Pescuitul Pastravului Indigen

Datele statistice din intreaga lume atesta ca pastravul indigen are cei mai multi adepti in randurile pescarilor sportivi. Explicatia este relativ simpla: capturarea "fair-play" a acestui "cavaler" al raurilor montane constituie scoala cea mai inalta a pescuitului sportiv. Potrivit unei zicale englezesti de larga raspandire, pescuitul pastravului este de trei ori mai frumos decat al altor pesti deoarece: pestele este frumos, modul de capturare este frumos, ca si peisajul in care se desfasoara pescuitul.

Metoda corecta de prindere a pastravului indigen este pescuitul cu ajutorul mustei artificiale, care se potriveste foarte bine cu nobletea pestelui. Daca intelegem aceasta, putem considera toate celelalte metode drept neetice, grosolane si chiar daunatoare. Unii localnici si lucratori din exploatarile forestiere au provocat mari daune populatiei de pastravi din unele rauri prin zagazuirea si schimbarea cursului apei, prinzand apoi cu mana pastravii ramasi neajutorati in vechea albie uscata. Tot o metoda barbara de vanare a pastravului este si prinderea sa cu sulite sau furci, pe timp de noapte, la lumina tortelor ori a reflectoarelor sau cu ajutorul curentului electric. Prinderea pastravului cu mana pe sub pietrele sau stancile din rauri constituie de asemenea o metoda nesportiva. Utilizarea tuturor acestor metode este interzisa prin lege, iar contravenientii sunt amendati sau pedepsiti prin privatiune de libertate conform legii pescuitului.

De asemenea, legea pedepseste aspru si pe cei ce aseaza cosuri impletite din nuiele, plase sau alte mijloace asemanatoare in apele de sub cascade sau de sub morile cladite pe cursul raurilor montane. Pescuitul tuturor peatilor, deci si al pastravului indigen, cu ajutorul substantelor chimice, al narcoticelor sau al materialelor explozive este si el strict interzis prin lege. Toti pescarii sportivi si toti iubitorii naturii au datoria sa avertizeze imediat forurile competente ori de cate ori sunt martori cand distrugatori iresponsabili ai naturii nimicesc prin metode nepermise pastravul indigen, acest tezaur al apelor montane.

Pescuitul acestei specii este permis numai cu ajutorul unei singure undite, tinuta exclusiv in mana. Este interzisa utilizarea simultana a doua sau mai multe undite. Este interzisa de asemenea si asezarea unditei, cu carligul in apa, pe mal sau pe pietrele din imprejurimile malului. Ca si la celelalte specii, pescuitul pastravului indigen este permis numai ziua, incepand cu rasaritul soarelui si pana la apus.

In legatura cu echipamentul pescarului sportiv care da la pastrav, trebuie sa mentionam aici ca este de preferat ca intregul sau echipament sa fie cit mai usor, iar varga, mulineta si firul sa constituie impreuna un tot unitar armonios constituit. Numai asa se poate concepe capturarea, obosirea acestui peste gustos, nemaivorbind de oboseala pe care o provoaca aruncarile repetate.

Rezultatele cele mai frumoase le poate obtine acel pescar sportiv care cunoaste perfect, in amanunt, toate caracteristicile cursului de apa respectiv. Pastravul indigen, mai ales exemplarele mai batrane si mai experimentate, are locurile lui preferate, de regula permanente, locuri pe care pescarul sportiv trebuie sa le descopere. Portiunile de apa din jurul bolovanilor, stancilor mai mari, unde raul curge mai linistit, locurile mai adanci, unde de asemenea apele parca isi incetinesc usor curgerea, iata locurile cautate cu predilectie de pastravi. Cand vremea este insorita, apropindu-ne cu grija de asemenea locuri, putem vedea adesea cate un exemplar mai mare de pastrav indigen care pluteste pe loc, aproape nemiscat, in asteptarea prazii aduse de apele raului. Capturarea unor astfel de exemplare mari necesita o mare rabdare si o foarte buna pregatire de specialitate, intrucat orice gest iute, nechibzuit, fie cat de neinsemnat, sperie imediat acest peste extrem de precaut.

Pe vreme insorita se poate incerca metoda cu musca "uscata", prin care se lasa musca artificiala sa pluteasca putin pe suprafata apei, oferind-o pastravului ca si cum ar fi o insecta cazuta in apa (tantar, molie, libelula, viespe, musculita etc.). Daca pestii sunt infometati, captura poate fi destul de bogata, mai ales in iunie-iulie, perioada in care o specie de fluturasi fumurii de 2,5-3 cm obisnuiesc sa roiasca deasupra raurilor cu pastravi. Luna august ofera deja rezultate mai putin spectaculoase cu aceasta metoda, probabil din cauza scaderii temperaturii apei.

Metoda "umeda" cu musca artificiala da rezultate frumoase mai ales in zilele innorate, cu vant, imediat inainte si dupa ploaie, dupa-amiaza tarziu, pe inserate, in cazul utilizarii acestei metode, pe struna se leaga o musca artificiala, iar pe cele doua strune auxiliare altele doua. Prin miscarea usoara a acestora, imitand insectele cazute in apa, fara viata deja, provocam pastravul sa muste. Secretul reusitei consta si aici din conducerea cat mai naturala a momelii prin apa, lasarea sa in adanc si ridicarea, dirijarea dupa cateva clipe de nemiscare spre stanga sau dreapta. Este absolut necesar ca momeala sa nu fie miscata niciodata cu o viteza superioara vitezei de curgere a raului. In cazul metodei umede, faptul ca pestele a muscat se observa prin intinderea gutei, pe cand la metoda uscata acest lucru poate fi sesizat privind cu atentie musca artificiala. Atat pentru metoda umeda, cat si pentru cea uscata, astazi se fabrica muste "fantezi", care nu seamana cu nici o insecta din natura. Meritul lor este acela de a incita pastravii prin coloritul bizar, prin forma neobisnuita si aripioarele oarecum iesite din comun.

Cei mai multi pescari sportivi experimentati, odata ajunsi la fata locului, scutura mai intai tufele din apropierea malului pentru a vedea ce fel de insecte isi iau zborul de acolo. Apoi utilizeaza ei insisi musca artificiala care prezinta cea mai mare asemanare cu acestea. De cele mai multe ori metoda da rezultate, insa exista imprejurari in care roadele se obtin tocmai cu musca artificiala cu forma si coloritul total diferite de insectele naturale respective. Pe de alta parte, se poate intampla ca, in ciuda unui intreg arsenal de muste artificiale oferite pastravului, sa nu reusim sa-l provocam nicicum la atac. In aceste cazuri, pestele este cel mai probabil satul sau cine stie ce alt capriciu il determina sa ramana pasiv.

Aruncarea trebuie efectuata de asa maniera incat numai momeala sa atinga suprafata apei, nu si guta. In caz contrar, in momentul impactului cu apa, guta cu momeala emit un zgomot oarecum asemanator pocnetului de bici, ceea ce sperie imediat pestele si deterioreaza si musca artificiala. Daca pastravul se arunca avid asupra momelii care atinge suprafata apei, trebuie sa intepam imediat, scurt si iute carligul. Dupa aceasta urmeaza obosirea pestelui. Cand pescarul se afla pe malul apei, este indicat ca obosirea pastravului sa coincida cu dirijarea treptata catre mal. Minciogul trebuie indreptat totdeauna dinspre capul pastravului prins. Daca in clipa in care momeala a atins suprafata apei pastravul nu a muscat, nu trebuie sa ne pierdem sperantele, intrucat dupa cum am mai spus pescuitul pastravului consta dintr-un sir aproape interminabil de aruncari repetate, intre timp putem sa schimbam locul, observand cu atentie locurile cu vartejuri mai mari, locurile cu ape mai linistite etc.

Experienta a demonstrat ca pastravii mari, musca rareori la muste artificiale, deci trag cu precadere spre o prada mai substantiala, in cazul de fata lingura metalica, blinkerul sau voblerele mici. Pescarii sportivi din unele tari utilizeaza in aceste cazuri boisteanul, un peste mic care constituie hrana preferata a pastravilor mari. Aceasta momeala este fixata pe carligul numarul 3, cu coada lunga, trecut mai intai prin coada boisteanului si introdus din nou in corpul momelii mai sus, in directia capului (conform lungimii cirligului). Undita este de 2,70 m iar guta de obicei de 0,30, cea de 0,20 fiind utilizata mai rar.

O alta metoda folosita in apele care abunda in pastrav este cea de prindere cu voblerul, lingura, sau cu ajutorul combinatiei lingura-musca artificiala. Lingura este fixata pe struna fara a se utiliza vartejul, intrucat atentia pastravului ar fi atrasa de acesta si nu de lingura in sine; pastravul mare musca cu putere lingura. Imediat dupa agatarea carligului trebuie sa inceapa obosirea lui, preferabil prin dirijarea spre ape mai domoale si lipsite de obstacole. Cu lingura si voblerul se obtin rezultate deosebite in lacurile montane naturale sau baraje.

Unele tratate de specialitate straine amintesc si asa numita metoda de pescuire "prin pipaire" a pastravului, care are ca scop capturarea exemplarelor mai mari prin fixarea unei lacuste, a unei viespi sau a unui fluture pe carligul de 7-10. Carligul astfel prevazut cu momeala naturala nu este aruncat departe si nici plutit pe suprafata apei, ci este lasat sa cada in repetate randuri pe suprafata apei "pipaind-o", in timp ce pescarul sta la mal, ascuns printre tufe. Metoda prin pipaire se poate practica eficient indeosebi acolo unde, pe malul raului, se afla o bogata vegetatie, tufe, multi copaci. Pastravii, mai ales exemplarele mai mari, se vor repezi asupra momelii cu salturi superbe, datoria pescarului fiind aceea de a agata imediat carligul, nu insa excesiv de brusc. In aceste portiuni acoperite de tufe, obosirea si prinderea cu minciogul a pestelui agatat in cirlig este adesea anevoioasa.

Perioada in care pescuitul pastravului indigen este permis se intinde de la 1 mai pana la 15 septembrie, in timp ce perioada sa de reproducere, cand pescuitul este deci interzis, tine de la 15 septembrie pana la 30 martie.

Zilele cand pescuitul pastravului este permis, precum si numarul admis de pastravi prinsi poate varia de la rau la rau.