Se afișează postările cu eticheta Pescuitul Pastravului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pescuitul Pastravului. Afișați toate postările

marți, 30 iunie 2015

Montura pentru Pescuitul Pastravului. Pescuit la Nimfa.

Pescuitul la pastrav este unul dintre cele mai grele metode de pescuit. Una dintre optiunile in pescuitul la pastrav este reprezentata de pescuitul la nimfa.
In montura de fata denumita "ureche de iepure" folosim un forfac lung de 2,5 m, terminat cu minimum 50 de cm de 0,14 sau 0,16 iar pe saltatoare o sa legam un emerger tot din par de iepure.
Montura trebuie lansata la circa 30 - 45 de grade inspre amonte si trebuie sa lasati nimfele sa curga pe apa pana ce firul este aproape intins.
Sursa: revista Pescar Modern, nr. 41 din 2000.

joi, 10 martie 2011

Pescuitul Pastravului de Lac

Locul de bastina al acestui reprezentant al salmonidelor (o subspecie a lui Salmo trutta) trebuie cautat in lacurile cu apa rece din Suedia. A fost adus apoi de acolo in lacurile reci din nordul continentului european, in apele din lantul muntos alpin si caucazian. La noi poate fi intalnit in numar mai mare in Lacul Rosu, in lacul de acumulare de la Bicaz si in paraul Prejmerului, dar potrivit unor date, a fost gasit si in alte ape curgatoare si statatoare din muntii nostri.
Pastravul de lac se aseamana cu cel indigen, in stadiul de puiet nu pot fi deosebiti nici prin forma si nici prin coloritul lor. Diferentele se manifesta abia la maturitate.
Pastravul de lac este un peste exceptional din punct de vedere al pescuitului sportiv. El poate fi pescuit atat cu musca artificiala, cat si cu ajutorul lingurii sau voblerului.
Muscatura pastravului de lac este puternica, datoria pescarului fiind aceea de a intepa imediat carligul. Obosirea acestui peste ofera satisfactii sportive de neuitat. De obicei, pescarul oboseste pastravul facandu-l sa inghita aer, dar si asa are nevoie uneori chiar de 10-15 minute pana cand il poate introduce in minciog.
Primavara la deschiderea sezonului, apa fiind foarte rece, metabolismul incetinit al pastravului determina scurtarea perioadelor de hranire, viteza si hotararea cu care acesta va ataca nalucile.
In aceste conditii este recomandabila folosirea unor oscilante cu grosimi medii (0,7 – 1 mm), adaptate bineinteles la grosimea firului, fir care influenteaza capacitatea acesteia de plutire precum si posibilitatea de a imprima un traseu marcat de opriri care dau timp pestelui slabit sa atace. In zonele cu apa mai mica, sau acolo unde observam ca pestii se misca destul de aproape de suprafata, pot fi folosite voblere "suspending", cu ajutorul carora atacul poate fi stimulat prin accelerari rapide, urmate de opriri care pot dura mai multe zeci de secunde.
In sezonul cald si la inceputul toamnei, pastravii devin din ce in ce mai puternici si agresivi, linguritele oscilante sau voblerele de suprafata putand fi recuperate intr-o maniera mai agresiva, cu scurtarea duratei de oprire. In perioada de hranire intensa, folosind lanseuri oblice la 4-10 m distanta de mal, pastravii au atacat voblerele la 5-6 m distanta de mal, la o adancime de 20-50 cm . Atacurile au fost declansate de tehnica de pescuit fara opriri si cu viteza foarte mare de recuperare.
Cele mai populare si utilizate sunt nalucile metalice: rotative si oscilante. Avantaje: pretul scazut, exploreaza o zona de adancime mai mare, se lanseaza cu usurinta. Dezavantaje: Rotativele - rasucesc firul, au o actiune uniforma si nenaturala; oscilantele - cand sunt manuite cu opriri repetate si joc pe verticala sunt foarte atractive dar datorita detensionarilor firului creste frecventa rateurilor.
Marime: rotative: nr. 2-3, culori mai putin agresive sau luciu metalic oxidat; oscilante: 3-7 cm lungime, cu greutate de 6-10 gr, de obicei modelele inguste si nervoase dau cele mai bune rezultate. Formele clasice obisnuite pescuitului la stiuca, manuite cu indemanare, au dat rezultate surprinzatoare.
Lingurile oscilante cele mai folosite sunt de obicei modele inguste si curbate pronuntat, cu suprafata lucioasa sau cu diferite modele de solzi.
Culorile clasice care au dat rezultate oriunde: cupru, argintiu – argintat oxidat catre fumuriu, galbene oxidate. Exista si exceptii in care linguri nichelate au prins pe apa foarte limpede.

miercuri, 9 martie 2011

Pescuitul Pastravului Curcubeu

Pastravul curcubeu este un alt reprezentant larg raspandit al salmonidelor, prezent in apele noastre ca urmare a popularii pe cale artificiala ori prin evadare din helesteie, pe calea apelor de alimentare a acestora sau odata cu apele de scurgere din bazine. Dupa unele surse de specialitate straine, in locurile unde s-a raspandit pastravul curcubeu scade rapid numarul pastravilor indigeni, ajungand chiar Ia disparitie, intrucat primul este mult mai hraparet si ia hrana "de la gura" rubedeniilor sale indigene. Experienta din tara noastra nu confirma aceasta teorie; dimpotriva, pastravii curcubeu lansati in unele ape montane au reusit de putine ori sa supravietuiasca, iar in unele cazuri chiar au disparut.
Regiunea de bastina a pastravului curcubeu este continentul nord-american, mai precis California, de unde a fost adus in Europa, pentru prima oara, in anii 1880. Scopul acestui import a fost acela de a popula cu noua specie toate acele rauri si lacuri montane ale caror populatii de pastrav indigen au scazut mult sau au disparut total din cauza abuzurilor in pescuit sau a activitatii forestiere inadecvate.
Pastravul curcubeu musca avid momeala aruncata, iar obosirea lui pune la incercare cunostintele si priceperea pescarului sportiv. Astazi exista din ce in ce mai multi pescari care recunosc calitatile "sportive" ale pastravului curcubeu. Deosebit de avantajoasa ar fi, in primul rand, popularea tuturor lacurilor de acumulare dintre munti si din regiunile colinare cu pastrav curcubeu, lacuri ce nu se gasesc de obicei la distante prea mari de asezarile urbane. Astfel de lacuri, care au fost populate cu pastrav curcubeu si prevazute cu dispozitive speciale pentru a impiedica evadarea pestilor din lac, pot deveni minunate locuri de pescuit pastrav (de exemplu lacurile de acumulare Bicaz, Paltinu, Belis, Vidraru, Tarnita etc.).
Echipamentul si metodele de pescuit sportiv corespund, in linii mari, celor descrise la pastravul indigen.
Lungimea minima admisa la pescuit : 20 cm.

duminică, 6 martie 2011

Pescuitul Pastravului Indigen

Datele statistice din intreaga lume atesta ca pastravul indigen are cei mai multi adepti in randurile pescarilor sportivi. Explicatia este relativ simpla: capturarea "fair-play" a acestui "cavaler" al raurilor montane constituie scoala cea mai inalta a pescuitului sportiv. Potrivit unei zicale englezesti de larga raspandire, pescuitul pastravului este de trei ori mai frumos decat al altor pesti deoarece: pestele este frumos, modul de capturare este frumos, ca si peisajul in care se desfasoara pescuitul.
Metoda corecta de prindere a pastravului indigen este pescuitul cu ajutorul mustei artificiale, care se potriveste foarte bine cu nobletea pestelui. Daca intelegem aceasta, putem considera toate celelalte metode drept neetice, grosolane si chiar daunatoare. Unii localnici si lucratori din exploatarile forestiere au provocat mari daune populatiei de pastravi din unele rauri prin zagazuirea si schimbarea cursului apei, prinzand apoi cu mana pastravii ramasi neajutorati in vechea albie uscata. Tot o metoda barbara de vanare a pastravului este si prinderea sa cu sulite sau furci, pe timp de noapte, la lumina tortelor ori a reflectoarelor sau cu ajutorul curentului electric. Prinderea pastravului cu mana pe sub pietrele sau stancile din rauri constituie de asemenea o metoda nesportiva. Utilizarea tuturor acestor metode este interzisa prin lege, iar contravenientii sunt amendati sau pedepsiti prin privatiune de libertate conform legii pescuitului.
De asemenea, legea pedepseste aspru si pe cei ce aseaza cosuri impletite din nuiele, plase sau alte mijloace asemanatoare in apele de sub cascade sau de sub morile cladite pe cursul raurilor montane. Pescuitul tuturor peatilor, deci si al pastravului indigen, cu ajutorul substantelor chimice, al narcoticelor sau al materialelor explozive este si el strict interzis prin lege. Toti pescarii sportivi si toti iubitorii naturii au datoria sa avertizeze imediat forurile competente ori de cate ori sunt martori cand distrugatori iresponsabili ai naturii nimicesc prin metode nepermise pastravul indigen, acest tezaur al apelor montane.
Pescuitul acestei specii este permis numai cu ajutorul unei singure undite, tinuta exclusiv in mana. Este interzisa utilizarea simultana a doua sau mai multe undite. Este interzisa de asemenea si asezarea unditei, cu carligul in apa, pe mal sau pe pietrele din imprejurimile malului. Ca si la celelalte specii, pescuitul pastravului indigen este permis numai ziua, incepand cu rasaritul soarelui si pana la apus.
In legatura cu echipamentul pescarului sportiv care da la pastrav, trebuie sa mentionam aici ca este de preferat ca intregul sau echipament sa fie cit mai usor, iar varga, mulineta si firul sa constituie impreuna un tot unitar armonios constituit. Numai asa se poate concepe capturarea, obosirea acestui peste gustos, nemaivorbind de oboseala pe care o provoaca aruncarile repetate.
Rezultatele cele mai frumoase le poate obtine acel pescar sportiv care cunoaste perfect, in amanunt, toate caracteristicile cursului de apa respectiv. Pastravul indigen, mai ales exemplarele mai batrane si mai experimentate, are locurile lui preferate, de regula permanente, locuri pe care pescarul sportiv trebuie sa le descopere. Portiunile de apa din jurul bolovanilor, stancilor mai mari, unde raul curge mai linistit, locurile mai adanci, unde de asemenea apele parca isi incetinesc usor curgerea, iata locurile cautate cu predilectie de pastravi. Cand vremea este insorita, apropindu-ne cu grija de asemenea locuri, putem vedea adesea cate un exemplar mai mare de pastrav indigen care pluteste pe loc, aproape nemiscat, in asteptarea prazii aduse de apele raului. Capturarea unor astfel de exemplare mari necesita o mare rabdare si o foarte buna pregatire de specialitate, intrucat orice gest iute, nechibzuit, fie cat de neinsemnat, sperie imediat acest peste extrem de precaut.
Pe vreme insorita se poate incerca metoda cu musca "uscata", prin care se lasa musca artificiala sa pluteasca putin pe suprafata apei, oferind-o pastravului ca si cum ar fi o insecta cazuta in apa (tantar, molie, libelula, viespe, musculita etc.). Daca pestii sunt infometati, captura poate fi destul de bogata, mai ales in iunie-iulie, perioada in care o specie de fluturasi fumurii de 2,5-3 cm obisnuiesc sa roiasca deasupra raurilor cu pastravi. Luna august ofera deja rezultate mai putin spectaculoase cu aceasta metoda, probabil din cauza scaderii temperaturii apei.
Metoda "umeda" cu musca artificiala da rezultate frumoase mai ales in zilele innorate, cu vant, imediat inainte si dupa ploaie, dupa-amiaza tarziu, pe inserate, in cazul utilizarii acestei metode, pe struna se leaga o musca artificiala, iar pe cele doua strune auxiliare altele doua. Prin miscarea usoara a acestora, imitand insectele cazute in apa, fara viata deja, provocam pastravul sa muste. Secretul reusitei consta si aici din conducerea cat mai naturala a momelii prin apa, lasarea sa in adanc si ridicarea, dirijarea dupa cateva clipe de nemiscare spre stanga sau dreapta. Este absolut necesar ca momeala sa nu fie miscata niciodata cu o viteza superioara vitezei de curgere a raului. In cazul metodei umede, faptul ca pestele a muscat se observa prin intinderea gutei, pe cand la metoda uscata acest lucru poate fi sesizat privind cu atentie musca artificiala. Atat pentru metoda umeda, cat si pentru cea uscata, astazi se fabrica muste "fantezi", care nu seamana cu nici o insecta din natura. Meritul lor este acela de a incita pastravii prin coloritul bizar, prin forma neobisnuita si aripioarele oarecum iesite din comun.
Cei mai multi pescari sportivi experimentati, odata ajunsi la fata locului, scutura mai intai tufele din apropierea malului pentru a vedea ce fel de insecte isi iau zborul de acolo. Apoi utilizeaza ei insisi musca artificiala care prezinta cea mai mare asemanare cu acestea. De cele mai multe ori metoda da rezultate, insa exista imprejurari in care roadele se obtin tocmai cu musca artificiala cu forma si coloritul total diferite de insectele naturale respective. Pe de alta parte, se poate intampla ca, in ciuda unui intreg arsenal de muste artificiale oferite pastravului, sa nu reusim sa-l provocam nicicum la atac. In aceste cazuri, pestele este cel mai probabil satul sau cine stie ce alt capriciu il determina sa ramana pasiv.
Aruncarea trebuie efectuata de asa maniera incat numai momeala sa atinga suprafata apei, nu si guta. In caz contrar, in momentul impactului cu apa, guta cu momeala emit un zgomot oarecum asemanator pocnetului de bici, ceea ce sperie imediat pestele si deterioreaza si musca artificiala. Daca pastravul se arunca avid asupra momelii care atinge suprafata apei, trebuie sa intepam imediat, scurt si iute carligul. Dupa aceasta urmeaza obosirea pestelui. Cand pescarul se afla pe malul apei, este indicat ca obosirea pastravului sa coincida cu dirijarea treptata catre mal. Minciogul trebuie indreptat totdeauna dinspre capul pastravului prins. Daca in clipa in care momeala a atins suprafata apei pastravul nu a muscat, nu trebuie sa ne pierdem sperantele, intrucat dupa cum am mai spus pescuitul pastravului consta dintr-un sir aproape interminabil de aruncari repetate, intre timp putem sa schimbam locul, observand cu atentie locurile cu vartejuri mai mari, locurile cu ape mai linistite etc.
Experienta a demonstrat ca pastravii mari, musca rareori la muste artificiale, deci trag cu precadere spre o prada mai substantiala, in cazul de fata lingura metalica, blinkerul sau voblerele mici. Pescarii sportivi din unele tari utilizeaza in aceste cazuri boisteanul, un peste mic care constituie hrana preferata a pastravilor mari. Aceasta momeala este fixata pe carligul numarul 3, cu coada lunga, trecut mai intai prin coada boisteanului si introdus din nou in corpul momelii mai sus, in directia capului (conform lungimii cirligului). Undita este de 2,70 m iar guta de obicei de 0,30, cea de 0,20 fiind utilizata mai rar.
O alta metoda folosita in apele care abunda in pastrav este cea de prindere cu voblerul, lingura, sau cu ajutorul combinatiei lingura-musca artificiala. Lingura este fixata pe struna fara a se utiliza vartejul, intrucat atentia pastravului ar fi atrasa de acesta si nu de lingura in sine; pastravul mare musca cu putere lingura. Imediat dupa agatarea carligului trebuie sa inceapa obosirea lui, preferabil prin dirijarea spre ape mai domoale si lipsite de obstacole. Cu lingura si voblerul se obtin rezultate deosebite in lacurile montane naturale sau baraje.
Unele tratate de specialitate straine amintesc si asa numita metoda de pescuire "prin pipaire" a pastravului, care are ca scop capturarea exemplarelor mai mari prin fixarea unei lacuste, a unei viespi sau a unui fluture pe carligul de 7-10. Carligul astfel prevazut cu momeala naturala nu este aruncat departe si nici plutit pe suprafata apei, ci este lasat sa cada in repetate randuri pe suprafata apei "pipaind-o", in timp ce pescarul sta la mal, ascuns printre tufe. Metoda prin pipaire se poate practica eficient indeosebi acolo unde, pe malul raului, se afla o bogata vegetatie, tufe, multi copaci. Pastravii, mai ales exemplarele mai mari, se vor repezi asupra momelii cu salturi superbe, datoria pescarului fiind aceea de a agata imediat carligul, nu insa excesiv de brusc. In aceste portiuni acoperite de tufe, obosirea si prinderea cu minciogul a pestelui agatat in cirlig este adesea anevoioasa.
Perioada in care pescuitul pastravului indigen este permis se intinde de la 1 mai pana la 15 septembrie, in timp ce perioada sa de reproducere, cand pescuitul este deci interzis, tine de la 15 septembrie pana la 30 martie.
Zilele cand pescuitul pastravului este permis, precum si numarul admis de pastravi prinsi poate varia de la rau la rau.