joi, 17 septembrie 2015

Balta Ciocarlia Patru

Balta Ciocarlia 4 a fost deschisa pentru pescuitul sportiv in anul 2012, si repopulata pana in prezent cu 3 tone de crap, cteno si somn romanesc. Balta are un potential piscicol foarte ridicat, existand exemplare de crap si cteno cu greutati pana la 18 – 20 kg. Balta se intinde pe o suprafata de 10 ha, cu o adancime incepand de la 2m la 3m, o latime de circa 120 - 150m si lungime de 800m, iar solul lacului este suficient de tare si NU prezinta vegetatie submersa ce poate incurca ustensilele pescarilor. Malurile sunt extrem de curate avand stuf de aproximativ 4m doar pe un singur mal.Pe malul fara stuf exista verdeata bogata, zona in care se pot face campari cu corturi sau rulote. Pe balta sunt construite foisoare ( dotate cu mese, canapele si gratare), pontoane si grupuri sanitare.
Taxa pentru pescuit este de: 75 lei/12 ore (de la ora 6:00 pana la orele 18:00), 125 lei/24 ore (de la orele 18:00 si se incheie la orele 18:00 a doua zi), 30 lei/12 ore sau 60 lei/24 ore (C&R)
Plantatul cu navomodele se taxeaza cu 25 lei/partida.Se poate pescui noaptea doar prin plata taxei pe 24 ore ( noaptea + a doua zi ). Inainte de instalarea pe locul de pescuit, pescarul se va informa si va consulta prezentul regulament şi va achita taxa corespunzătoare. In momentul achitarii taxei se subintelege faptul ca pescarul a citit regulamentul Baltii Ciocarlia 4 si a fost in totalitate de acord cu acesta.
Se poate pescui la 5 scule (undita sau lanseta), iar pescarul poate fi insotit de o singura persoana. Incepand cu al doilea insotitor al pescarului se va percepe o taxa de agrement de 10 lei/persoana. Insotitorul pescarului are dreptul sa pescuiasca cu o undita sau o lanseta, dar numai in dreptul standului pe care il ocupa pescarul.
Cantitatea maxima de peste ce se poate retine este de 5 kg / 12 ore si 10 kg / 24 ore (crap, cteno sau somn). Capturile de CRAP sau CTENO prinse peste cantitatea admisa, vor fi eliberate in apa, imediat ce au fost prinse, in stare vie si fara a fi ranite. Cantitatea de crap si cteno peste 5 kg ce se doreste a fi retinuta se poate retine contra pretului de 15 lei/kg.
Se vor elibera, neconditionat, exemplarele de crap si cteno cu greutatea mai mica de 1 kg, precum si cei cu greutatea mai mare de 10 kg contra unei partide gratuita. Carasul prins nu se socoteste in limita cantitatii de 5 kg si se poate retine in orice cantitate.
Este interzis scaldatul!!! Se va pastra linistea si curatenia baltii si in zonele de agrement.
Telefon Contact: Marius IONITA – 0764.597.891.
Cale de acces. Balta este situata pe drumul national DN2 (E85) Bucuresti- Buzau. De la Urziceni se merge spre Buzau si dupa primul sat (Cotorca) se afla un complex zootehnic (cladiri albe) pe partea dreapta a soselei. In dreptul complexului se pot observa panourile noastre publicitare. Balta este in spatele acelui complex si se poate intra pe drumul asfaltat de pe langa gardul complexului sau putin mai inainte, la 100m, pe drumul de pe langa balustrada de fier, drum ce intra direct pe balta. Drumul este foarte bun si se poate intra si pe vreme ploioasa. Balta se afla la 150m de sosea pe partea dreapta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu