Speci de Crap in Apele Noastre
1. Crapul comun
Este denumit si crap romanesc. Se aseamana cu carasul, avand corpul acoperit in intregime cu solzi. In cazul exemplarelor de pana la 1 kg, tinerii pescari deseori pot confunda cele doua specii de pesti, respectiv crapul si carasul. Spre deosebire de caras, el prezinta la baza gurii doua mustati tactile iar spatele este curbat, intr-o masura mai mica sau mai mare. Culoarea este brun - argintie, cu nuante in functie si de particularitatile mediului in care traieste (lacuri, rauri, Dunare, Delta). Este una dintre speciile cele mai spectaculoase si ravnite de catre pescari. Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste si energice, luptand cu indarjire atunci cand sunt capturate, in timpul drilului. Aceasta specie de crap este cea mai raspandita in
2. Crapul salbatic
Traieste in lacuri neamenajate, Dunare sau Delta. Se deosebesc prin forma lor usor alungita, fusiforma. Acestia mai poarta numele si de crapi sui. Nu stim in ce masura acestia formeaza o specie aparte dar, cel putin din punct de vedere anatomic si al comportamentului, pot fi asimilati usor cu crapii romanesti.
Crapul romanesc (comun) are o alimentatie variata, in functie de sezon. Primavara si toamna acestia prefera hrana de origine animala spre deosebire de anotimpul verii cand se orienteaza catre hrana de natura vegetala. Perioada optima de pescuit este toamna cand consuma cantitati mari de hrana, adunand rezerve de grasime pentru iarna. Iarna acestia se retrag spre straturile de fund ale apei reducandu-si activitatea la minim. In acest sezon mananca rar, hrana preferata fiind in special larvele (viermusi, libelule).
3. Crapul oglinda
se caracterizeaza prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si linia mediana pe care sunt dispuse randuri de solzi, rari si mari. Crapul oglinda are culoare brun-galbuie, cu nuante determinate si de mediul in care acestia traiesc. Exemplarele batrane ajung la greutati impresionante, de peste 30 kg. In
Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.
4. Crapul golas
Este asemanator cu crapul oglinda remarcandu-se absenta totala a solzilor de pe corpul
acestora. Exemplarele batrane ajung sa atinga varsta de 35 - 40 de ani si o masa de peste 40 kg. Remarcam gura orientata in jos, asemanatoare cu un sorb, prevazuta cu doua mustati. Acesti crapi pot scurma malul de pe fundul lacului, pana la adancimi de 20 cm, in cautarea larvelor.
Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.
5. Amurul sau Cteno (Ctenopharyngodon idella) denumit si Ten (crap chinezesc).
Este una dintre speciile de crap cele mai spectaculoase care traiesc in
6. Fitofagul si Novacul.
Sunt doua specii extrem de raspandite in
Fitofag si o specie de culoare marmorata (consuma plancton de origine animala) denumita Novac sau Sanger. Acesta din urma poate fi deosebit de Fitofag prin faptul ca are capul mai mare, cu branhii dezvoltate. Aceste specii de crapi chinezesti, din punct de vedere al pescarului sportiv, nu prezinta interes prea mare deoarece nu mananca momeala traditionala si deci nu poate fi capturata in mod sistematic prin procedee de pescuit sportiv.
Chiar daca au fost incercari de elaborare a unor retete de momeli speciale pentru aceste specii de pesti, capturile au fost cu totul intamplatoare. Ironia soartei este ca Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depasind adesea 65 kg. Pentru pescar este o veritabila ispita.
Dimensiunile mari se datoreaza si hranirii fortate; odata cu aspirarea apei acesta aduna planctonul pe care il separa prin intermediul branhiilor care prezinta o structura speciala (un veritabil filtru).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu