duminică, 17 noiembrie 2013

Lacul Morii

Lacul Morii se afla in Bucuresti, intre Militari si Crangasi. Suprafaţa lacului este de 246 ha, iar volumul lacului este de 14,7 milioane m³. Lacul Morii este un lac de acumulare executat în principal pentru protecţia municipiului Bucureşti împotriva inundaţiilor.
Din Militari, la Piata Gorjului se face la dreapta, apoi se merge drept inainte pana cand se ajunge la lac.
Ca specii de pesti putem intalnii: caras, crap (ciortan), salau, biban, ten, novac, etc
Pe acest lac nu se percepe taxa de pescuit, insa aveti nevoie de permis de pescuit sportiv, desii controalele nu sunt prea dese, e bines a aveti permis. Lacul Morii are o, adancime mare, de pana in 10 m. In partea de nord lacul are o insulita, de pe care se poate pescui
Lacul Morii este un loc unde se poate face un pescuit de divertisment si avand in vedere accesul foarte facil, se poate pescui in orice zi a saptamanii, mai ales pentru pescarii bucuresteni care vor sa evadeze rapid la o partida de pescuit.

Captura neobisnuita pe Dunare. Pestisorul de aur chiar exista!

     Participantii la primul concurs de pescuit extrem pe Dunare, "Boat Fishing Challenge", au avut parte de o surpriza de proportii. In asteptarea pestilor mari, pe o vreme mohorata de toamnă, unul dintre echipaje a uimit inclusiv echipa de arbitri printr-un exemplar de doar 6 cm. Pestisorul capturat de ei are culoarea aurie, pigment exotic si total neobisnuit pentru speciile care traiesc la noi in tara.
     Echipa organizatorilor de la HartaPescar.ro a facut primele cercetari si se pare ca micutul care indeplineste dorinte este un "caras auriu" (Carassius Auratus), specie extrem de rara la noi in tara si specifică, mai degrabă, acvaristicii. Nu se stie inca daca este vorba despre o captura accidentală a unui peste de acvariu eliberat in Dunare, dar dacă este vorba de asa ceva, pestişorul auriu ar fi trebuit sa călatoreasca mai mult de 8 km in curent pentru a ajunge la zona salbatica in care a fost prins. La finalul competitiei micutul a fost eliberat, insa cei care l-au prins vor pastra in taina cele trei dorinte pe care si le-au rostit in gand.

Lacul Paltinu

Barajul Paltinu este situat in Valea Doftanei din jutetul Prahova, pe cursul raului Doftana. Barajul Paltinu este situat la cota 645 m. si are o inaltime de 108m si o lungime de 455m. Constructia barajului a inceput in 1966 iar in anul 1971 a fost dat in folosinta, barajul a mai fost consolidat intre anii 1976 si 1982. Barajul serveste la alimentarea cu apa potabila a localitatilor Campina si Ploiesti, la producerea de energie hidroelectrica dar si pentru irigatul zonei Baicoi-Ploiesti.
Lac de acumulare, foarte adanc, cu un ridicat risc de agatare pe fund. Din DN 1 se traverseaza orasul Campina pe directia Valea Doftanei, se circula pe soseaua care merge pe langa raul Doftana pana la baraj, exista si un mijloc de transport, un autobuz, care trece pe langa lac spre Valea Doftanei.
Barajul Paltinu este situat intr-o zona superba, ideala pentru relaxare, plimbari si aer curat. Se poate pescui pe partea dreapta a barajului, nu se poate accede pe baraj fiind pazit de jandarmi. Lacul este foarte bun pentru pescuitul pestilor rapitori: biban, stiuca si clean. Lacul de acumulare Paltinu este foarte adanc, pericolului de inec este foarte ridicat datorita curentilor, facand astfel scaldatul interzis. Din ultimile date pe care le avem, lacul este in proprietatea AGVPS.
In sectiunea barajului, valea are un profil caracterizat printr-o asimetrie pronuntata. Pe malul stang, se afla o terasa cu o latime de circa 100 m. Roca de baza este formata din gresie cu intercalatii de sisturi marnoase si argiloase. Roca de baza este traversata de mai multe falii si un sistem complex de fisuri.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Nadele praf


Nadele praf au la baza un amestec de fainuri de diferite granulozitati Aceste nade nu contin seminte sau particule ci numai prafuri . Nadele se pot obtine prin fierbere sau pur si simplu prin umezirea acestor fainurilor cu apa din balta. Aceste nade praf contin acelasi ingrediente ca si grund-baits-urile doar ca ingredientele (semintele) sunt macinate. Toate aceste nade praf se bazeaza pe principiul dispersiei rapide in apa , odata ajunse in apa acestea produc un norde nada acesta fiind deosebit de atractiv in special pt cipride.
Exemple ingrediente: faina de canepa , faina de griu , faina de alune , faina de orez , pelete macinate , mixuri de baza , srot etc sunt tot atitea componente pentru alcatuirea unei combinatii de fainuri hranitoare . Exista pe piata o multime de nade praf cu pretentii de atractivitate pentru pescuitul crapului in special sau pentru ciprinide in modul general . Nadele praf - elaborate de Ultrabaits , Dynamite, Sensas , Big carp si multe altele. Nada praf se recomanda a fii folosita in baltile necunoscute , in care dorim sa ne semnalizam prezenta in mod foarte rapid si eficace . Nada praf se va dizolva repede in apa si va oferi un norisor hranitor, nor care va atrage in zona multi pesti.
Se recomanda sa combinati metodele nadire - in care sparturile boiles, pelletele sau boabele de mix method(canepa, grau, porumb, alune tigrate) sa fie amestecate in bulgari obtinuti dintr-un groundbait. Nada praf se dizolva asigurand o dispersie rapida si formand un nor atractor atractie rapida in zona nadita, restul de ingredinte method mix (semintele sau boabele) se vor desprinde si vor ramine pe fundul apei, crapi odata adusi in zona de hranire vor incepe sa dezguste din semintele cazute din bulgari asigurand ca acestia vor ramane o perioada. Este foarte important sa gasiti combinatia potrivita intre nada praf si particulele de nada, aceasta combinatie se obtine prin experimentare. O mare atentie trebuie acordata si aromelor daca se doreste folosirea acestora.

Balta Fantanita Craiesei

Complexul Fantanita Craiesei ofera cazare la hotel sau camping, restaurant, facilitati pentru echitatie si binenteles pescuit. Baltile de la Fantanita Craiesei cuprinde in total 10 ha luciu de apa. Baltile sunt populate preponderent cu crap.
Taxa pentru un permis de pescuit este de 50 lei/zi. Parcarea masinilor se va face in spatiul special amenajat. Pentru fiecare taxa de pescuit se admit doar 3 undite cu maxim 2 carlige fiecare. Nadirea se face de pe mal si este interzisa intrarea in apa, sub orice motiv. Specii de pesti intalnite: caras, crap. Taxa pentru balta este de 50 lei. Telefon Contact: 0720339922.
Cale de acces. Balta Fantanita Craiesei este situat la marginea orasului Fagaras, jud Brasov, pe DN 1 la 65 km distanta de Brasov si 80 km de Sibiu. Zona mai este cunoscuta si sub numele de Lacurile Beclean.

Nodul San Diego

Denumit adesea si Reverse Clinch sa Nodul Heiliger este un nod foarte popular folosit de foarte multi pescari. Acest nod poate fi lolosit la toate tipurile de linii nomofilare cat si impletite dar in deosebi atunci cand se folosesc moleli grele. Sursa: www.pescuit-sportiv.ro

Raul Timis

      Timisul (in sarba Тамиш, Tamis, in germana Temesch, in maghiara Temes) este cel mai mare rau interior al Banatului, care isi are izvoarele pe versantii estici ai Muntilor Semenic, în judetul Caras-Severin. Raul se formeaza la confluenta a trei brate: Semenic, Gradiste si Brebu.
       Depasind barajul de la Trei Ape, raul curge vijelios intr-o albie ingusta orientata NV - SE. De la Teregova cursul Timisului ia directia sud-nord, iar de la Caransebes, datorita scaderii pantei, raul descrie meandre largi. Traverseaza tot judetul Timis, apoi trece in Serbia unde se varsa in Dunare, la Panciova. Pe o portiune de 3,3 km raul marcheaza frontiera romano-sarbeasca. In perioada romana Timisul a fost numit Tibisis sau Tibiscus. Sursa: wikipedia.org

Raul Jijia

Raul Jijia izvorste din regiunea Cernauti a Ucrainei, in apropiere de frontiera cu Romania, la o altitudine de 410 metri si curge spre sud-est in judetul Botosani prin orasul Dorohoi, varsandu-se in Prut pe teritoriul judetului Iasi.
Are o lungime de 275 km si un bazin hidrografic de 5.757 km². Printre afluentii cei mai importanti se numara raurile Sitna, Miletin si Bahlui. Initial, Jijia se varsa in Prut in dreptul localitatii Gura Bohotin (comuna Gorban, judetul Iasi), intr-o regiune mlastinoasa cu statut de rezervatie, numita "Delta Jijiei".
Pentru reducerea efectului inundatiilor si extinderea suprafetelor agricole, au fost efectuate mai multe lucrari de regularizare a cursului raului Jijia. Astfel, in aval de localitatea Chiperesti, apare o bifurcatie (nod hidrotehnic) a Jijiei, o parte din debite (asa-numita "Jijia veche") pornind spre Gorban si altele ("Jijia noua") - pe albia noua – spre Moreni.
Incepand din dreptul localitatii Chiperesti, a fost deviat cursul raului Jijia prin executarea unui canal, care are rolul de a dirija Jijia (inclusive Bahluiul) direct spre Prut in amonte de Moreni. Aici a fost amenajata o albie noua, cuprinsa intre doua diguri.
Cursul vechi al Jijiei, foarte meandrat de la Chiperesti in aval, are o lungime de 56 km si este cursul natural al raului. Cursul inferior a fost modificat, taindu-se diferite coturi ale raului si efectuandu-se lucrari de regularizare mai importante in zona Costuleni. Partea inferioara a cursului vechii Jijii a fost si ea indiguita. Jijia veche nu mai pare a fi legata astazi de cursul superior al Jijiei, avand exclusiv rolul de a colecta debitele a patru afluenti mai mici ai Jijiei de pe cursul inferior si de a le conduce in Prut la Gorban. Sursa: wikipedia.org

Raul Buzau



            Buzaul este cea mai importanta apa curgatoare care strabate judetul Buzau. Izvoraste ddin Carpatii de Curbura din Muntii Ciucas si se varsa in Siret. Vechea denumire in limba greaca veche a raului Buzău si a orasului Buzau, atestata in secolul IV i. Hr., a fost Mousaios (Μουσαίος).
       In sectorul montan, dinamica raului este deosebit de mare, mai ales la viituri. In sectorul subcarpatic si cel montan, afluentii mai importanti sunt: Raul Basca Roziliei, raul Basca Chiojdului, Panatau, Slanic si Calnau. In sectorul de campie, Buzaul primeste un numar redus de afluenti si de o importanta minora.
       Pe cursul Buzaului sunt doua amenajari hidroenergetice: Barajul si Acumularea Siriu, cu centrala hidroelectrica de la Nehoiasu si barajul Candesti, cu amenajarea hidroenergetica Candesti-Vernesti-Simileasca. Sursa: wikipedia.org

Raul Jiu



     Raul Jiu, dupa trecerea Carpatilor prin defileul de la Livezeni la Bumbesti, strabate provincia istorica Oltenia, de la nord la sud, varsandu-se in Dunare, la vest de Bechet. Jiul se formeaza din unirea, la Livezeni, in Depresiunea Petrosani, a Jiului de Vest numit si Jiul Romanesc cu Jiul de Est sau Jiul Transilvan, primul izvorand din Muntii Retezat si al doilea cu obarsia intre Muntii Sureanu si Parang. De la Livezeni la Bumbesti, Jiul formeaza un impresionant defileu intre muntii Valcanului si Parangului, prin care trece calea ferata si soseaua ce leaga Oltenia de Depresiunea Petrosani si mai departe de Tara Hategului. Calea ferata a fost construita de brigazile de tineret prin munca patriotica in anii 1947-1948.
       In Depresiunea subcarpatica Targu Jiu, primeste mai multi afluenti, pe dreapta, ca Susita, Jales, Bistrita si Tismana, toate drenand versantii sudici ai Valcanului, fo rmand chei in calcare, fiind alimentate de ape carstice subterane. In cadrul Piemontului Getic, de la Rovinari la Craiova, Jiul primeste cei mai mari afluenti si anume: Motru, pe dreapta si Gilort cu Amaradia, pe stanga. De la Craiova la varsare Jiul, cu o lunca larga, intre Campia Bailestilor, la vest, si Campia Romanatilor, la est, nu mai primeste afluenti semnificativi. Regimul de scurgere al Jului este caracterizat prin ape mari primavara si inceputul verii, cand au loc frecvent viituri, alimentate din topirea zapezilor si din ploi bogate, uneori cu caracter torential.
      Debitul mediu la Podari, in avale de Craiova, este de 94,7 mcub/s, cel maxim inregistrat in octombrie 1972 de 2000 mcub/s, iar cel minim de 7,4 mcub/s consemnat tot in octombrie, dar in 1950.
Apele Jiului sunt folosite in Depresiunea Petrosani la spalarea carbunilor necesari in prepararea cocsului, iar la Rogojelu, Turceni si Isalnita pentru termocentrale si combinatul chimic. Exploatarea in cariera a zacamintelor de ligniti de la Rovinari a impus construirea barajului Ceauru, lacul format avand rolul de a retine apa si a preantampina inundatiile, in perioada viiturilor.
      In bazinul Jiului, pe Motru, a fost realizat sistemul hidroenergetic Cerna (din afara bazinului) – Motru -Tismana – Bistrita, in care lacul de acumulare cel mai mare este Iovan, pe Cerna (124 mil. mcub), cu centrala electrica de la Tismana, avand 106 MW putere instalata. In cursul inferior apele Jiului sunt folosite la irigatii, indeosebi in lunca, intrucat la nivelul campiei sistemele de irigatii sunt alimentate din Dunare. Defileul Jiului cu numeroasele sale tuneluri si viaducte, peisajul pitoresc al cheiurilor Runcului, Sohodolului, izbucurile de la Orlea, Celei si Izvarna constituie obiective turistice demne de a fi vizitate.