luni, 27 iunie 2011

Capturi record la pescuit in lume

Cele mai mari exemplare pescuite in lume:

Pastrav - 21,82 kg (lacul Diefenbaker)
Crap - 44,91 kg (lacul Les Graviers, Franta)
Novac - 48,5 kg (lacul Erlesee, Germania)
Clean - 5,72 kg (raul Gurk, Austria)
Salau - 18,7 kg (Dunare, Austria)
Stiuca - 30,5 kg (balastiera Dannstadt, Germania)
Snger - 77,5 kg (raul Tisa, Ungaria)
Caras - 4,84 kg (raul Kocher, Germania)
Somn - 144 kg (raul Po, Italia)

Se spune ca cel mai mare somn din toate timpurile, de peste 500 kg, ar fi fost prins in Delta Dunarii, insa nu exista poze doveditoare.

Cel mai mare somn din Europa

Italianul Roberto Godi se poate lauda cu cel mai mare somn prins vreodata de un european. Pestele gigantic masoara aproape 2.5 metri lungime si cantareste peste 113 kilograme.
Dupa ce a fost prins si fotografiat, pestele a fost eliberat in siguranta in apele raului Po.
Simon Clarke, reprezentantul Catfish Conservation Group este de parere ca exemplarul are in jur de 20-30 de ani.
Precedentul record a fost stabilit de pescarul francez Christophe Dubreuil, in raul Ebro, Catalonia, Spania. Somnul prins de Dubreuil cantarea aproape 112 kg.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Pescuitul Hanosului

Hanosul este un peste relict pontocaspic din Marca Neagra si Marea Azov. Este prezent pe tot litoralul romanesc si rar se intalneste in Razelm si in lacul Siutghiol.
Hanosul este un peste foarte vorace si pe aceasta proprietate a speciei se bazeaza si pescuitul sportiv. Se poate pescui aproape tot timpul anului, dar cele mai bune rezultate se obtin in perioada aprilie-noiembrie. Se pescuieste de pe tarm, cu o varga de 5-7 m lungime si cu un nailon de aceeasi lungime. Pe capatul firului se leaga un plumb de forma conica sau sferica, cu o greutate de 30-40 g. Deasupra plumbului se leaga doua carlige pe doua strune, fiecare lunga de 10-15 cm. Firul trebuie sa fie de 0,22-0,25, iar strunele mai subtiri, de 0,16-0,18. Daca ele se agata de fundul pietros, se rup, ceea ce permite pescarului sa recupereze o parte din fir. De obicei se agata numai un carlig, iar celalalt poate fi recuperat. Momelile folosite sunt de mai multe feluri: partea cartilaginoasa a scoicii midia, aterina sarata sau proaspata, hamsie sarata sau proaspata, bucati de guvizi, dar mai cu seama garizi (racusori mici cu corpul aproape transparent), care traiesc aproape de tarm, langa pietre. Garizii se prind cu minciogul cu ochiuri mici. Ca nada se mai utilizeaza carnea de vita si in special inima, care este taie si se rupe greu din carlig. Daca se folosesc bucati de peste, ele trebuie sa fie curatate in prealabil de piele. La pescuitul hanosului de pe mal se lasa undita in apa pana ce plumbul atinge fundul, iar firul se intinde complet. Hanosul aflat in apropiere, datorita lacomiei, inghite cu o muscatura ferma carligul nadit. La muscatura se ridica varga si este sigur ca hanosul nu mai poate scapa. Daca pescarul nu ridica imediat varga, pestele incearca sa scape, fugind spre sau sub stanci, unde se pierde cu carlig cu tot. In cazul in care carligul nu s-a agatat de piatra, pestele schimba in scurt timp locul de refugiu si iese de sub stanca, cand poate fi usor capturat. Locul optim de pescuit al hanosului, ca in general al guvizilor, este in zona tarmului, in golurile dintre pietrele digului, scobiturile din dig, gaurile si orificiile dintre pietre si stabilopozi, unde hanosul traieste in mici colonii locale. Cu sonda de plumb se masoara adancimea acestor scobituri sau gauri, pentru a afla locul unde stau pestii si pentru a oferi momeala la locul potrivit.
Hanosul, ca si celelalte specii de gobide, se pescuieste cu foarte bune rezultate si ceva mai departe de mal, din barca, cu o unealta denumita volta. Aceasta este compusa dintr-un fir mai gros, cu o lungime de 40-50 m, la capatul caruia se leaga un plumb de 50-80, chiar pana la 150-200 g, in functie de adancimea locului si de puterea curentilor marini, pentru a asigura firului o pozitie verticala in timpul pescuitului, in apropierea plumbului se leaga cele doua carlige cu strune mai subtiri decat firul. Plumbul mai greu are si rolul de a asigura apropierea carligului de pietrele de pe fundul apei, unde sta bancul de guvizi. La primele muscaturi se recupereaza firul, deoarece hanosul lacom, ca si guvizii, este agatat in mod sigur. La pescuitul la volta, barca se ancoreaza cu o greutate la un capat pentru a nu fi dusa in deriva de curenti si de vant, cu riscul de a indeparta pescarul de locul cunoscut. Aceasta metoda este foarte eficienta in special in lunile cu apa calda, daca este folosita la adancimile de 20-25 si chiar de 30-35 m.
La pescuitul sportiv in Marea Neagra, in conformitate cu legea, se folosesc doua undite sau doua lansete cu cate 10 carlige fiecare, ori doua taparine, fiecare cu cate 10 carlige.

Lacul Surduc

Lacul Surduc este un lac de acumulare situat in vestul tarii, in judetul Timis, (in partea de sud-est a muntilor Poiana Rusca), la o distanta de aproximativ 100 de km de Timisoara si la 30 km de Lugoj. Barajul si Lacul Surduc alimenteaza cu apa potabila si industriala municipiul Timisoara si pune in miscare turbinele unei microhidrocentrale de 2 MW.
Lacul de acumulare Surduc are ca scop principal asigurarea cu apa potabila a zonei Timisoara, apararea impotriva inundatiilor si bineinteles, un scop turistic, unde iubitorii de pescuit si de agrement se pot bucura in voie. Avand o suprafata de 460 ha, el este cel mai mare lac din judetul Timis. Constructia barajului a inceput in 1972, iar acumularea in 1976, atingand in 1977 aproape 25 milioane mc. Etapa a doua a inceput in 1981, fiind proiectata pentru acumularea unui volum de apa de 51 milioane mc.
Lacul Surduc este unul dintre principalele puncte de atractie turistice, pentru cei ce doresc o relaxare, o delectare, pentru cei care doresc sa inoate, pentru sporturi nautice, pentru pescuit sau pentru plaja in timpul verii. Cazarea este usoara, ori la cabane, ori cu cortul. Judetul Timis se poate mandri cu acest minunat lac de acumulare, atat pentru turism, cat si pentru asigurarea apei potabile in Timisoara.

Lufarul

Traieste aproape in toate marile calde, temperate si tropicale ale Oceanului Atlantic. Lufarul este prezent in marile Mediterana, Neagra si Azov. Se intalneste pe toata lungimea litoralului romanesc.
Corpul lufarului este moderat alungit, comprimat lateral, acoperit cu solzi mici si subtiri. Capul este mare, comprimat lateral, gura mare si oblica, buzele subtiri. Falcile sunt prevazute cu dinti scurti, grosi si ascutiti. Pedunculul caudal este scurt, comprimat lateral. Cele doua inotatoare dorsale sunt alaturate. Linia laterala este completa, usor curbata, paralela cu linia dorsalei pestelui.
Partea dorsala a lufarului este cenusiu deschis, cu reflexe albastrui, laturile si abdomenul argintii, inotatoarele sunt aproape incolore. La baza pectoralei se vede o pata neagra.
In dreptul coastelor romanesti, lungimea cea mai frecventa a lufarului este de 30-40 cm, mai rar 50 cm, dar in alte mari trece si peste 1 m. Greutatea obisnuita in apele noastre este de 2-3 kg, insa in Oceanul Atlantic depaseste uneori si 20 kg.
In luna mai se apropie de tarmul romanesc, cand temperatura marii atinge aici 15°C, si se retrage spre largul si sudul Marii Negre in octombrie. Lufarul traieste in bancuri, in straturile superioare, urmarind cu multa tenacitate bancurile de hamsii, scrumbii albastre si stavrizi, cu care se hraneste. Este un peste rapitor prin excelenta, in stadiul de puiet, pe langa puietul de peste, consuma crustacee marine, moluste, dar pe masura maturizarii trece exclusiv la viata de peste rapitor.
Atinge maturitatea sexuala la varsta de 3, mai rar la 4 ani. Se reproduce in perioada iunie-august, la o temperatura a marii de 22-26°C. O femela depune 120000-200000 boabe de icre pelagice. Datorita poftei sale permanente si a lacomiei, lufarul creste foarte rapid. Cand da de bancul de hamsii sau de stavrizi, ucide intotdeauna mai multi pesti decat poate consuma, fiind astfel un dusman de temut al pestilor mai mici, de banc.
Are carnea gustoasa, alba, foarte apreciata.
Lufarul se prinde la undita mai ales la pescuitul din barca, in largul marii, la scrumbii albastre si stavrizi. Este un peste apreciat de unditarii localnici. Se zbate in timpul obosirii, dar se preda repede.

Pescuitul in apele de ses

Cea mai mare parte a apelor din Romania in care poate fi practicat pescuitul sportiv atat ca lungime, cat si ca suprafata este alcatuita din raurile si lacurile din regiunile de ses. Acestea cuprind in primul rand Dunarea (1072 km), care impreuna cu cele trei brate din Delta: Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe, totalizeaza peste 1500 km. Principalele rauri sunt: Muresul, Oltul, Somesul, Jiul, Siretul, Prutul etc., curg pe cele mai lungi portiuni si se varsa tot in regiunile de ses.
In zonele de ses se afla si majoritatea lacurilor: lagunele cu apa dulce din apropierea litoralului Marii Negre, din care fac parte si lacurile Razelm, Sinoe, Zmeica si Golovita; laculrile de acumulare din sistemele hidroenergetice de la Portile de Fier I si II; lacuri naturale, mai mici sau mai mari (Snagov, Caldarusani, Cernica, etc.), lacurile de acumulare (Varsolt, Surduc, Gilau etc.), balti naturale sau iazuri amenajate, lacuri de acumulare hidroenergetice pe Olt, Bistrita, Cibin etc.
Fiecare dintre tipurile de ape de ses enumerate are conditii hidrologice si hidrobiologice specifice, dispune de o anumita flora si fauna autohtone. Conditiile de mediu, caracteristice diferitelor tipuri de ape de ses, determina calitatea in ceea ce priveste speciile de pesti ce traiesc in aceste ape, dar si cantitatea in cadrul speciilor respective.
Pestele cel mai reprezentativ din portiunile de ses ale raurilor noastre este crapul (Cyprinus carpio), dar pe langa el se afla in numar mare si linul (Tinca tinca), carasul (Carassius auratus), platica (Abramis brama), cosacul cu bot ascutit (Abramis ballerus), cosacul (Abramis sapa), batca (Blicca bjoerkna), babusca (Rutilus rutilus), obletul (Alburnus alburnus), sabita (Pelecus cultratus). Viteza redusa a cursului raurilor din acest zone, precum si cantitatile mari de substante dizolvate in apa creeaza conditii optime pentru dezvoltarea organismelor vegetale (fitoplancton) si animale (zooplancton) care plutesc in rauri sau lacuri si care constituie hrana abundenta atat pentru puietul, cat si pentru exemplarele mature ale speciilor de pesti.
Lacurile, baltile, precum si celelalte tipuri de ape statatoare din regiunile de ses si raurile lent curgatoare, cu multe meandre, sunt marginite de o vegetatie acvatica luxurianta, formata din stuf, papura, pipirig etc. in multe locuri din Delta, aceste plante acopera suprafete intinse. Adancimea apei variaza, speciile mai mici de pesti abunda, motive pentru care si pestii rapitori gasesc aici conditii optime. Principalii reprezentanti ai acestora sunt: stiuca (Esox lucius), somnul (Silurus glanis), salaul (Stizostedion lucioperca), salaul vargat (Stizostedion volgense), bibanul (Perca fluviatilis), avatul (Aspius aspius), ghibortul (Acerina cernita), rasparul (Acerina schraetser), somnul pitic (Ictalurus nebulosus).
In afara de speciile amintite, aceste ape adapostesc inca multe alte specii, de obicei de talie mica si pasnice, care constituie, in parte, hrana pestilor rapitori (stiuca, salaul, somnul etc.). Amintim astfel obletul (Alburnus alburnus), rosioara (Scardinius erythrophthalmus), vaduvita (Leuciscus idus), tiparul (Misgurnus fossilis), plevusca (Leucaspius delineatus), porcusorul (Gobio gobio), tiganusul (Umbra krameri).
Lacurile si baltile de revarsare de-a lungul Dunarii, precum si lacurile din preajma tarmului marii sunt populate de ghidrin (Gasterosteus aculeatus), palamida de balta (Pungitius platygaster), moaca de bradis (Proterorhinus martnoratus), porcusorul de nisip (Gobius kessleri), guvidul de balta (Gobius fluviatilis).
Dintre speciile migratoare de pesti trebuie amintita anghila (Anguilla anguilla), care poate fi pescuita in Dunare si pe cursul inferior al unora dintre afluentii sai.
Cega (Acipenser ruthenus) constituie captura cea mai de pret, mai ales pentru pescarii profesionisti si sportivi de pe Dunare.
In apele de ses se pot pescui si alte specii: unele dintre acestea migreaza din mare si se stabilesc temporar (pentru a se reproduce sau pentru a petrece aici iarna) in Dunare. Astfel de pesti sunt: morunul (Huso huso), viza (Acipenser nudiventris), nisetrul (Acipenser guldenslaedti), pastruga (Acipenser stellatus). Tot pentru a se reproduce scrumbia de Dunare (Alosa pontica) si rizeafca (Alosa caspia nordmani) migreaza primavara, in numar foarte mare din Marea Neagra in Dunare.

Raurile si Lacurile Judetului Iasi

Reteaua hidrografica ce strabate teritoriul judetului Iasi cuprinde artere destul de variate ca marime, cum sunt portiunile corespunzatoare din sectorul mijlociu al Prutului si Siretului, un sector restrans din cursul inferior al Jijiei si al Miletinului si alte rauri mici, autohtone.
Reteaua hidrografica ce dreneaza perimetrul judetului Iasi, cu o densitate medie de 0,5 km/km2, este formata din bazinul mijlociu al raului Prut, care uda partea de E a judetului Iasi, pe o distanta de 231 km, formand, totodata, si granita cu Republica Moldova, din cursul mijlociu al Siretului, care strabate extremitatea de NV a judetului Iasi pe directie NNV-SSE, pe o lungime de 76 km.
Cursul inferior al Jijiei, cu afluentii sai principali Bahlui, Miletin, Frasin, Bohotin s.a., este afluentul drept al Prutului. Desi densitatea totala a raurilor oscileaza in jurul valorii de 1,5 km/km², numai 30% dintre ele au o scurgere permanenta, restul fiind semipermanente si intermitente. Datorita acestui fapt s-a simtit nevoia costruirii unui mare numar de iazuri, care contribuie la regularizarea regimurilor scurgeriisi la revolvarea unor necesitati de ordin practice, gospodaresc.
Raurile reprezinta cea mai importanta sursa hidrografica a regiunii, caracterizandu-se printr-un regim cu frecvente si accentuate variatii de nivel si debit, care dau nastere la viituri si inundatii cu efecte negative asupra economiei.
Lacurile reprezentate in special prin iazuri, au o mare raspandire mai ales in partea nord-estica a judetului.

vineri, 24 iunie 2011

Sabita

Traieste in bazinul hidrografic al marilor Baltica, Caspica, al Marii Negre, in apele din sudul Suediei si Finlandei, in tara noastra, sabita traieste pe tot cursul Dunarii, pana la varsarea in Marea Neagra, si la gurile fluviului, in apele salmastre, in lacul Razelm, in zonele de ses ale raurilor Somes, Mures, Timis, Olt, Ialomita, Siret si Prut. In timpul reproducerii, cu ocazia inundatiilor, patrunde in lunca inundabila a marilor rauri.
Corpul sabitei este alungit, mult comprimat lateral. Are o carena ventrala foarte ascutita, lipsita de solzi, se intinde de sub opercule pana la anala. Corpul pestelui este acoperit cu solzi mici, subtiri si luciosi, care se desprind foarte usor. Ochii sunt foarte mari, botul scurt, gura superioara, mica si aproape verticala. Aripioara dorsala este situata foarte posterior, retrasa spre pedunculul caudal, Anala este lunga, caudala puternica, adanc scobita, cu lobul inferior mai lung decat cel superior. Linia laterala se deseneaza pe partea inferioara a corpului, cu o serie de ondulatii pe parcurs si aproape dreapta spre coada.
Dorsala pestelui este de un albastru inchis sau verde albastrui cu puternic luciu metalic. Laturile corpului sabitei sunt argintii, abdomenul argintiu-albicios. Inotatoarele pectorale, dorsala si caudala sunt cenusii, cu reflexe rosiatice spre margini. Celelalte inotatoare sunt galbui.
Lungimea obisnuita este de 25-35 cm, dar atinge si 50 cm, iar greutatea medie este de 350-450 g, in mod exceptional 1,5-2 kg in apele de la noi.
Sabita traieste in bancuri la suprafata apei rarilor de ses, in multe lacuri din interiorul tarii, in lacurile litorale, inclusiv cele salmastre. Fiecare banc, mai mic sau mai mare, are drept conducator cate o sabita mai mare, mai batrana. Perioada de reproducere corespunde lunilor mai-iunie, cand exemplarele de 3-4 ani, care au atins maturitatea sexuala, se aduna in bancuri pentru reproducere. O femela depune 10000-60000 boabe de icre care ating un diametru de 4-5 mm dupa fecundare, cand cresc mult in volum.
La inceput, alevinii se hranesc cu fitoplancton, apoi cu zooplancton, insecte cazute pe suprafata apei (gura este adecvata pentru aceasta hrana), cu insecte acvatice, iar exemplarele batrane devin uneori consumatoare de puiet de obleti.
Carnea sabitei este grasa, gustoasa si apreciata.
Exemplarele mari se pescuiesc cu linguri mici, cu lanseta, iar cele mici cu musculite si muste artificiale.

Pescuitul in apele coliniare

Apele curgatoare din zonele de deal corespund limitei inferioare de raspandire a lipanului, dar in principal altitudinilor la care traiesc doua dintre speciile extrem de importante din aceste ape: scobarul si mreana.
Paraiele de munte, unite intre ele in zonele deluroase, alcatuiesc rauri colinare cu ape mai bogate in substante nutritive, cu o temperatura relativ scazuta, limpezi in perioadele de seceta si usor tulburi in timpul ploilor. Curentii mai slabi din aceste zone favorizeaza existenta mai multor vietuitoare si organisme vegetale (care constituie hrana pestilor) decat in paraiele de la altitudini mai mari. Fundul albiei in apele colinare este acoperit cu pietre mai mari, plate, alteori cu pietris, peste care se intinde un adevarat covor verde de alge, hrana buna pentru scobar. Locurile acoperite cu pietre, pietris sau uneori cu nisip constituie medii ideale de viata pentru diferitele animale submerse, in primul rand pentru larvele insectelor acvatice, foarte diverse ca specii si ca numar. Toate acestea explica densitatea faunei ihtiologice in aceste zonele de rauri.
Uneori in aceste portiuni de rau apare lipanul, lostrita si fantanelul, dar specifice lor sant: scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus barbus), mreana vanata (Barbus meridionalis petenyi), cleanul (Leuciscus cephalus), mihaltul (Lota lota), morunasul (Vimba vimba) si beldita (Alburnoide bipunctatus).
In plus, in raurile de munte si de deal traiesc si urmatoarele specii: cleanul mic (Leuciscus leuciscus), porcusorul (Gobio gobio), cara (Cobitis aurata balcanica), nisiparnita (Cobitis romanica), chetrarul (Gobio uranoscopus), pietrarul (Aspro zingel) si fusarul (Aspro streber). Toate aceste specii sau majoritatea sunt de talie mica.
Speciile de pesti mici consemnate constituie in parte hrana speciilor valoroase, iar pe de alta parte folosesc ca momeli pentru pescuitul sportiv.

Pescuitul Caracudei

Caracuda poate fi gasita in aproape toate apele din Europa, pana la cercul polar; fac exceptie: Irlanda, Scotia, sud-vestul Frantei si Elvetia.
In Romania, caracuda poate fi intalnita in majoritatea apelor, exceptand paraiele de munte si lacurile montane. Apare astfel, numeroasa, in raurile mari, ca Prut, Dunare, Siret, precum si in baltile de revarsare ale acestora, in foarte multe crescatorii de crap si helesteie, in brate moarte, balti, lacuri colinare si de ses, precum si in Delta Dunarii si apele limitrofe.
Din primavara pana in toamna, pescuitul caracudei da rezultate satisfacatoare in primele ore de dupa rasaritul soarelui si dupa-amiaza tarziu. Uneori se poate pescui cu succes caracuda si in ultimele zile ale toamnei, cu conditia sa fie precedate de cateva zile calduroase la rand, intrucat ea se afla totdeauna in imediata apropiere a fundului apei, unde scormoneste in cautare de hrana, carligul trebuie reglat astfel ca nada sa atinga fundul (motiv pentru care este necesar sa se cunoasca bine adancimea apei). Este adevarat ca in zilele calduroase de vara pestele se ridica in straturile superioare ale apei, dar aceste ridicari dureaza foarte putin timp.
Metoda cea mai eficienta de pescuit la caracuda este cea cu pluta. Varga trebuie sa fie usoara si sensibila, iar firul de 0,15-0,18. Gura caracudei este mica, lucru care trebuie luat in considerare la alegerea dimensiunii carligului; astfel, rama folosita ca nada se fixeaza pe carlig de 8-10, in timp ce boabele fierte de grau sau bilutele de mamaliga se infig pe carlig de 10-12. Plumbul trebuie sa fie cat se poate de mic, iar pluta, extrem de usoara. La pescuitul caracudei se obtin rezultate bune prin nadirea prealabila a locului de pescuit, cu mentiunea ca este de dorit sa se foloseasca apoi aceeasi nada si pe carlig. Se foloseste in acest scop malai macinat mai mare, boabe tinere, laptoase de porumb, boabe fierte de grau, bilute de coca de paine etc. Cateva boabe sau bilute aruncate in apa chiar si in timpul pescuitului atrag si alte exemplare de caracuda in apropierea unditei. Exemplarele mai mici se pescuiesc pentru a fi utilizate mai tarziu ca nada vie, mai ales pentru pescuitul somnului.