luni, 31 decembrie 2012

Delta Dunarii - Curiozitati

Delta Dunarii este ultimul dar pe care apele acestui mare fluviu al Europei il ofera uscatului, inainte de a-l parasi definitiv. In preajma ei au inflorit si au pierit civilizatii. Pe aici au trecut sau au trait figuri cunoscute ale lumii antice, conducatori de osti, navigatori, pirati, poeti si cercetatori pasionati.
Dupa cateva incercari nereusite de a ajunge la mare pe un drum mai scurt (prin apropierea lacului Greaca si mai tarziu pe Valea Carasu) Dunarea curgea linistita, urmand traseul actual, spre mare. Nivelul apelor Marii Negre fiind la aproximativ 80m sub cel de azi, cursul apelor fluviului isi continua drumul pana la o departare de circa 200 km de tarmul ei de astazi.
Pe malurile acestei campii strabatute de fluviu traiau nestingheriti mamuti si rinoceri, ale caror fosile au fost dezgropate odata cu saparea si adancirea canalului Sulina, in dreptul marelui M, in apropiere de Crisan. Se crede ca evenimentul care a provocat o schimbare radicala in aceasta regiune a fost prabusirea Bosforului, prin care au patruns apele din Marea Mediterana in Marea Neagra. Cresterea nivelului apelor Marii Negre a determinat umplerea albiilor fluviilor care se varsau in ea. Valurile apelor s-au intins pana undeva in apropiere de Galati. De aici a inceput construirea acestui sistem hidrografic al acestei portiuni a Dunarii si deltei sale.
Cand marele istoric si calator Herodot a vizitat acum 2400 ani aceasta regiune, privelistea care i se infatisa inaintea ochilor era mult diferita de actualul tablou al deltei; spatiile acoperite de vegetatie erau mult mai reduse, pe locul suprafetelor cu stuf, balti si grinduri, ochii lui Herodot au vazut un imens estuar. Dinspre nord cobora o limba de pamant, cu tendinta certa de a separa marea neospitaliera (cum o numeau grecii) de Dunare (Istros).
Configuratia vechilor albii ale raurilor care se varsau in Dunare se mai poate distinge ici colo pe actuala harta a deltei. Ele nu au disparut cu desavarsire de pe tabloul general al deltei si unele dintre ele sunt folosite si astazi pentru navigatie. Este de remarcat faptul ca opera de formare a deltei nu s-a terminat si ca ea continua cu o vigoare neslabita. Am putea spune ca acesta este raspunsul pe care il da uscatul atacului navalnic al apelor, care cu mii de ani in urma au cautat sa-l cucereasca prin surprindere.

duminică, 30 decembrie 2012

Cascaval - Momeala

Cascavalul - momeala este folosita la pescuitul mrenei sau a crapului. Pentru a pescui cu cascaval trebuie sa il taiati bucatele mici la dimensiunea dorita dupa care il puteti agata pe carlig. Cascavalul folosit la pescuit il puteti cumpara de la orice magazin de profil sau il puteti face chiar voi acasa. Se pare ca cascavalul facut acasa este mai preferat de pesti decat cel gata cumparat. Am sa va prezint cateva metode de a face cascavalul chiar acasa la voi.

1. Reteta cascaval momeala
Se fierb doi litri de lapte in care se adauga doua kilograme de branza de vaci si se amesteca pana se ridica zerul la suprafata.
Se scurge bine intr-un tifon apoi se pune iar pe foc impreuna cu un pachet de margarina, doua oua batute si ceva sare.
Se fierbe pana se omogenizeaza, iar la final se adauga o lingurita de bicarbonat, apoi se rastoara cascavalul intr-un recipient uns cu unt sa se raceasca.

2. Reteta cascaval momeala
1 kg branza vaca, 2-3 linguri branza oaie (optional), 1-1 1/2 l lapte, 1 pachet margarina/unt (250 g), 2 oua, 1 lg sare, 1 vf cutit bicarbonat.
Branza de vaci faramitata se "scapa" in lapte clocotit. Se va alege rapid branza de zar si imediat (daca o lasi pe foc se reamesteca) se pune la scurs (intr-un tifon dublu). Se lasa la scurs cam 12h (peste noapte).
Branza astfel obtinuta (este foarte tare) se da prin razatoarea mica. Impreuna cu branza de oaie, 2 oua batute, margarina taiata bucati, sare si bicarbonat sodiu se pun la foc potrivit si se amesteca incontinuu, pana cand amestecul devine o pasta cleioasa (rabdare sa devina cu adevarat cleios, nu luati de pe foc imediat ce par a se fi amestecat, chiar daca se prinde de cratita). Pasta se rastoarna intr-un castron (o forma oarecare) unsa cu unt sau cu ulei (se va desprinde mai usor). se lasa la racit, apoi se rastorna din forma.

3. Reteta cascaval momeala
1 kg branza de vaci , 2 oua batute bine , 1 litru lapte fiert (fierbinte) , 1 lingurita amoniac , 1 pachet margarina (250 g) , 1 felie branza de oi sarata
Se pune laptele clocotit peste branza de vaci si se lasa 15 minute, apoi se scurge, se amesteca cu branza de oi rasa, amoniac, sare si ouale batute. Totul se pune peste margarina topita, se pun la foc si se amesteca continu sa nu se prinda.
Se toarna intr-o cratita in care s-a pus un celofan uns si se lasa la rece.

Nodul San Diego

Denumit adesea si Reverse Clinch sa Nodul Heiliger este un nod foarte popular folosit de foarte multi pescari. Acest nod poate fi lolosit la toate tipurile de linii nomofilare cat si impletite dar in deosebi atunci cand se folosesc moleli grele. Sursa: www.pescuit-sportiv.ro

Balta Romanesti

Balta Romanesti este situata intr-o zona linistita, ferita de zgomot si poluare. Aici va puteti relaxa cu familia si prietenii la un gratar sau o plimbare. Pescuitul sportiv se poate practica tot timpul anului. Balta Romanesti nu este prevazuta cu iluminare pe timp de noapte momentan dar va fi in curind, iar pe timp de zi puteti sa stati linisti sub umbra salciilor sau pe ponton. Se poate intra cu masina foarte usor si se pot amplasa si corturi fara nici-o taxa in plus. De asemenea se poate planta cu barca personala sau cu navomodele fara o taxa speciala.
Taxa este de 50 Ron / zi. La 5 partide de pescuit primiti 1 partida de pescuit GRATUITA.La grupuri de peste 10 persoane, pretul taxei se negociaza. Nr de lansete/undite/persoana = 5. Femeile si copii sub 14 ani, pot pescuii GRATUIT in limita a 5 scule. Cantitatea de peste retinuta este de 20kg – diferenta se plateste. Puietul de crap nu se retine restul se poate lua in orice cantitate
Specii de pesti intalnite: babusca, biban, caras, clean, crap, rosioara. Telefon Contact: 0722927995.
Cale acces. Balta Romanesti se afla in com Potlogi satul Romanesti judetul Dambovita la o distanta de 35-40 km de Bucuresti. Accesul se poate face pe autostrada Bucuresti-Pitesti pana la km 30 dupa care se urmeaza traseul Palanca – Stoenesti -Carpenisu – Potlogi – Romanesti sau pe DN7 prin com: Lunguletu – Poiana – Romanesti

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Somon record de 21,3 Kg.


Jim Reid a reusit sa captureze unul dintre cei mai mari somoni pescuiti la lanseta. Frumosul somon este cel mai mare exemplar capturat in anul 2012, in greutate de 21,3 kg si 127 cm. Frumoasa captura a fost reusita de pescarul Jim Reid pe raul Tweed, aflat la granita dintre Anglia si Scotia.

Pescuitul Stiucii cu plumb pe fund

Pescuitul stiucii pe fund cu plumb greu, este folosit in spatii deschise unde avem adancimi mai mari de 2 m, in gropi, sau cand vrem sa aruncam la distanta. Flotorul va mentine pestisorul deasupra fundului nelasind pestisorul sa se ascunda in ierburile sau pietrele de pe fund.
Noutatea este mica bucata de cauciuc de 5 per 5 mm, care se infige in varful carligului fixandu-l bine. Pestisorul nu mai poate sa scape din carlig.
La montura cu doua carlige in serie, al doilea carlig este cu ochet, si fixat pe fir cu sarma de cupru de 0,5 mm . Este folosit pentru pestisori robusti mai mari de 15 cm. Carligele sunt nr. 1/0, 2/0, Introduceti o bucatica de cauciuc pe fiecare carlig pentru fixare.
La montajul cu ancora firul este tras pe sub pielea pestelui impreuna cu tija ancorei, si doar unul din brate intra in pestisor.. La pescuitul cu plumb greu pe Dunare folosim montajul cu margica si agrafa intre doua alice. Struna din kevlar are un flotor rosu langa paleta carligului. Plumbul este plat intre 60-120 g.

Platica record de 7,5 kg.


Pe frumosul lac Swithland din Leicestershire din Anglia, s-a capturat un foarte frumos de platica in greutate de 7,54 kg. Lacul Swithland este un lac renumit pentru capturile sale dar in acelas timp este si unul dintre cele mai dificile. Pescarul britanic a folosit o barca de nadit si la distanta de 174 m de mal a plantat canepa, porumb si viermisori.

Lacul Sarulesti

Lacul Sarulesti este bine cunoscut in Romania. Are o desitate foarte mare atat de crap si alti pesti pasnici precum carasul cat si de pesti rapitori. Pe lacul Sarulesti se desfasoare numeroase concursuri nationale la crap dar mai ales la pescutuil salaului. Costul unei partide de pescuit difera de la rapitor la crap iar singurul peste care se poate retine este platica pentru care se percepe o taxa 50Ron/12h, retinerea acesteia se face in limita a 5 kg.
Lacul Sarulesti-Calarasi este una din cele mai interesante balti cu taxa din jurul Bucurestiului; este o balta cu un bogat fond piscicol, cu buane conditii de pescuit si cu capturi impresionante la activ; nu de putine ori am vazut poze cu “monstrii” scosi din balta Sarulesti.
Recomandam aceasta balta atat pescarilor amatori cat si celor profesionisti; O zi pe balta la Sarulesti in weekend iti poate completa pe deplin pofta de pescuit. Balta are un fond piscicol bogat in crap si multe alte specii de pesti pasinici dar si specii de peste rapitori mai ales salau si stiuca.
Regulamentul baltii Sarulesti - Calarasi
• Nu este permis pescuitul la bomba
• Este necesara salteaua de primire
• Se poate retine doar platica in limita admisa.
Calea de acces. Mergeti pe drumul Bucuresti - Calarasi, inainte de podul de la intrarea in localitatea Calareti se face un drum la dreapta (indicator), mergeti pe langa lacurile Calareti, treceti calea ferata si mergeti pe primul drum la dreapta, este un podet si dupa el este un drum cu un indicator catre balta, drumul duce la balta.

Montura pentru Caras

Pentru realizarea acestei monturi, aveti nevoie de: 1 vartej, 1 naditor arc, 2 carlige nr.4 sau 5 galbene sau negre, 3 protectoare nod, 1T (teu-antitangle), 1M fir monofilament 0.25-0.3 sau textil 0.2 (in functie de dimensiunea pestilor urmariti se poate confetiona si cu fire mai groase ex. 0.4).
Se vor folosi nodurile: “Uniknot” sau “Grinner” la legarea vartejului si naditorului, “Snell” sau “Snood” pentru legarea carligelor si bucla “Longliners” pentru legarea primului carlig pe linie (prin teu).
Protectorul de nod, poate fi confectionat din camasa izolatoare a unui conductor electric ne litat de 0.75mm, sau varnis termosensibil folosit in electronica (se gaseste la magazinul connex).
La final, montura nu trebue sa depasasca 45-50 cm. lungime.

Freza pentru copca

Extrem de usor de manuit, freza perforeaza gheata cu grosimea de 1m, foarte usor de transportat datorita plierii.
Taierea unei copci se poate face cu foarte putin zgomot si un efort minim folosind freza.
Dar pescarii folosesc si diverse metode artizanale, cum ar fi dalta si ciocanul, toporul sau drujba.
Dar cea mai buna metoda, simpla si eficate este freza.

Originea Crapului

Poate cea mai iubita specie de catre pescarii sportivi din Romania si nu numai. Crapul este cel mai raspandit in apele din tara noastra, este gasit in toate baltile private dar si in fluviul Dunarea si multe alte rauri si lacuri.
Multi pescari au facut o reala pasiune pentru crap, existand cluburi de pescuit dedicate acestei specii, competitii importante, multi pescari se intituleaza "crapisti", pescari numai de crap.
De aceea o sa incerc in acest articol sa prezint crapul din punctul de vedere al originii sale, al ihtiologiei sale.
Cu o zona de raspandire initial limitat la continentul euro-asiatic, crapul, care era crescut in sisteme dirijate de sute de ani, a fost populat de colonistii europeni, atat in Africa, dar si in cele doua Americi si in Australia. Specie foarte adaptabila si rezistenta, a supravietuit si a ajuns in multe arealuri sa domine ecosistemele acvatice locale.
Originea speciei este in Extremul Orient, centrul de origine al familiei Ciprinidelor. De aici pestele a inceput sa-si extinda domeniul si, dupa glaciatiunile cuaternare, a patruns in bazinul Dunarii, zona saracita in specii, ca urmare a variatiilor climatice drastice. Se pare ca romanii au fost primii europeni care au crescut crapul in bazine amenajate si au transferat specia in apele Europei Occidentale. 
Pe baza surselor istorice, Aristotel (aproximativ 340-343 i. Ch.) este primul european care vorbeste despre existenta unui peste de apa dulce, numit „kiprianos”. Nu se stie cu exactitate daca este vorba despre crap, dar acest lucru a fost admis de naturalistii secolelor XVI-XVII, inclusiv de Linne. 
Ulterior, s-au dezvoltat doua mituri ale originii crapului european. Acestea considerau ca pestele fusese adus in Europa din Asia Mica sau din Persia. Responsabili de introducerea sa erau considerati romanii si, ulterior, crestinii. Se considera ca romanii au introdus pestele in apele europene pentru valoarea lui culinara si pentru usurinta cresterii lui. De asemenea, raspandirea manastirilor crestine pe continentul european a stimulat extinderea cresterii crapului, care convenea prescriptiilor alimentare crestine. Aceste ipoteze nu se bazau insa pe dovezi concludente.  
Desi de-a lungul timpului, prin selectie, omul a obtinut numeroase tipuri de crap, crapul salbatic are o variabilitate mult mai redusa. Astfel Kirpitchnikov, in 1967, distingea patru subspecii, pe baza diferentelor morfologice si morfometrice: (a) crapul european si transcaucazian (Cyprinus. carpio carpio) ; (b) crapul central asiatic (C. c. Aralensis); (c) crapul est asiatic (C. c. Haematopterus) si (d) crapul sud-est asiatic (C. c. viridiviolaceus). In 1999, acelasi autor revine si recunoaste doar doua subspecii: crapul asa-zis european (Cyprinus carpio carpio) si crapul asiatic (Cyprinus carpio haematopterus). Barus, in 2002, considera ca subspecia sud-est asiatica C. c. viridiviolaceus ar putea fi valida. 
Structura genetica foarte apropiata intre populatiile europene si cele central-asiatice si variabilitatea lor redusa sugereaza faptul ca originea crapului european pare a fi central-asiatica. In perioada post-glaciara, crapul salbatic a patruns probabil din Asia Centrala in bazinul Dunarii, de unde s-a raspandit ulterior in restul Europei, cu ajutorul omului, prin domesticire. 

Boiliesuri Solubile

Daca s-au inventat in Romania sau nu, este mai putin important. Pentru cei ce totusi sunt curiosi, probabil ca doar denumirea de 'solubil' este romaneasca 100%. Cert e ca sunt boilies-uri cu factor de dizolvare sporit, extrem de atractive pentru crap din mai multe motive.
Unul ar fi ca evitand fierberea, mare parte din nutrienti, arome sau aditivi raman in bila, nefiind spalati de apa. Altul, ca in momentul contactului cu apa, bila incepe sa se desfaca, straturi succesive de mix cazand pe substrat, prin dizolvare creand un nor plin de sedimente, super atractiv pentru peste.
In fapt, parte din numele lor si anume cuvantul solubil este cheia aici.
Un alt mare avantaj ar fi ca prin evitarea in mare masura a oului, rezistenta in timp creste, conservarea facandu-se perfect, fara ca bila sa fie alterata. Ma refer aici la faptul ca dupa manufacturare, bilele pot fi pastrate si un an, fara ca oxidarea diversilor componenti sa apara sau sa fie vizibil deranjanta pentru peste.
Solubilitatea vine din inlocuirea oului cu un liant. In cazul autohton, cu lapte de porumb, denumirea fiind destul de generica.
Componenta laptelui in cauza este relativa, lichidul vascos neavand nimic de a face cu asa-zisul aliment.
Reteta este simpla, fiind la indemana oricui. Mixului construit pentru boilies i se vor adauga o proportie egala, lapte de porumb si apa. Amestecat bine, se va trage in bile, acestea lasandu-se la uscat minim 72 de ore, intr-un loc uscat, ferite de lumina si umezeala.
Rezultatul, boilies solubile cu factor de dizolvare neutru, standard. Spun neutru, fiindca acesta depinde si de tipul si natura apei in care veti pescui.
Generalist vorbind, respectand proportiile recomandate de producatorii de lapte de porumb, o bila solubila ar trebui sa reziste pe carlig sau pe patul de nada aproximativ 3-4h. In cazul in care doriti sa micsorati timpul de dizolvare(dispersie sustinuta si rapida) micsorati cantitatea de lapte de porumb utilizata. Daca optati pentru 8-10 ore de dizolvare(dispersie rapida sustinuta|), adaugarea unui ou amestecului lichid si marirea cantitatii de lapte vor face posibil acest lucru.
Proportiile sunt variabile si sunt in directa interdependenta cu tipul si granulatia mixului folosit. Un mix fin se va rula mai bine si se va dizolva mai greu pe cand unul grosier, se va lega mai greu si se va dizolva mai repede.
Merita stiut ca boilies-urile solubile au si un dezavantaj. Pe baltile cu populatie ciprinida de dimensiuni varibile(mult peste, mic si mare) veti prinde absolut orice - pornind de la caras, trecand pe la platica si oprindu-va la crap. La capatul opus, pe lacurile unde nu se pescuieste la boilies in mod curent sunt o optiune primordiala, explozia de arome, uleiuri si substante nutritive fiind devastatoare pentru crap.
Boilies-urile solubile sunt momeli cu care poti incepe si 'duce' cu succes o partida de pescuit chiar daca necesita foarte multa munca atat in producere precum si in nadire. Deasemenea, puteti pescui cu boilies-uri tari pe un pat de nada solubila sau invers.

vineri, 28 decembrie 2012

Morunul

Este cel mai mare sturion, atingand in mod obisnuit 1,8-3m lungime si 80-150kg, exceptional 7m si 1.800 kg. Media de varta este de 60 de ani, dar poate ajunge chiar si la 100 de ani. Este un peste de apa sarata, urcand pe fluvii sau rauri doar pe distante scurte si doar pentru depunerea icrelor. Corpul alungit, gros, aproape cilindric este ‘placat’ pe partile laterale cu scuturi mici, iar pe partea dorsala cu scuturi mari, partial ingropate in piele. Exemplarele tinere au botul alungit, ascutit spre varf, dar odata cu inaintarea in varsta, acesta devine din ce in ce mai scurt , conic si comprimat pe verticala. Gura este mare, inferioara, buza inferioara continua, iar mustatile sunt turtite lateral, nefranjurate.
Partea dorsala si lateralele sunt brun-cenusii, chiar negricioase, iar abdomenul alb-galbui. Coloritul morunilor din Dunare este mai deschis decat al celor din Marea Neagra.
Este un peste rapitor, hranindu-se in principal cu peste (caras, crap, platica, babusca, guvid, hamsie, aterina), dar si cu moluste, crustacei, chiar si pasari.
Se reproduce in lunile aprilie-mai, cand migreaza din mare in Dunare. Femelele depun pe substratul nisipos sau pietos intre 500.000 si 5.000.000 de icre. Icrele negre ale morunului sunt foarte apreciate.
Populeaza Marea Caspica, Marea Azov, Marea Neagra si pe distante mici, in jurul gurilor de varsare, fluviile si raurile aferente. In bazinul fluviului Amur (situate la granita dintre Rusia si China) traieste o ruda apropiata a morunului, si anume caluga (Huso dauricius).
Acesta poate ajunge pana la 1.200kg si poate depune pana la 4.000.000 de icre.
Este o specie solitara care prefera substratul pietros sau nisipos si adancimi de peste 70m. Se pescuieste cu carmace in imediata apropiere a confluentei dintre fluvii, rauri si mare.

Raurile si Lacurile Judetului Prahova

Situat pe pantele sudice ale Carpatilor in apropiere de curbura acestora, judetul Prahova cuprinde un teritoriu ce se intinde de pe culmile inalte ale muntilor pana in campie, pe malurile Ialomitei.
Aproape un sfert din suprafata judetului Prahova apartine bazinului hidrografic al Prahovei. Din cei 3740 kmp cat are suprafata bazinului Prahovei numai doua mici portiuni depasesc limitele judetului, la obarsie si la varsare.
In schimb, o fasie ingusta sprijinita pe limitele de vest si sud ale judetulului apartin bazinelor Cricovului Dulce si direct bazinului Ialomitei; deasemenea in partea de nord-vest, o suprafata redusa este inglobata bazinului Buzaului, iar in partea de sud-est, o regiune ceva mai mare apartine iarasi bazinului Ialomitei, prin intermediul afluentilor Saratei.
Principalele rauri care constituie bazinul Prahovei sunt Prahova, Doftana , Teleajenul, Varbilaul si Cricovul Sarat.
Prahova este cel mai mare colector al apelor din judetul cu acelasi nume, are lungimea de 183 km, din care primii 6 si ultimii 16 km se afla pe teritoriul judetelor Brasov si Ilfov.
Izvoraste din Predeal si are ca afluenti raurile: Azuga, Cerbu si Izvorul Dorului si raurile mici Talea si Campinita.
Doftana izvoraste de sub pasul Predelus, are lungimea de 50 km si numerosi afluenti : Musita , Prislop, Florei, Secaria, Valea Mare , Negrasul, Irmeneasa , Paltinoasa, Leaotul, Iazul Morilor, Teleajenul si Cricovul Sarat.
Teleajenul are o lungime de 119 km si izvoraste din Masivul Ciucas. Principalii sai afluenti sunt: Drajna, Bucovel, Crasna, Varbilau, Bughea, Mislea si Dambul.
Cricovul Sarat are o lungime de 83 km , izvoraste de sub varful Poiana Hotilor si are ca afluent raul Lopatna.
Alaturi de reteaua de rauri exista in judetul Prahova si o serie de lacuri si anume: in campie sunt lacurile Balta Doamnei, Curcubeul si Saracineanca, iar in zona de deal Lacul Brebu, Lacul Pestelui si Lacul Bisericii la care se adauga Baia Baciului, Baia Verde si Baia Rosie, care sunt lacuri formate in incaperile vechilor ocne de la Slanic.

Montura "Worm Feeder"

Cuvantul worm in limba engleza inseamna vierme, iar cuvantul feeder vine de la verbul to feed, care inseamna a manca, a se hrani. In traducere exacta, rezulta "mananca viermi" dar nu are nici un inteles logic, asa ca se va folosi termenul mai adecvat "port viermi". Eu voi folosi in continuare, termenul worm feeder din motive estetice.
Worm feederul este un fel de cosulet pentru folosirea viermilor ca nada. Practic el este format dintr-un tub din plastic, inchis la ambele capete si prevazut mici cu orificii prin care pot iesi viermii, dar in acelasi timp nu se v-or impastia in curent mai puternic. Aceste feedere mai contin un lest din plumb, pentru a conferii greutatea necesara unei lansari la distanta. Lesturile pot varia ca greutate intre 25 si 80 grame sau mai mult, alegera acestora facanduse de catre pescar in functie de puterea de aruncare a lansetei pe care o foloseste.
Aceasta montura se preteaza foarte bine la pescuitul pestilor pasnici pe lacuri si rauri.
Pentru construirea monturii, recomandam urmatoarele "ingrediente":
1 Worm Feeder (Port viemi).
Fir monofilment cu diametrul 0.3 mm, sau fir textil cu diametrul 0.2 mm.
1 oliva plutitoare (optionala)
1 amortizor cauciuc.
1 vartej cu rezistenta de 10-15 kg.
1 carlig "Mustad Ultra Point Carp nr.8" (carligele pot diferi foarte mult ca dimensiuni de la producator la producator, sau chiar de la serie la serie)
Pescarii mai pretentiosi pot folosi si varnis termocontractabil (Shrink tube) pe capetele

Balta Insula Mica

Balta Insula Mica este o balta de undita deoarece are o dimensiune relativ mica dar cu o densitate mare de peste. Accesul pe balta Insula Mica se face doar cu rezervare telefonica in prealabil. Aici puteti beneficia de mai multe servicii, incepand de la mancare, cazare, gratar, balta pescuit sportiv, bar, posibilitatea de campare, ping-pong, paintball etc.
Taxa este de 20 Ron / 12h pentru pescuit sportiv in sitem “Catch & Release”; pestele prins se poate retine doar contra cost (pret Metro)
Pescuitul sportiv se face doar cu momeli vi si naturale (rame / viermi)
Taxa agrement (insotitori) este de 10 Ron. Pentru doritorii de petrecere a noptilor in aer liber avem in dotare corturi si o rulota de 4 persoane. Pretul este de 100 lei/noapte pentru rulota si 30 lei/ noapte pentru cort de 2 persoane.
Divertisment: ping-pong – 5 lei/ora, alte jocuri ((carti,table, sah, rummy, etc) – 5 lei/zi, paintball in echipa – 30 lei/pers (echipament de joc si protectie, trainer, co2) + 50 lei/ punga de 500 bile, paintball tras la tinta – 10 lei arma + 50 lei punga de 500 bile, sala fitness – 30 lei pentru o zi sau variante de abonament, plimbare cu barca – 10 lei/ora. Specii de pesti intalnite: caras, crap, cteno, rosioara, somn. Telefon Contact: 0748251412.
Cale de acces. Din Bucuresti treceti prin comuna Jilava apoi 1 Decembrie (DN5) si mergeti tot inainte, cum treceti raul Arges virati la drepta si mergeti 5-7 km pana vedeti o cladire cu 4 nivele si langa este balta Insula Mica. Localizare: Localitatea Dărăşti-Vlaşca din judetul Giurgiu la 25 km de Bucuresti.

joi, 27 decembrie 2012

Pescuitul la copca

Cum in cea mai parte a iernii baltile sunt inghetate formand poduri de gheata, peste care uneori mergi si cu sania trasa de cai, singurul procedeu de pescuit accesibil in acest anotimp este pescuitul la copca. Acest gen de pescuit este deosebit de atractiv, fiind foarte apreciat de pescarii care suporta in conditii onorabile gerurile iernii. Iar cand gerul se intrece cu gluma, un ceai fiebinte si o tuica fiarta - bauta cu masura - reprezinta catalizatori de nelipsit pentru o partida reusita. Din punct de vedere al echipamentelor necesare, pescuitul la copca nu este foarte pretentios, fiind suficiente 2-3 undite de cca. 1-1.5 m lungime, din trestie clasica, din bambus sau din materiale compozite moderne - dupa cum are omu'. Mai aveti nevoie de fir subtire 0.12-0.18, cam 1.5-3 m pentru fiecare undita, in functie de capturile pe care estimati sa le obtineti. Plutele vor fi mici, cu antena subtire, viu colorata. Daca apa unde pescuiti este foarte adanca puteti folosi si o mulineta pentru recuperarea firului. Mulineta poate fi cu tambur mobil, din plastic, de asemenea fara mari pretentii. In sfarsit, carligul, va fi subtire si rezistent, numere mici si foarte mici, cu tija ceva mai lunga pentru a-l putea extrage mai usor din gura capturilor mai dolofane.
Momeala cea mai eficienta este, in mod cert, fragila dar mult ravnita larva de libelula, de culoare rosie si corp segmentat. In acest caz carligele cu tija subtire si lunga, de culoare rosie, sunt recomandate. Rezultate acceptabile dau si viermusii clasici, de culoare alba sau roza. Sunt balti unde capturile de crap si caras nu sunt deloc intamplatoare, rezultate multumitoare obtinandu-se si la mamaliga. In aceste cazuri este bine sa va alegeti fire si carlige mai rezistente. Foarte des am intalnit situatia in care copca era prea stramta, raportat la dimensiunea capturii. Aici chiar ca este o problema, la care trebuie sa va ganditi din timp. Este bine sa tineti minte ca pestele mare prefera sa manance mai ales pe fundul apei, in apropierea namolului in care deseori se afunda pentru a se feri de frig. Explicatia este aceea ca, din punct de vedere fizic, apa prezinta o anomalie conform careia densitatea si temperatura nu sunt direct proportionale. Densitatea apei este maxima la temperatura de + 4 grade C. Din acest motiv, stratul de densitate maxima se gaseste la fundul albiei si nu poate avea decat +4 grade C, evident pentru un bazin cu adancime aflata in limite normale. La aceasta adancime umbla si rosioara, obletele, bibanul, micii sau marii rapitori, acestia din urma fiind mult mai bine adaptati sa supravietuiasca in apele reci, de unde si posibilitatea obtinerii unor capturi in zonele de suprafata a apei.
De cele mai multe ori problema cea mai delicata apare cand ajungem pe gheata, ne alegem un loc si ne pregatim sa facem copca. Cu ce si cum o facem ? In mod traditional copca se face cu un toporas, prin cioplirea ghetii pana rezulta o copca de forma neregulata dar in care putem pescui. De la caz la caz se poate folosi si o dalta si un ciocanel cu care ne putem da eventual si peste degete. Metoda este putin cam incomoda si cam zgomotoasa. Altii prefera sa faca un mic foculet, bine concentrat pe gheata care se topeste incetul cu incetul, preferabil in perimetrul gaurii nu si al zonei in care vom sta cu picioarele. O solutie inspirata consta in utilizarea unei freze speciale pentru gheata. Aceasta va realiza o gaura de diametru fix, fara efort mare chiar si in cazul cand gheata este groasa. Este bine ca freza sa aiba si o spirala de evacuare a ghetii razuite, pentru ca aceasta sa nu ramana in copca si sa pluteasca alaturi de pluta.
Ce trebuie sa stim cand mergem la o partida de pescuit la copca ?
1. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca gheata rezista. Daca mai sunt si altii la pescuit sunt sanse sa nu avem surprize. Primii pasi trebuie sa-i faceti cu mare grija. La malul apei, in zonele adiacente stufurilor sau in zonele cu apa curgatoare (zona podurilor) gheata este mai subtire si poate sa cedeze brusc;
2. Feriti-va sa va adunati prea multi pescari intr-o zona restransa daca gheata nu este suficient de groasa;
3. Cercetati cu atentie zonele acoperite cu zapada, unde pot exista copci mari facute de lucratorii piscicoli pentru aerisirea baltii si evitarea sufocarii pestilor;
4. Cand gheata trosneste, mai ales dimineata si seara, este semn ca aceasta ia proportii sub actiunea gerului. Aceeasi anomalie fizica, de care am pomenit mai sus, spune ca densitatea ghetii scade odata cu scaderea temperaturii ceea ce se traduce prin cresterea volumului acesteia, cu posibilitatea aparitiei unor fisuri pe lungimi de zeci de metri. Nu va faceti probleme, sunteti in siguranta;
5. Nu uitati de regula ca frigul te ia de la extremitati; feriti-va nasul si urechile de gerul aspru al iernii. Luati-va manusi calduroase, cu un singur deget. Incaltamintea trebuie sa fie de asemenea calduroasa, preferabil din piele imblanita, nu prea stramta, fiind obligatoriu sa folositi sosete din bumbac sau lana;
6. Un termos cu ceai fierbinte este ideal pentru a compensa caldura pierduta de organism. Alcolul si tutunul dau senzatia ca te incalzesc. Este adevarat ca la nivel de zecimi de grad C asa se intampla. Pe de alta parte nu uitati ca vasodilatatia provocata de alcool are ca efect de durata pierderea unei cantitati suplimentare de caldura, deci efectul in timp este negativ;
7. Evitati sa pescuiti pe timp geros, cand bate vantul.

Lacul Candeasca

Localizare, iesire prin Pantelimon spre Constanta, apoi Branesti - Islaz si in dreptul unei balti care se vede din sosea se face stanga spre Belciugatele. Se merge prin comuna pana in dreptul primariei unde se face dreapta, se trece de cele doua balti pe podet si imediat se face dreapta apoi se merge cum tine drumul pana ce la un moment dat drumul face stanga (exista un semn minuscul pe care e scris balta Candeasca) se continua drumul pana la iesirea din sat, se trece de o troita la iesirea din sat apoi urmeaza un teren de fotbal si urmand drumul care devine pietruit se coboara la balta. Cea din stanga are ten, ciortan, caras salau, chinezesc frumos amenajata cu umbrelute din trestie si pontoane din lemn - in curand vor fi ceva cabanute pentru cei care vor sa traga la somn, cea din dreapta in care se pescuiesta mai ales la undita din cauza ramasitelor de trestie care se afla pe mijlocul lacului. Specii de pesti: aici predomina ciortanul la 500g, 1 kg si caraselul destul de mic, ten si cam atat. Capturi destul de frumoase pentru o balta noua, ten 6kg, crap 4 kg, caras 500g. Se pot lua 5 kg pe zi, paznici niste baieti de treaba, se poate cumpara direct de la cabana bere rece si alte bauturi, cipsuri etc.

Montura Caras pentru copca

Pentru a nu da gresi in pescuitul la copca si tot odata a compromite partida , trebuie sa tineti cont de cateva reguli. Gheata sa transparenta si cel putin 10 CM. Gheata trebuie sa fie formata prin inghetarea apei ci nu prin acumularea zapezii si inghetul acesteia. Daca grosimea ghetii este la limita, va recomandam folosirea talpicilor pentru distribuirea greutatii pe o suprafata mai mare. Daca gheata este mai subtire la mal incercati sa intrati pe o bucata de “blana”(scandura).
Varga scurta, intre 1,5-2m cu o linie fixa a carei lungime sa fie in functie de locul unde pescuim, echipata cu un fir de 0.10-0.12.
Pluta trebuie sa fie una sensibila , scurta si fara antena. Majoritatea pescarilor folosesc plutele para, cu coada in jos care raman la suprafata apei iar posibilitatea inghetului fiind redusa. Apa se scruge pe langa pluta iar crusta de gheata care s-ar forma ar ingreuna-o. Pentru a nu ingheta apa din copca si a sesiza mai bine miscarea fina a plutei puneti putin ulei in apa.
Carligul trebuie sa fie unul de marime mica 16-18, nichelat, subtire, de culoare rosie sau aurie.
Momeala libelule, virmusi, rame subtiri dar acestea trebuie tinute in buzunar la cald pentru a nu ingheta si implucit murii. Pestii iarna sunt foarte lenesi si de acea ne trebuie acest tip de momeala care sa faca senzatie in apa. Aceasta momeala poate fi amestecata cu nada care ar trebuii sa fie bogata in faina de carne si alte proteine.

Apele Deltei Dunarii

Sosita la Patlageanca cu 6400m/s (in medie), Dunarea se bifurca in doua brate, Chilia la N si Tulcea la sud, brat ce la Ceatalul Ismail desparte Chilia de Tulcea.
Bratul Chilia, cel mai septentrional, formeaza granita cu Ucraina, transporta 60% din apele si aluviunile Dunarii, avand un curs sinuos pe o lungime de 104 Km. De-a lungul sau se insiruie asezarile: Palazu, Pardina, Chilia Veche, Periprava.
Bratul Sulina situate in mijlocul Deltei, are un curs rectiliniu, canalizat permanent dragat si intretinut pentru navigatia vaselor maritime (pescaj minim 7m). Are o lungime de 71 Km si transporta 18% din volumul de apa al Dunarii. De-a lungul sau se insira localitatile: Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crisan, Vulturu, Partisani, Sulina.
Bratul Sf. Gheorghe cel mai meridional, orientat spre sud-est, are un curs sinuos desfasurat pe112 Km si transporta 22% din debit. La varsare formeaza insulele Sacalin considerate un inceput de delta secundara.
Sectionarea unor meandre in ultimul timp a micsorat a micsorat lungimea cursului navigabil.
De-a lungul sau se insira asezarile: Nufaru, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe.
Delta este strabatuta de o multime de canale, garle, rezultate prin regularizarea cursurilor, mlastini si mai ales lacuri: Merhei, Gorgova, Rosu, Lumina, etc.

Pescuitul Sportiv in luna Decembrie 2012

Pestii sunt retrasi la adancime, in namol, unde temperatura ramane constant 4 C. 
Babusca, obletul se pot prinde rar la apa libera si mai bine la copca, cu sange, libelule, viermusi; 
Bibanul - cade bine la copca, mai ales imediat ce ingheata apa, cu pestisor viu, dandineta. Mananca si rame, viermusi, libelule insa mai slab ca in noiembrie; 
Carasul - la copca rar, cu libelule, viermusi; 
Cleanul - la apa adanca, cu pluta sau la fund, cu sange inchegat, intestine de pasare, rame rosii, pesti vii, paine; 
Mreana- cade rar la rama, meduza de roca; 
Scobarul- in zilele insorite de decembrie puteti avea parte de partide foarte frumoase de pescuit. Poate fi prins in aceasta perioada cu intestine de gaina sau bucatele de ficat;
Stiuca da rezultate la copca, cu peste viu si dandineta, precum si in apa libera si adanca, cu naluci recuperate lent. 
La mare in decembrie pot fi prinsi guvizi.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Solunar Decembrie 2012


Raurile si Lacurile Judetului Olt


Valea Oltului reprezinta o adevarata axa a teritoriului judetului, avand peste 100 km parcursi pe teritoriul judetului Olt.
Axul principal al reţelei hidrografice îl constituie raul Olt care strabate judetul pe la mijloc de la nord la sud, pe o lungime de 143 km. Râul Olt primeşte ca afluenţi principali: pe dreapta raul Oltet, iar pe stanga cateva rauri cu debit foarte mic cum sunt: Tesluiul, Dârjovul. In partea de nord, judetul Olt este brazdat si de raul Vedea, cu afluentul de pe partea dreapta Plapcea.
Pe o distanta de 45 km, partea de sud a judetului este udata de apele Dunarii, care colecteaza intreaga retea hidrografica a judetului.