Pagini

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Raul Arges

Raul Arges este un curs de apa din S-SE Romaniei, afluent al Dunarii la Oltenita. Are 350 km iar suprafata bazinului hidrografic este de 12.550 kmp. Izvoraste din partea central-vestica a culmii principale a Muntilor Fagaras prin doi afluenti: Buda si Capra.
Buda (izvorul principal al sistemului hidrografic Arges) izvoraste de sub varful Arpasu Mic, de la 2030 m altitudine, din lacul glaciar Buda, iar raul Capra izvoraste din lacul glaciar Capra, aflat sub vf. Vanatoarea lui Buteanu. In aval de confluenta paraului Buda cu Capra, a fost construit barajul Vidraru. De la izvor si pana in zona municipiului Pitesti, raul Arges are o directie de curgere N-S, drenand mai întâi pantele sudice ale Munților Făgăraș, străbate apoi Muscelele Argeșului și Dealurile Argesului, iar dupa ce separa Piemontul Cotmeana (in V) de Piemontul Candesti (in E), intra in campie, unde uda multe subunitati din Campia Romana. Debitul mediu multianual variaza intre 19,6 mc/s in cursul superior, 40 mc/s la iesirea din zona piemontana si 73 mc/s la varsare. Pe cursul superior al raului Arges s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 17 hidrocentrale (Arges, Cerbureni, Oesti, Albesti, Curtea de Arges, Zigoneni, Baiculesti, Budeasa, Merisani etc.). Valea superioara a raului Arges se incadreaza intr-o interesanta si neasemuita zona turistica strabatuta de soseaua nationala Transfagarasan. Afluenti principali: Valsan, Raul Doamnei, Sabar, Dambovita, Neajlov.

2 comentarii: