SOLUNAR 2011 - click aici
vineri, 16 septembrie 2011
luni, 22 august 2011
Boisteanul
Boisteanul face parte din familia ciprinidelor, cea careia ii apartine si crapul. Este un peste foarte raspandit in apele montane din intreaga Europa, exceptie facand partea sudica a Italiei si a Peninsulei Balcanice.
In tara noastra se gaseste in raurile din Carpatii Rasariteni si Meridionali, precum si in Apuseni, la altitudinile caracteristice lipanului si pastravului, dar poate fi intalnit ocazional si in alte rauri de munte. De asemenea, apare si in Lacul Rosu si in alte lacuri montane din tara noastra.
Corpul acestui peste este aproape perfect cilindric, fiind usor comprimat lateral in apropierea caudalei. Atat linia dorsala, cat si cea abdominala sunt bombate. Corpul este acoperit de solzi mici, foarte subtiri, fixati superficial. Capul, relativ gros, se termina cu un bot puternic bombat deasupra gurii, asezata jos, dar cu deschizatura orizontala. Atat gura, lipsita de mustati, cat si ochii sunt mici. Regiunea abdominala nu este acoperita de solzi. Linia laterala se intinde doar pana la aripioara ventrala, de unde se intrerupe sau, uneori, dispare complet.
Boisteanul este un peste foarte viu colorat. Spatele si capul pestelui sunt gri-verzui sau gri-brun, acoperite cu puncte negre. Partile laterale, galben-verzui, uneori cu sclipiri aurii. Abdomenul este alb-galbui sau alb. Incepand de la opercule, spatele si flancurile boisteanului sunt acoperite de pete negre, dispuse in 6-8 randuri, uneori atat de dese incat formeaza dungi, inotatoarele sunt mai putin colorate: inotatoarea dorsala si cea caudala gri, pectoralele gri-deschis, in timp ce ventrala si inotatoarea din apropierea cozii sunt galbui-verzui. In perioada de reproducere, cand pestele imbraca haina nuptiala, partile laterale capata un luciu metalizat, iar pe corpul masculilor apar dungi negre, in timp ce pe flancuri si pe abdomen se contureaza pete rosiatice, de un rosu aprins sau mai pal, intre care se pot vedea si unele verzi-albastrui.
Boisteamul este un peste de talie mica. Ajunge rareori la 12 cm, lungimea medie fiind de 6-8 cm, iar greutatea in jur de 8 g. Viata sa este de asemenea scurta: doar 5 ani.
Locul de vietuire al boisteanului coincide cu raurile din zona pastravului si a lipanului, dar poate fi intalnit frecvent si in zonele superioare, ale scobarului. Prefera raurile cu curenti rapizi, limpezi, bogate in oxigen, unde albia este acoperita de nisip sau pietris. De obicei se gaseste in grupuri, exemplarele mai mari inotand mai ales in apropierea fundului, cele mai mici pe la mijlocul apelor, ambele categorii preferind sa stea in perimetrul axei longitudinale a raului. Hrana lui se compune din minuscule vietuitoare acvatice, larve de insecte, rime mici, raci minusculi, precum si materii de origine vegetala sau animala aflate in proces de descompunere. Unii observatori sustin ca uneori, consuma si icrele altor specii de pesti. Mustele, insectele cazute in apa constituie pentru boistean o delicatesa.
Boisteanul ajunge la maturitate sexuala la varsta de 2-3 ani. In perioada mai-iunie, femela depune circa 600-1000 de boabe de icre marunte pe albia acoperita de pietre mai mici si mai mari. Desi carnea lui este usor amara, unii o consuma cu placere.
Pescarii sportivi il prind cu musca sau cu raci mici care se gasesc sub pietrele din rau fixati in carlig pentru a-l folosi apoi ca momeala.
Corpul acestui peste este aproape perfect cilindric, fiind usor comprimat lateral in apropierea caudalei. Atat linia dorsala, cat si cea abdominala sunt bombate. Corpul este acoperit de solzi mici, foarte subtiri, fixati superficial. Capul, relativ gros, se termina cu un bot puternic bombat deasupra gurii, asezata jos, dar cu deschizatura orizontala. Atat gura, lipsita de mustati, cat si ochii sunt mici. Regiunea abdominala nu este acoperita de solzi. Linia laterala se intinde doar pana la aripioara ventrala, de unde se intrerupe sau, uneori, dispare complet.
Boisteanul este un peste foarte viu colorat. Spatele si capul pestelui sunt gri-verzui sau gri-brun, acoperite cu puncte negre. Partile laterale, galben-verzui, uneori cu sclipiri aurii. Abdomenul este alb-galbui sau alb. Incepand de la opercule, spatele si flancurile boisteanului sunt acoperite de pete negre, dispuse in 6-8 randuri, uneori atat de dese incat formeaza dungi, inotatoarele sunt mai putin colorate: inotatoarea dorsala si cea caudala gri, pectoralele gri-deschis, in timp ce ventrala si inotatoarea din apropierea cozii sunt galbui-verzui. In perioada de reproducere, cand pestele imbraca haina nuptiala, partile laterale capata un luciu metalizat, iar pe corpul masculilor apar dungi negre, in timp ce pe flancuri si pe abdomen se contureaza pete rosiatice, de un rosu aprins sau mai pal, intre care se pot vedea si unele verzi-albastrui.
Boisteamul este un peste de talie mica. Ajunge rareori la 12 cm, lungimea medie fiind de 6-8 cm, iar greutatea in jur de 8 g. Viata sa este de asemenea scurta: doar 5 ani.
Locul de vietuire al boisteanului coincide cu raurile din zona pastravului si a lipanului, dar poate fi intalnit frecvent si in zonele superioare, ale scobarului. Prefera raurile cu curenti rapizi, limpezi, bogate in oxigen, unde albia este acoperita de nisip sau pietris. De obicei se gaseste in grupuri, exemplarele mai mari inotand mai ales in apropierea fundului, cele mai mici pe la mijlocul apelor, ambele categorii preferind sa stea in perimetrul axei longitudinale a raului. Hrana lui se compune din minuscule vietuitoare acvatice, larve de insecte, rime mici, raci minusculi, precum si materii de origine vegetala sau animala aflate in proces de descompunere. Unii observatori sustin ca uneori, consuma si icrele altor specii de pesti. Mustele, insectele cazute in apa constituie pentru boistean o delicatesa.
Boisteanul ajunge la maturitate sexuala la varsta de 2-3 ani. In perioada mai-iunie, femela depune circa 600-1000 de boabe de icre marunte pe albia acoperita de pietre mai mici si mai mari. Desi carnea lui este usor amara, unii o consuma cu placere.
Pescarii sportivi il prind cu musca sau cu raci mici care se gasesc sub pietrele din rau fixati in carlig pentru a-l folosi apoi ca momeala.
sâmbătă, 13 august 2011
Morunul
Este cel mai mare sturion, atingand in mod obisnuit 1,8-3m lungime si 80-150kg, exceptional 7m si 1.800 kg. Media de varta este de 60 de ani, dar poate ajunge chiar si la 100 de ani. Este un peste de apa sarata, urcand pe fluvii sau rauri doar pe distante scurte si doar pentru depunerea icrelor. Corpul alungit, gros, aproape cilindric este ‘placat’ pe partile laterale cu scuturi mici, iar pe partea dorsala cu scuturi mari, partial ingropate in piele. Exemplarele tinere au botul alungit, ascutit spre varf, dar odata cu inaintarea in varsta, acesta devine din ce in ce mai scurt , conic si comprimat pe verticala. Gura este mare, inferioara, buza inferioara continua, iar mustatile sunt turtite lateral, nefranjurate.
Partea dorsala si lateralele sunt brun-cenusii, chiar negricioase, iar abdomenul alb-galbui. Coloritul morunilor din Dunare este mai deschis decat al celor din Marea Neagra.
Este un peste rapitor, hranindu-se in principal cu peste (caras, crap, platica, babusca, guvid, hamsie, aterina), dar si cu moluste, crustacei, chiar si pasari.
Se reproduce in lunile aprilie-mai, cand migreaza din mare in Dunare. Femelele depun pe substratul nisipos sau pietos intre 500.000 si 5.000.000 de icre. Icrele negre ale morunului sunt foarte apreciate.
Populeaza Marea Caspica, Marea Azov, Marea Neagra si pe distante mici, in jurul gurilor de varsare, fluviile si raurile aferente. In bazinul fluviului Amur (situate la granita dintre Rusia si China) traieste o ruda apropiata a morunului, si anume caluga (Huso dauricius).
Acesta poate ajunge pana la 1.200kg si poate depune pana la 4.000.000 de icre.
Este o specie solitara care prefera substratul pietros sau nisipos si adancimi de peste 70m. Se pescuieste cu carmace in imediata apropiere a confluentei dintre fluvii, rauri si mare.
Este un peste rapitor, hranindu-se in principal cu peste (caras, crap, platica, babusca, guvid, hamsie, aterina), dar si cu moluste, crustacei, chiar si pasari.
Se reproduce in lunile aprilie-mai, cand migreaza din mare in Dunare. Femelele depun pe substratul nisipos sau pietos intre 500.000 si 5.000.000 de icre. Icrele negre ale morunului sunt foarte apreciate.
Populeaza Marea Caspica, Marea Azov, Marea Neagra si pe distante mici, in jurul gurilor de varsare, fluviile si raurile aferente. In bazinul fluviului Amur (situate la granita dintre Rusia si China) traieste o ruda apropiata a morunului, si anume caluga (Huso dauricius).
Acesta poate ajunge pana la 1.200kg si poate depune pana la 4.000.000 de icre.
Este o specie solitara care prefera substratul pietros sau nisipos si adancimi de peste 70m. Se pescuieste cu carmace in imediata apropiere a confluentei dintre fluvii, rauri si mare.
vineri, 12 august 2011
Balta Golenti
Balta Golenti se afla intr-un peisaj superb, langa fluviul Dunarea si este una dintre cele mai importante balti din judetul Dolj. Balta Golenti este situata in sit Natura 2000, exploatarile piscicole realizându-se în concordanta cu normele în vigoare referitor la ariile protejate. Fondul piscicol din balta Golenti este refacut periodic din ferma piscicola aflata in aceeasi proprietate.
Taxa ziua este 40 Ron / ziua si 30 Ron – Catch & Realese, respectiv 100 Ron / noaptea. Se pot retine 4 kg de peste. Pescarul are obligatia de a elibera in apa exemplarele capturate care nu au dimensiunile minime prevazute. Un pescar poate pescuit cu maxim 2 undite si 3 lansete. Este necesara salteaua de primire si folosirea spray dezinfectant.
Abonament 1 martie- 1 noiembrie cu 20 de partide de pescuit ziua si o cantitate totala maxima de 80 kg retinuta costa 700 Ron.
Specii de pesti intalnite: amur, biban, caras, crap, lin, platica, salau, sanger, somn, stiuca. Telefon Contact: 0763335581. Localizare: Localitatea Golenti din judetul Dolj la 80 km de Craiova. Balta Golenti se afla pe drumul DN56, intre Craiova si Calafat, la 10 km de localitatea Calafat.
Abonament 1 martie- 1 noiembrie cu 20 de partide de pescuit ziua si o cantitate totala maxima de 80 kg retinuta costa 700 Ron.
Specii de pesti intalnite: amur, biban, caras, crap, lin, platica, salau, sanger, somn, stiuca. Telefon Contact: 0763335581. Localizare: Localitatea Golenti din judetul Dolj la 80 km de Craiova. Balta Golenti se afla pe drumul DN56, intre Craiova si Calafat, la 10 km de localitatea Calafat.
joi, 11 august 2011
Tiparul
Originar din Europa Centrala si cea rasariteana, tiparul este prezent in tot bazinul dunarean, in Romania se gaseste in Dunare si Delta, in toate baltile, bratele moarte, lacurile si iazurile din interiorul tarii, exceptand apele de munte.
Corpul este alungit si gros, aproape cilindric in sectiune, acoperit cu solzi mici si cu un strat mucos care il fac alunecos. Capul este gros, usor comprimat lateral. Gura semilunara, inferioara, cu buza superioara carnoasa, continua. Tiparul are 10 mustati, dintre care 6 langa gura, iar doua scurte pe mandibula. Sub ochi, tiparul are cate un ghimpe ascutit, ascuns bine sub piele. Pedunculul caudal este comprimat lateral, iar inotatoarea caudala rotunjita. Capul pestelui nu are solzi, in schimb istmul este complet acoperit cu solzi.
Dorsala este cafeniu inchisa, presarata cu pete negricioase marunte. Aceasta zona cafenie este marginita de o dunga ingusta, neagra, care se intinde de-a lungul intregului corp al pestelui. Sub aceasta dunga, corpul pestelui este cafeniu deschis, dupa care urmeaza o noua dunga negricioasa, mai lata, de la ochi pana la baza caudalei. Sub aceasta dunga, corpul este galben-ruginiu, cu pete cafenii, dupa care urmeaza o a treia dunga negricioasa, intrerupta si ingusta, inotatoarele tiparului sunt fumurii, cu pete intunecate. Coloratia tiparului variaza mult ca intensitate dupa gradul de limpiditate si culoarea mediului acvatic in care traieste.
Lungimea obisnuita este de 18-20 cm, dar atinge si 24-26 cm.
Tiparul este o specie de peste de apa dulce, care prefera fundul malos si cu multa vegetatie, in general, se gaseste in ape fara nici o miscare, dar apare si in raurile de ses cu un curs foarte lent. Tiparul are posibilitatea sa respire prin intestine, ceea ce-i permite sa reziste mult timp si in albiile care au secat. In acest caz il gasim ingropat in mal, ca de multe ori si in timpul iernii. Prin intestinul gros, puternic vascularizat, absoarbe aerul atmosferic si prin anus elimina dioxidul de carbon. Scormoneste tot timpul fundul baltii, de unde inghite si namol, pe langa hrana preferata, care consta din particule de vegetatie, detritus organic, viermi, larve acvatice, mici crustacee, melci, moluste mici etc. De obicei se hraneste in timpul noptii, ziua fiind inactiv, mai mult ingropat in namol. Tinut in mana, putin strins cu degetele, emite un sunet caracteristic datorita eliminarii bruste a aerului din intestin prin anus. Acestui sunet (chitait) ii datoreaza si denumirea de tipar. Se reproduce din martie pana in august. Femela depune icrele, in general, in trei portii, in total 10000-15000 icre.
Pescarii il folosesc ca nada vie la pescuitul somnului, stiucii, salaului, mihaltului etc.
Dorsala este cafeniu inchisa, presarata cu pete negricioase marunte. Aceasta zona cafenie este marginita de o dunga ingusta, neagra, care se intinde de-a lungul intregului corp al pestelui. Sub aceasta dunga, corpul pestelui este cafeniu deschis, dupa care urmeaza o noua dunga negricioasa, mai lata, de la ochi pana la baza caudalei. Sub aceasta dunga, corpul este galben-ruginiu, cu pete cafenii, dupa care urmeaza o a treia dunga negricioasa, intrerupta si ingusta, inotatoarele tiparului sunt fumurii, cu pete intunecate. Coloratia tiparului variaza mult ca intensitate dupa gradul de limpiditate si culoarea mediului acvatic in care traieste.
Lungimea obisnuita este de 18-20 cm, dar atinge si 24-26 cm.
Tiparul este o specie de peste de apa dulce, care prefera fundul malos si cu multa vegetatie, in general, se gaseste in ape fara nici o miscare, dar apare si in raurile de ses cu un curs foarte lent. Tiparul are posibilitatea sa respire prin intestine, ceea ce-i permite sa reziste mult timp si in albiile care au secat. In acest caz il gasim ingropat in mal, ca de multe ori si in timpul iernii. Prin intestinul gros, puternic vascularizat, absoarbe aerul atmosferic si prin anus elimina dioxidul de carbon. Scormoneste tot timpul fundul baltii, de unde inghite si namol, pe langa hrana preferata, care consta din particule de vegetatie, detritus organic, viermi, larve acvatice, mici crustacee, melci, moluste mici etc. De obicei se hraneste in timpul noptii, ziua fiind inactiv, mai mult ingropat in namol. Tinut in mana, putin strins cu degetele, emite un sunet caracteristic datorita eliminarii bruste a aerului din intestin prin anus. Acestui sunet (chitait) ii datoreaza si denumirea de tipar. Se reproduce din martie pana in august. Femela depune icrele, in general, in trei portii, in total 10000-15000 icre.
Pescarii il folosesc ca nada vie la pescuitul somnului, stiucii, salaului, mihaltului etc.
luni, 8 august 2011
Greierul - Momeala
Greierul este o momeala de sezon folosita in special la prinderea cleanului. Greierele are doua perechi de aripi: aripile dinspre exterior sunt groase, tari si folosesc pentru a proteja a doua pereche de aripi transparente. Aripile subtiri se misca atunci cand insecta zboara iar aripile groase raman nemiscate. Cand aripile subtri nu sunt folosite le pliaza ca un evantai si stau asezate sub aripile groase. Greierii au trei perechi de picioare ce sunt foarte eficiente pentru sarituri. Picioarele din fata si de la mijloc sunt scurte.Picioarele din spate sunt mailungi decat intregul corp si foarte puternice. Ii gasiti practic in orice loc unde exista finete. Pentru a prinde greierii luati un fir de iarba sau fir de fin mai lung si cautati gaurile, de grosimea unui deget, in care se adapostesc. Introduceti firul usor in gaura cat mai adanc si faceti o miscare fina de inainte inapoi si veti observa cum greierele va iesi afara din gaura.
Omida - Momeala
Omida este una dintre momelile mai rar folosite si totusi cu efect la pescuitul pastravului, bibanului, cleanului. O gasim pe frunzele copacilor fiind considerata o insecta daunatoare. In acest grup de daunatori se inscriu: omida paroasa a dudului, nalbarul (fluturele alb) si fluturele auriu. Omida paroasa a dudului: ataca pe langa mar, par, dud si alte specii cum sunt ciresul, visinul, prunul, nucul si vita de vie. Ouale depuse pe partea inferioara a frunzelor, suni acoperite cu perisori albi.Larvele se hranesc cu frunze si isi formeaza cuiburi mici din 2-3 frunze, prinse cu fire de matase. Frunzele atacate se ingalbenesc, devin apoi brune si se usuca. in ultima faza, omizile rod frunzele in intregime, lasand numai nervurile mai groase. Frunzele atacate sunt infasurate laolalta, cu fire de matase, formandu-se cuiburi mari. Cand atacul acestui daunator este foarte puternic, toata coroana pomului isi pierde frunzele. Omizile pot roade coaja fructelor.
Nalbarul produce, de asemenea, pierderea frunzelor pomilor fructiferi. Larva acestui daunator ierneaza in cuiburi formale din frunze legate cu fire de matase si agatate de ramurile pomilor. Primavara, rod mugurii si apoi frunzele pe fata inferioara a frunzelor.
Nalbarul produce, de asemenea, pierderea frunzelor pomilor fructiferi. Larva acestui daunator ierneaza in cuiburi formale din frunze legate cu fire de matase si agatate de ramurile pomilor. Primavara, rod mugurii si apoi frunzele pe fata inferioara a frunzelor.
duminică, 7 august 2011
Pescuitul Cambulei
Pescarii sportivi cauta cambula in lunile de primavara si de toamna, cand se prinde cu succes cu petactarul. Se pescuieste in zona malului, pe fund nisipos, cand pestele se apropie de aceste locuri pentru reproducere si pentru a se hranii. In aceasta perioada se intretine in locurile cu adancirni mici, de 1-10 m maxim, unde poate fi pescuit cu succes, avand pe carligele petactarului hamsie, intepata in doua locuri. Se poate utiliza, in lipsa nadei proaspete si hamsie sarata. Firul de 50 m lungime are la capat un plumb de 30-50 g, de forma prismatica, ascutita la cele doua capete. La 20 cm de plumb se leaga 3 carlige nr. 1 cu strune de 15-20 cm, din fir mai subtire, la o distanta de 20-25 cm unul de altul. In timpul pescuitului se arunca petactarul prin rotirea plumbului la o distanta de 35-40 m, dupa care, se recupereaza firul pana ce acesta ramane intins. De regula, cambula inghite carligul in intregime, dand de lucru pescarului pentru a-l scoate apoi din gura pestelui. Pescuitul cambulei cu petactarul nu presupune experienta sau indemanare deosebita. Metoda poate fi usor asimilata de la pescarii localnici, dupa numai cateva sedinte de pescuit pe malul marii. Zglavoaca
Zglavoaca face parte din familia percidelor, a carei membru este si bibanul. Este un peste foarte raspandit, putand fi gasit in aproape toate raurile montane din Europa, ca si la noi, unde traieste in compania pastravului indigen.Este un peste usor de recunoscut dupa cele doua inotatoare dorsale una mai mare decat cealalta legate intre ele de o pielita subtire (o caracteristica a tuturor speciilor din familia percidelor). Inotatoarea ventrala este situata intre cele doua aripioare pectorale. Corpul, fara solzi, este aproape cilindric in portiunea de mijloc si usor plat lateral, in vecinatatea caudalei. Are un cap mare si lat, care aminteste de cel al broastei. Ochii privesc in sus. Gura larga este situata in varful botului.
Coloritul zglavoacei variaza mult in functie de mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele pestelui este cafeniu, marmorat cu o puzderie de pete, uneori de nuanta rosiatica, alteori de un gri intunecat. Partea abdominala este alb-galbuie sau alb-cenusie. Pe jumatatea posterioara a pestelui se disting 3-4 dungi transversale, dispuse vertical, inotatoarele dorsale si pectorale sunt prevazute de asemenea cu pete cafenii, nu insa si cele ventrale.
In medie, zglavoaca creste pana la lungimea de 6-10 cm, ajungand rareori la 12-13 cm.
Puietul inoata si in grupuri, insa exemplarele mature traiesc singure, stand ascunse, lipite parca de albia raului. Din cauza coloritului, se poate ascunde foarte bine si este greu de observat, semanand mai mult cu o piatra de forma lunguiata. Daca este speriat, sare brusc din ascunzis, inotand repede dintr-un loc in altul.
Hrana acestui pestisor se limiteaza de obicei la ceea ce aduce spre el curentul apei. In timpul zilei nu se prea misca, fiind un peste fricos. Meniul consta din insecte si larvele acestora, alte vietuitoare mici, precum si icrele si puietul foarte tanar ale altor pesti, provocand astfel pagube in randurile speciilor mai valoroase; dar nu cruta nici propriile icre sau alevini.
Zglavoaca atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea an al vietii. Perioada de depunere a icrelor corespunde cu lunile februarie-martie. Femela depune circa 100- 300 de boabe de icre, cu un diametru de 2,5 mm, sub pietre sau printre pietre.
Carnea sa este gustoasa, pe plan local se consuma in mod regulat. Se prinde in multe locuri cu o furculita fixata in capatul unui bat, pe post de harpon.
In unele rauri montane din Maramures si Moldova poate fi intalnita o ruda apropiata a zglavoacei (Cottus poecilopus), cu un colorit mai bogat, inotatoarele ventrale ale acesteia, mai lungi, intinzandu-se pana la orificiul anal, sunt impodobite cu 5-15 dungi maronii. Exista insa si unele exemplare lipsite de aceste dungi. Marimea, modul de viata si de reproducere sunt identice cu ale zglavoacei.
Coloritul zglavoacei variaza mult in functie de mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele pestelui este cafeniu, marmorat cu o puzderie de pete, uneori de nuanta rosiatica, alteori de un gri intunecat. Partea abdominala este alb-galbuie sau alb-cenusie. Pe jumatatea posterioara a pestelui se disting 3-4 dungi transversale, dispuse vertical, inotatoarele dorsale si pectorale sunt prevazute de asemenea cu pete cafenii, nu insa si cele ventrale.
In medie, zglavoaca creste pana la lungimea de 6-10 cm, ajungand rareori la 12-13 cm.
Puietul inoata si in grupuri, insa exemplarele mature traiesc singure, stand ascunse, lipite parca de albia raului. Din cauza coloritului, se poate ascunde foarte bine si este greu de observat, semanand mai mult cu o piatra de forma lunguiata. Daca este speriat, sare brusc din ascunzis, inotand repede dintr-un loc in altul.
Hrana acestui pestisor se limiteaza de obicei la ceea ce aduce spre el curentul apei. In timpul zilei nu se prea misca, fiind un peste fricos. Meniul consta din insecte si larvele acestora, alte vietuitoare mici, precum si icrele si puietul foarte tanar ale altor pesti, provocand astfel pagube in randurile speciilor mai valoroase; dar nu cruta nici propriile icre sau alevini.
Zglavoaca atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea an al vietii. Perioada de depunere a icrelor corespunde cu lunile februarie-martie. Femela depune circa 100- 300 de boabe de icre, cu un diametru de 2,5 mm, sub pietre sau printre pietre.
Carnea sa este gustoasa, pe plan local se consuma in mod regulat. Se prinde in multe locuri cu o furculita fixata in capatul unui bat, pe post de harpon.
In unele rauri montane din Maramures si Moldova poate fi intalnita o ruda apropiata a zglavoacei (Cottus poecilopus), cu un colorit mai bogat, inotatoarele ventrale ale acesteia, mai lungi, intinzandu-se pana la orificiul anal, sunt impodobite cu 5-15 dungi maronii. Exista insa si unele exemplare lipsite de aceste dungi. Marimea, modul de viata si de reproducere sunt identice cu ale zglavoacei.
Nodul Uni Knot
Nodul Uni Knot este un nod pescaresc universal folosit pentru a lega carlige, voblere, lingurite sau varteje. Este unul dintre nodurile preferate de pescari, fiind foarte usor de realizat. Este un nod perfect pentru a asigura terminalul liniei de pescuit. Practic tot sistemul Uni Knot se bazeaza pe acest nod.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)