp este pescuitul la copca. Acest gen de pescuit este deosebit de atractiv, fiind foarte apreciat de pescarii care suporta in conditii onorabile gerurile iernii. Iar cand gerul se intrece cu gluma, un ceai fiebinte si o tuica fiarta - bauta cu masura - reprezinta catalizatori de nelipsit pentru o partida reusita. Din punct de vedere al echipamentelor necesare, pescuitul la copca nu este foarte pretentios, fiind suficiente 2-3 undite de cca. 1-1.5 m lungime, din trestie clasica, din bambus sau din materiale compozite moderne - dupa cum are omu'. Mai aveti nevoie de fir subtire 0.12-0.18, cam 1.5-3 m pentru fiecare undita, in functie de capturile pe care estimati sa le obtineti. Plutele vor fi mici, cu antena subtire, viu colorata. Daca apa unde pescuiti este foarte adanca puteti folosi si o mulineta pentru recuperarea firului. Mulineta poate fi cu tambur mobil, din plastic, de asemenea fara mari pretentii. In sfarsit, carligul, va fi subtire si rezistent, numere mici si foarte mici, cu tija ceva mai lunga pentru a-l putea extrage mai usor din gura capturilor mai dolofane.

Momeala cea mai eficienta este, in mod cert, fragila dar mult ravnita larva de libelula, de culoare rosie si corp segmentat. In acest caz carligele cu tija subtire si lunga, de culoare rosie, sunt recomandate. Rezultate acceptabile dau si viermusii clasici, de culoare alba sau roza. Sunt balti unde capturile de crap si caras nu sunt deloc intamplatoare, rezultate multumitoare obtinandu-se si la mamaliga. In aceste cazuri este bine sa va alegeti fire si carlige mai rezistente. Foarte des am intalnit situatia in care copca era prea stramta, raportat la dimensiunea capturii. Aici chiar ca este o problema, la care trebuie sa va ganditi din timp. Este bine sa tineti minte ca pestele mare prefera sa manance mai ales pe fundul apei, in apropierea namolului in care deseori se afunda pentru a se feri de frig. Explicatia este aceea ca, din punct de vedere fizic, apa prezinta o anomalie conform careia densitatea si temperatura nu sunt direct proportionale. Densitatea apei este maxima la temperatura de + 4 grade C. Din acest motiv, stratul de densitate maxima se gaseste la fundul albiei si nu poate avea decat +4 grade C, evident pentru un bazin cu adancime aflata in limite normale. La aceasta adancime umbla si rosioara, obletele, bibanul, micii sau marii rapitori, acestia din urma fiind mult mai bine adaptati sa supravietuiasca in apele reci, de unde si posibilitatea obtinerii unor capturi in zonele de suprafata a apei.

De cele mai multe ori problema cea mai delicata apare cand ajungem pe gheata, ne alegem un loc si ne pregatim sa facem copca. Cu ce si cum o facem ? In mod traditional copca se face cu un toporas, prin cioplirea ghetii pana rezulta o copca de forma neregulata dar in care putem pescui. De la caz la caz se poate folosi si o dalta si un ciocanel cu care ne putem da eventual si peste degete. Metoda este putin cam incomoda si cam zgomotoasa. Altii prefera sa faca un mic foculet, bine concentrat pe gheata care se topeste incetul cu incetul, preferabil in perimetrul gaurii nu si al zonei in care vom sta cu picioarele. O solutie inspirata consta in utilizarea unei freze speciale pentru gheata. Aceasta va realiza o gaura de diametru fix, fara efort mare chiar si in cazul cand gheata este groasa. Este bine ca freza sa aiba si o spirala de evacuare a ghetii razuite, pentru ca aceasta sa nu ramana in copca si sa pluteasca alaturi de pluta.

Ce trebuie sa stim cand mergem la o partida de pescuit la copca ?

1. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca gheata rezista. Daca mai sunt si altii la pescuit sunt sanse sa nu avem surprize. Primii pasi trebuie sa-i faceti cu mare grija. La malul apei, in zonele adiacente stufurilor sau in zonele cu apa curgatoare (zona podurilor) gheata este mai subtire si poate sa cedeze brusc;

2. Feriti-va sa va adunati prea multi pescari intr-o zona restransa daca gheata nu este suficient de groasa;

3. Cercetati cu atentie zonele acoperite cu zapada, unde pot exista copci mari facute de lucratorii piscicoli pentru aerisirea baltii si evitarea sufocarii pestilor;

4. Cand gheata trosneste, mai ales dimineata si seara, este semn ca aceasta ia proportii sub actiunea gerului. Aceeasi anomalie fizica, de care am pomenit mai sus, spune ca densitatea ghetii scade odata cu scaderea temperaturii ceea ce se traduce prin cresterea volumului acesteia, cu posibilitatea aparitiei unor fisuri pe lungimi de zeci de metri. Nu va faceti probleme, sunteti in siguranta;

5. Nu uitati de regula ca frigul te ia de la extremitati; feriti-va nasul si urechile de gerul aspru al iernii. Luati-va manusi calduroase, cu un singur deget. Incaltamintea trebuie sa fie de asemenea calduroasa, preferabil din piele imblanita, nu prea stramta, fiind obligatoriu sa folositi sosete din bumbac sau lana;

6. Un termos cu ceai fierbinte este ideal pentru a compensa caldura pierduta de organism. Alcolul si tutunul dau senzatia ca te incalzesc. Este adevarat ca la nivel de zecimi de grad C asa se intampla. Pe de alta parte nu uitati ca vasodilatatia provocata de alcool are ca efect de durata pierderea unei cantitati suplimentare de caldura, deci efectul in timp este negativ;

7. Evitati sa pescuiti pe timp geros, cand bate vantul.