vineri, 2 septembrie 2016

Mamaliga pentru Cubulete in Pescuitul la Pluta pentru Crap si Caras.

Ingrediente:
  • o parte malai
  • doua parti apa
Mod de preparare:
Inainte de a incepe prepararea acestei retete de mamaliga, malaiul trebuie macinat foarte fin cu ajutorul unei rasnite de cafea. Este nevoie de doua vase: in primul vom prepara mamaliga iar in cel de-al doilea o vom fierbe a doua oara dupa cum veti vedea mai jos. Proportiile componentelor sunt: 1 parte malai si 2 parti apa. Recomandata atat la pescuitul crapului cat si la pescuitul carasului
Prepararea se va face la foc mediu astfel: intr-un vas suficient de incapator se pune apa la incalzit si se toarna putin malai, amestecand pentru a nu face cocoloase. Dupa ce pasatul incepe sa se ingroase continuam sa adaugam malai (putin cate putin) si amestecam continuu pana mamaliga devine destul de vascoasa. Trebuie sa aveti rabdare, pentru ca aceasta operatie dureaza circa 20 - 30 de minute. In continuare presaram niste faina de grau pe un tocator de lemn si rasturnam mamaliga deasupra. Daca n-ati facut-o deja, in acest moment e bine sa puneti niste apa la fiert in cel de-al doilea vas. Lasam mamaliga rasturnata sa se raceasca un pic iar apoi, cand s-a racit suficient ca s-o putem manevra fara sa ne arda la maini, incepem s-o framantam impreuna cu 2 - 3 linguri de faina de grau. Dupa ce am framantat-o bine de tot ii dam o forma de cub si o punem din nou la fiert, in cel de-al doilea vas (cu apa deja clocotita). Pe fundul vasului respectiv e bine sa punem un gratar mic de lemn or metalic (sau chiar 3 - 4 linguri or furculite) pentru ca mamaliga sa nu se prinda. In vas trebuie sa fie suficienta apa incat sa depaseasca cubul nostru cu aproximativ 2 cm. Lasati sa fiarba pana cand cubul de mamaliga va incepe sa pluteasca. Mamaliga obtinuta va fi pastrata invelita intr-o carpa de bumbac dar nu mai mult de 24 de ore, pentru ca dupa aceea incepe sa se acreasca. Daca doriti in timpul prepararii puteti adauga coloranti sau/si arome.

Mamaliga cu Usturoi. Momeala si Nada pentru Crap si Caras.

Ingrediente:
  • 2 litri de apa,
  • 1kg de malai, 
  • 600 gr faina alba,
  • 200 gr de gris, 
  • 3 - 4 catei de usturoi, 
  • optional 1 - 2 plicuri de concentrat pentru suc (cu aroma de zmeura sau capsuni) 
Dupa ce ajungeti pe balta va mai trebuie doua paini albe de 500 gr. Recomandata atat la pescuitul craputului cat si la pescuitul carasului. Aceasta mamaliga poate fi utilizata atat pe naditor (arici) cat si pe carlig, iar daca este bine facuta poate rezista in curent circa 2 - 3 ore. Pentru realizarea ei aveti nevoie de un vas de 5 litri.
Mod de preparare:
In vasul de 5 litri punem 2 litri de apa si lasam la fiert. Intre timp intr-un alt vas amestecam in stare uscata malaiul cu faina alba si cu grisul. Cand apa incepe sa fiarba turnam (putin cate putin) mixul de fainuri, amestecand continuu pentru a evita formarea cocoloaselor. Realizarea acestei operatii poate sa dureze chiar si 15 - 20 de minute. Dupa ce am turnat toata cantitatea de faina continuam sa amestecam inca 5 - 10 minute,iar la final punem cateii de usturoi pisati (pentru aroma) si (optional) pliculetele de concentrat pentru o culoare deosebita. Dupa racire mamaliga rezultata se va imparti in 4 parti (sferturi) care vor fi invelite in carpe umede. Odata ajunsi pe malul apei vom framanta pe o folie de plastic o bucata de mamaliga (sfert) cu miezul (inmuiat in apa) de la o jumatate de paine, pana va deveni ca o plastilina si nu se va mai lipi de maini. Poate fi utilizata atat pe momitor cat si pe carlig, cu rezultate deosebite primavara si in sezonul rece sau/si in perioadele in care pestele trage foarte slab.