marți, 16 februarie 2016

Montura Peter Noster

Aceasta montura poate fi folosita atat pe rauri cat si pe lacuri pentru pescuitul pestilor rapitori, (stiuca si salau) folosind ca momeala pestisori vii sau morti. Carligele folosite vor fi model ancora nr. 6-7 sau chiar mai mari. Plumbul va avea greutatea de 20-30gr. si forma de picatura de apa. Pluta, in acest caz, va avea o portanta de 10gr.

Nada pentru Pescuitul Crapului

Ingrediente:
  • Benzar Mix Turbo Carp Betaina 1kg
  • Benzar Mix Turbo Carp Competition 1kg
  • Benzar Mix Turbo Carp Method Feeder 1kg
  • TTX 800 gr
  • Aditiv Lichid Benzar Mix Baza-Crap 1 flacon
Mod de preparare: 
Pentru a realiza aceasta nada avem nevoie de 2 vase. In unul punem ttx-ul, aditivul baza-crap impreuna cu 1kg de apa si lasam sa traga, iar in al doilea amestecam bine de tot restul componentelor. Dupa ce ttx-ul s-a umectat corespunzator si a ajuns la consistenta unui terci moale, se va pune putin cate putin peste restul nadei din al doilea vas, pana ajungem la consistenta dorita. Poate fi folosita atat la nadirea cu bulgari cat si pe naditor. 
Sursa: www.pescar.urldocs.com 

luni, 15 februarie 2016

Ordinul de prohibiție a pescuitului pentru anul 2016

Ordinul de prohibiție a pescuitului pentru anul 2016, s-a publicat pe10 februarie în Monitorul Oficial.  „Ordinului privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2016″:
CAPITOLUL I – Zone şi perioade de prohibiţie
Art. 1 -(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 10 aprilie – 24 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca – Costeşti, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv.
(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 08 iunie inclusiv.
Art. 2 – În Complexul Razim – Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 69 de zile, în perioada 1 aprilie – 08 iunie inclusiv.
Art. 3 – Se declară zone de refacere biologică/zone de protecţie pentru resursele acvatice vii următoarele:
  1. a) pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca-Costeşti şi confluenţa cu râul Elan, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (2);
  2. b) pe Dunărea Veche sectorul cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 şi până la confluenţa cu canalul Răducu, tot timpul anului;
  3. c) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parcheş, tot timpul anului;
  4. d) lacurile Erenciuc şi Zmeica, tot timpul anului;
  5. e) cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe în zona rectificată (Uzlina) cuprinsă între km 84 şi km 65, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (1), cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice capturate;
  6. f) pe braţul Chilia, zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 01 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
  7. g) pe Dunăre, zonele Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi Pluton) pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie – 13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
  8. h) pe braţul Borcea, zona km 37 – 41 ( Stelnica – Feteşti), pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie -13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1); i) zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, tot timpul anului;
  9. j) zona Rezervaţiei Marine Vama Veche -2 Mai, delimitată de coordonatele: NV: 43° 47′ lat. N şi 28° 35′ 18″ long. E; NE: 43° 47′ lat. N şi 28° 40′ long. E; SV: 43° 44′ 20″ lat. N şi 28° 35′ 18″ long. E; SE: 43° 44′ 20″ lat. N şi 28° 40′ long. E şi a cărei limită dinspre mal este balizată, tot timpul anului;
Art. 4 – (1) În zonele de refacere biologică/zonele de protecţie sunt interzise:
  1. a) pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice;
  2. b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa resurselor acvatice vii, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
  3. c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
  4. d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), activităţile prevăzute la lit. a)-c) nu sunt interzise în următoarele situaţii: a) când pescuitul se desfăşoară în scop ştiinţific; b) din considerente de prevenire a calamităţilor naturale.
CAPITOLUL II – Specii şi perioade de prohibiţie
Art. 5 – (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
  1. a) ştiuca, pe o durată de 35 zile, în perioada 10 februarie – 15 martie inclusiv, cu respectarea prevederilor art. (1);
  2. b) pietrarul (Zingel zingel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul de baltă (Proterorhinus marmoratus), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius), precum şi alte vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, tot timpul anului;
  3. c) coregonul, păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră), lipanul, tot timpul anului;
  4. d) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv şi din 15 septembrie până pe 31 decembrie; e) sturionii, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
  5. f) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie -31 august inclusiv. (2)
În apele Mării Negre se interzic:
  1. a) prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), pescuitul specializat al rechinului cu traul, ohane şi paragate, precum şi capturarea, deţinerea şi comercializarea acestuia, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 30 aprilie inclusiv şi în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie inclusiv;
  2. b) reţinerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
  3. c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni în baza unui studiu de cotă;
  4. d) pescuitul guvizilor, pe o durată de 30 de zile, în perioada 1 mai – 30 mai inclusiv;
  5. e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menţinându-se obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului se supune dispoziţiilor Regulamentulului (UE) nr. ……al Consiliului din …………de stabilire, pentru 2016, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte şi grupe de stocuri de peşte din Marea Neagră.
(4) Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reţinute pe timpul pescuitului va fi de cel puţin 45 cm (lungime totală).
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 1, alin. (1) speciile marine de peşti altele decât cele prevăzute la alin. (2) şi (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu folosirea uneltelor specifice autorizate;
(6) Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam traulului” în perioada de prohibiţie a calcanului, se poate face cu obligativitatea notificării Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură la fiecare ieşire/intrare în port a ambarcaţiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan.
Art. 6 – Prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ/sportiv a scrumbiei de Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:
  1. a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 12 zile, în perioada 28 aprilie – 9 mai inclusiv;
  2. b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 21 de zile, în perioada 2 mai –22 mai inclusiv;
  3. c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 13 mai –11 iunie inclusiv;
  4. d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maxim 2 setci în perioada 18 mai – 28 mai inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
  5. e) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.
Art. 7 – (1) Capturarea sturionilor pentru programele de populare de susţinere a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni, în baza unor contracte aprobate de administratorul resursei, precum şi în scop ştiinţific cu autorizaţie de pescuit sturioni, se realizează în stare vie, pe o durată de 45 zile, în perioada 15 martie -30 aprilie inclusiv, în zonele:
  1. a) Dunăre, Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5-65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi Pluton);
  2. b) braţul Borcea, km 37 -41 (Stelnica- Feteşti);
  3. c) pe braţul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina. (2) Capturarea unui număr limitat de sturioni în scop ştiinţific, cu autorizaţie de pescuit sturioni, se poate face tot timpul anului şi în alte zone decât cele prevăzute la alin. (1), cu marcarea şi eliberarea imediată a acestora în mediul acvatic, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Numărul de sturioni capturaţi pentru programele de populare de susţinere a Dunării şi dezvoltare a acvaculturii de sturioni, în baza unor contracte aprobate de administratorul resursei, precum şi în scop ştiinţific, zonele de pescuit, organizarea şi monitorizarea pescuitului sturionilor vii sunt stabilite şi aprobate prin decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
CAPITOLUL III – Dispoziţii finale
Art. 8 -(1) Caracteristicile tehnice şi condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Se interzice folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării şi în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 01 aprilie – 30 septembrie inclusiv.
(3) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, în perioada 1 iulie – 31 august inclusiv.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin.(3) se poate prelungi perioada de interzicere a folosirii uneltelor de pescuit de tip setcă în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” în condiţii hidrologice nefavorabile, prin Decizia Guvernatorului R.B.D.D.
(5) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
(6) Pentru Golful Musura, Meleaua Sfântu Gheorghe care cuprind habitate piscicole cu apă dulce se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri şi bălţi.
(7) Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” este permis pescuitul cu cârlige cu nadă (paragate şi pripoane), cu interzicerea folosirii ca momeală a speciilor de peşti protejate.

Art. 9 – (1) Capturarea speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4 A şi 4 B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se supune derogărilor stabilite potrivit respectivei ordonanţe de urgenţă. (2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dimensiunile minime ale peştilor şi altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Art. 10 – (1) Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităţilor de acvacultură, inclusiv celor situate în ariile naturale protejate, cu excepţia celor din teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
(2) În amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” activitatea de pescuit este permisă, în perioada de prohibiţie, numai dacă administratorii amenajărilor piscicole deţin licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, eliberat în baza următoarelor documente: a) facturi fiscale în ultimii 3 ani, pe specii, de achiziţie a materialului piscicol de la societăţile de profil autorizate în producerea de material piscicol şi dovada populării; b) bilanţul financiar-contabil anterior anului pentru care se solicită avizul; c) facturi privind consumul energiei electrice utilizate pentru vidarea heleşteielor; d) licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
(3) Activitatea de pescuit în amenajările piscicole se face prin notificarea prealabilă cu 48 de ore înainte şi în prezenţa reprezentanţilor Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Art. 11 – Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările şi completările ulterioare.

Montura pentru somn

Atunci cand doriti ca momeala sa ramana in locul unde o lansati, puteti folosi o montura care o mentine acolo, chiar daca este vant puternic sau curent.
Cand folositi momeala vie pentru somn, ea trebuie sa fie pozitionata la nivelul mediu al adancimii apei, in asa fel incat sa se poata rotii liber. Aceasta montura cuprinde 2 bile plutitioare astfel incat de cate ori momeala vie se scufunda, ele o readuc la suprafata. Montura face ca pestele momeala sa fie in continua miscare, timp in care el trimite semnale sub forma de vibratii pe care somnul, sensibil la vibratiile din apa, le va intercepta. Cand folositi aceasta montura este important ca firul dintre varful lansetei si plumb sa fie liber si la un unghi de 45 de grade. Aceasta montura pe langa pescuitul somnului poate fi folosita si la pescuitul stiucii.
Sursa: revista Pescar Modern, nr. 46 din 2001, Derrick Waller

Reteta de boilies pentru cteno

Ingrediente:
  • 20% malai;
  • 25% gris;
  • 20% mancare pentru pasarele macinata fin;
  • 10% faina de soia;
  • 10% crochete pentru pisici kitekatt, cu arome de legume, macinata fin;
  • 5% faina de orez;
  • 5% nuca de cocos macinata fin;
  • 5% usturoi granulat macinat fin;
Mod de preparare:
La toate acestea se adauga miere de albine, nu este o doza anume , puneti miere treptat, pana cand aluatul de boilies inceteaza sa fie prea lipicios.
Dupa ce aluatul s-a framantat, se adauga 20 ml ulei de masline. Uleiul trebuie sa fie neaparat de masline, nu poate fi inlocuit cu altceva si trebuie introdus numai dupa ce aluatul este pregatit. Apoi bagati aluatul intr-o punga de plastic inchisa bine si tineti-l o ora in frigider.
Abia dupa aceea rulati si fierbeti boiliesurile, timpul de firebere este de 90 secunde.

duminică, 14 februarie 2016

Solunar Pescar - Februarie 2016


Nada pentru pescuitul Carasului in perioada rece.

Ingrediente:
  • nada Ice Mix 1 kg
  • TTX 1 kg
  • aditiv Caramel cca 200 ml
  • rame de balegar cca 150 gr
Mod de preparare:
Se umecteaza ttx-ul cu o cantitate suficienta de apa pentru a-l aduce la o consistenta destul de moale. Intr-un al doilea vas se pune nada Ice MIx si peste ea se toarna aditivul Caramel in doza indicata, apoi se amesteca bine lasand-o cca 10 min pentru ca aroma sa fie bine impregnata in particulele de nada. Dupa aceasta perioada, se va adauga putin cate putin din ttx-ul pregatit anterior, pana ajungem la consistenta dorita. La final se vor adauga ramele, care trebuie sa fie maruntite in prealabil. 
Sursa: www.pescar.urldocs.com 

sâmbătă, 13 februarie 2016

Montura de pescuit caras la match

Monturile de pescuit caras cu plumb etalat se folosesc primavara, pe lacurile mari si adanci, unde carasii stau la o adancime de 2-3 m pentru a capta mai bine caldura soarelui.
Se recomanda folosirea antenelor cu tija de carbon (se potrivesc foarte bine in cazul folosirii alicelor de contact si semnalizeaza mai bine trasaturile pe „ridicare”, specifice pescuitului la caras).
Un exemplu de montura pentru pescuit caras:
  • firul principal de 0,14 mm, fir scufundator
  • waggler de 10 g lestat cu 1,75 g de plumb (impartit in grupajul principal de 1,5 g situat la 30 cm de microvartej si o alica de contact de 0,25 g situata chiar dedeasupra microvartejului
  • Struna are o lungime de 30 cm.
Sursa: www.pescuitpursisimplu.ro

Mamaliga pentru Cubulete in Pescuitul la Pluta pentru Crap si Caras.

Ingrediente:
  • o parte malai
  • doua parti apa
Mod de preparare:
Inainte de a incepe prepararea acestei retete de mamaliga, malaiul trebuie macinat foarte fin cu ajutorul unei rasnite de cafea. Este nevoie de doua vase: in primul vom prepara mamaliga iar in cel de-al doilea o vom fierbe a doua oara dupa cum veti vedea mai jos. Proportiile componentelor sunt: 1 parte malai si 2 parti apa. Recomandata atat la pescuitul crapului cat si la pescuitul carasului. 
Prepararea se va face la foc mediu astfel: intr-un vas suficient de incapator se pune apa la incalzit si se toarna putin malai, amestecand pentru a nu face cocoloase. Dupa ce pasatul incepe sa se ingroase continuam sa adaugam malai (putin cate putin) si amestecam continuu pana mamaliga devine destul de vascoasa. Trebuie sa aveti rabdare, pentru ca aceasta operatie dureaza circa 20 - 30 de minute. In continuare presaram niste faina de grau pe un tocator de lemn si rasturnam mamaliga deasupra. Daca n-ati facut-o deja, in acest moment e bine sa puneti niste apa la fiert in cel de-al doilea vas. Lasam mamaliga rasturnata sa se raceasca un pic iar apoi, cand s-a racit suficient ca s-o putem manevra fara sa ne arda la maini, incepem s-o framantam impreuna cu 2 - 3 linguri de faina de grau. Dupa ce am framantat-o bine de tot ii dam o forma de cub si o punem din nou la fiert, in cel de-al doilea vas (cu apa deja clocotita). Pe fundul vasului respectiv e bine sa punem un gratar mic de lemn or metalic (sau chiar 3 - 4 linguri or furculite) pentru ca mamaliga sa nu se prinda. In vas trebuie sa fie suficienta apa incat sa depaseasca cubul nostru cu aproximativ 2 cm. Lasati sa fiarba pana cand cubul de mamaliga va incepe sa pluteasca. Mamaliga obtinuta va fi pastrata invelita intr-o carpa de bumbac dar nu mai mult de 24 de ore, pentru ca dupa aceea incepe sa se acreasca. Daca doriti in timpul prepararii puteti adauga coloranti sau/si arome.

vineri, 12 februarie 2016

Pescuitul Crapului in Apele Curgatoare

In aceste ape vom sti ca pestele este sanatos, hranindu-se numai cu hrana naturala, fara a cunoaste furajele din crescatorii.
In apele curgatoare agataturile sunt mai dese, la fel si ratarile, datorita copacilor si pragurilor incarcate cu scoici.
In desenele alaturale va prezentam, o montura pentru pescuitul crapului in ape curagatoare dar si doua scheme cu amplasarea pescarului si lansarilor sale in aceste ape.
Alegerea locului este foarte importanta. Un loc ideal este un sector ce nu a mai fost pescuit, expus vantului, de preferat un golfulet sau langa arbori scufundati.
Apele curagtoare difera, in fuctie de natura lor (naturale sau artificiale) de fund, curent si latime. Raurile naturale au fundul in forma de semiluna, cu maluri mai mult sau mai putin inalte, pline cu aluviuni (mal, nisip, pietris, argila) curent si latime variabile. Canalele artificiale sunt in forma de trapez isoscel, cu adancime constanta dar curent variabil (de ex. Canalul Dunare - Marea Neagra).
Cele mai bune ape sunt cele cu o latime de pana la 150 m, pentru a putea explora si locurile vecine malului din fata ta, cu adancime variabila (apa mica dar si gropane), cu fund malos si curent slab.
Desi este mai greu si ceva mai costisitor, pescuitul crapului in rauri are un farmec aparte, de neuitat.