Pescuitul Pastravului de Lac

Locul de bastina al acestui reprezentant al salmonidelor (o subspecie a lui Salmo trutta) trebuie cautat in lacurile cu apa rece din Suedia. A fost adus apoi de acolo in lacurile reci din nordul continentului european, in apele din lantul muntos alpin si caucazian. La noi poate fi intalnit in numar mai mare in Lacul Rosu, in lacul de acumulare de la Bicaz si in paraul Prejmerului, dar potrivit unor date, a fost gasit si in alte ape curgatoare si statatoare din muntii nostri.

Pastravul de lac se aseamana cu cel indigen, in stadiul de puiet nu pot fi deosebiti nici prin forma si nici prin coloritul lor. Diferentele se manifesta abia la maturitate.

Pastravul de lac este un peste exceptional din punct de vedere al pescuitului sportiv. El poate fi pescuit atat cu musca artificiala, cat si cu ajutorul lingurii sau voblerului.

Muscatura pastravului de lac este puternica, datoria pescarului fiind aceea de a intepa imediat carligul. Obosirea acestui peste ofera satisfactii sportive de neuitat. De obicei, pescarul oboseste pastravul facandu-l sa inghita aer, dar si asa are nevoie uneori chiar de 10-15 minute pana cand il poate introduce in minciog.

Primavara la deschiderea sezonului, apa fiind foarte rece, metabolismul incetinit al pastravului determina scurtarea perioadelor de hranire, viteza si hotararea cu care acesta va ataca nalucile.

In aceste conditii este recomandabila folosirea unor oscilante cu grosimi medii (0,7 – 1 mm), adaptate bineinteles la grosimea firului, fir care influenteaza capacitatea acesteia de plutire precum si posibilitatea de a imprima un traseu marcat de opriri care dau timp pestelui slabit sa atace. In zonele cu apa mai mica, sau acolo unde observam ca pestii se misca destul de aproape de suprafata, pot fi folosite voblere "suspending", cu ajutorul carora atacul poate fi stimulat prin accelerari rapide, urmate de opriri care pot dura mai multe zeci de secunde.

In sezonul cald si la inceputul toamnei, pastravii devin din ce in ce mai puternici si agresivi, linguritele oscilante sau voblerele de suprafata putand fi recuperate intr-o maniera mai agresiva, cu scurtarea duratei de oprire. In perioada de hranire intensa, folosind lanseuri oblice la 4-10 m distanta de mal, pastravii au atacat voblerele la 5-6 m distanta de mal, la o adancime de 20-50 cm . Atacurile au fost declansate de tehnica de pescuit fara opriri si cu viteza foarte mare de recuperare.

Cele mai populare si utilizate sunt nalucile metalice: rotative si oscilante. Avantaje: pretul scazut, exploreaza o zona de adancime mai mare, se lanseaza cu usurinta. Dezavantaje: Rotativele - rasucesc firul, au o actiune uniforma si nenaturala; oscilantele - cand sunt manuite cu opriri repetate si joc pe verticala sunt foarte atractive dar datorita detensionarilor firului creste frecventa rateurilor.

Marime: rotative: nr. 2-3, culori mai putin agresive sau luciu metalic oxidat; oscilante: 3-7 cm lungime, cu greutate de 6-10 gr, de obicei modelele inguste si nervoase dau cele mai bune rezultate. Formele clasice obisnuite pescuitului la stiuca, manuite cu indemanare, au dat rezultate surprinzatoare.

Lingurile oscilante cele mai folosite sunt de obicei modele inguste si curbate pronuntat, cu suprafata lucioasa sau cu diferite modele de solzi.

Culorile clasice care au dat rezultate oriunde: cupru, argintiu – argintat oxidat catre fumuriu, galbene oxidate. Exista si exceptii in care linguri nichelate au prins pe apa foarte limpede.