Ochiul pestelui are structura asemanatoare ochiului omenesc, fiind insa fara pleoape.Cristalinul este sferic si neacomodabil in raport cu raport cu distantele, acest neajuns,impreuna cu diminuarea luminozitatii, cu adancimea si cu gradul de tulburare al apei, reduc acuitatea vizuala la pesti. Acuitatea vizuala depinde si de dimensiunea ochilor : Somnul si anghila, cu ochi disproportionat de mici sunt printre cei mai "miopi". Retina percepe satisfacator unele culori elementare. Pestii pot face distincie intre diferitele forme ale obiectelor. Campul vizual este foarte mare, dar vederea binoculara se reduce la un unghi foarte mic si se mareste intrucatva prin micile deplasari alternative, laterale ale capului pestelui in miscare. Privind in sus, pestele percepe si imagini din mediul aerian, cand suprafata apei este linistita.
Auzul
Pestii nu au urechea interna si medie, de aceea ei nu percep sunetele, dar reactioneaza la variatiile lor de intensitate si tonalitate. S-a dovedit ca pestii emit ei insisi sunete, fie pentru ai speria pe dusmani, fie in timpul reproducerii - pentru apropierea sexelor. Sursele de emisie a acestor sunete sunt : vezica inotatoare, radiile inotatoarelor pectorale, dintii faringieni sau maxilari.
Mirosul si gustul
La pesti, aceste simturi dispun de organe separate. Gustul este perceput de nodulii senzoriali implantati in buze si pe cerul gurii, sau chiar pe intreaga mucoasa a cavitatii bucale. Senzorii olfactivi sunt grupati in mici cavitati, fara legatura cu cavitatea bucala, dar comunicand cu exteriorul, prin doua canale la unele specii, ce permit formarea unui curent permanent de apa, ca la stiuca si scrumbia de Dunare. La mreana, crap, lin, biban si guvid, orificiul exterior are un fel de cornet care inlesneste formarea curentului de apa.
Simtul tactil
Simtul tactil nu lipseste la pesti. Ei dispun de noduli senzoriali raspanditi in piele, mai ales in zona capului, ale caror celule percep temperatura si variatiile ei, iar altele - presiunea. Unele specii sunt dotate cu organe tactile foarte sensibile - mustatile; somnul si chiar crapul percep natura obiectelor intalnite, pipaindu-le cu ajutorul lor.
Perceptia laterala
Exista, in plus la pesti, un simt deosebit al perceptiei, caracteristic numai lor si important pentru orientare. Organul acestui simt este linia laterala, care la anumite specii are aspectul unei linii mai colorate, desenata punctat de-a lungul flancurilor. In afara orientarii generale, linia laterala permite localizarea prompta a prazii (pentru rapitori ), fie a eventualilor dusmani si, in acelasi timp, evitarea unui obstacol marunt, prin inregistrarea ecoului reflectat al vibratiei provocate de miscarea pestelui.
Razim (sau Razelm) este un complex lagunar pe litoralul Mării Negre, format prin bararea de către cordoane litorale a vechiului golf Halmyris. Complexul lagunar însumează o suprafaţă de 731 km² din care lacul Razelm 394,30 km². Are o adâncime maximă de 3 metri Lacul acesta se află, ca poziţie geografică, în estul României, în regiunea istorică Dobrogea, în judeţul Tulcea. Comunică cu Marea Neagră, la nord prin gura Periteasca şi la sud, prin gura Portiţa. Primeşte apă dulce din Dunăre, braţul Sfântu Gheorghe, prin intermediul canalelor Dranov şi Dunavăţ. În centrul lagunei se află insula Popina în care se află rezervaţia cu acelaşi nume. Lacul are numeroase specii de peşti şi aici trăiesc şi numeroase păsări care se hrănesc cu peşti. Clima regiunii este temperat-continentală cu influenţe climatice pontice. Temperatura medie anuală are valori ridicate de aproape 11 °C, iar precipitaţiile au valori mici, 400-450 mm/anual. Este cel mai mare lac din România. In apropierea Lacului Razelm se află localitățile Sarichioi si Jurilovca. Localitatea Sarichioi se poate mândrii cu peisaje deosebite si foarte multe posibilități de agrement, cu trasee numeroase în inima Deltei sau pe Lacul Razelm. Localitatea Jurilovca dispune de un cadru natural deosebit de primitor, frumos, care oferă destul de multe obiective turistice, fiind cunoscută datorită situării sale lângă Lacul Razelm si datorită vestigiilor cetății greco-romane Argamum.
Singura delta din lume declarata rezervatie a biosferei, parte a Retelei internationale UNESCO, constituie un adevarat muzeu al biodiversitatii, cu cele 30 de tipuri de ecosisteme si circa 5.380 de specii inventariate pana in prezent, 284 dintre specii, conform Institutului National Delta Dunarii, fiind noi pentru Romania, iar alte 39 fiind noi pentru stiinta.
In Delta Dunarii se intalneste cea mai mica densitate a populatiei din Romania, un locuitor la 30 de hectare, 87% din locuitorii ei fiind romani, 10% - rusi lipoveni, 2% ucraineni, iar 1% - alte etnii. In plus, singurul oras din Delta Dunarii, Sulina, care are port atat la Dunare, cat si la Marea Neagra, este urbea situata la cea mai joasa altitudine din Romania si este totodata cel mai insorit teritoriu al Romaniei. Stufarisurile ocupa 1.750 kilometri patrati, iar Delta Dunarii este cea mai mare suprafata compacta de stufaris de pe glob.
In Delta Dunarii, se intalnesc doua plante carnivore, otratelul de balta si aldrovanda. Acestea si-au dezvoltat capcane, procurandu-si din corpul prazilor pe care le prind hrana.
In Delta Dunarii, se intalnesc singurele paduri de nisip din Romania, padurea Letea si padurea Caraorman, aici crescand liane ale caror lungimi pot ajunge pana la 25 de metri.
In topul celor mai mari pasari pradatoare din Delta Dunarii se afla vulturul Codalb, anvergura aripilor sale ajungand la 2,5 metri. In topul celor mai mari pasari din Delta Dunarii se afla pelicanul Cret, anvergura aripilor sale atingand 3,2 metri. La polul opus, in Delta Dunarii se afla pitulicea “Ochiul Boului” cu o anvergura a aripilor de pana la 17 centimetri si o greutate de pana la 13 grame, fiind cea mai mica pasare de la noi din tara.
Cele mai longevive animale din Delta Dunarii sunt broasca teastoasa de uscat si broasca testoasa de apa, care pot atinge varsta de 120 de ani.
In Delta Dunarii isi are habitatul Sarpele Rau care atinge o lungime de 1,8 m.
Insula Popina, din Delta Dunarii este singurul loc din tara unde gasim lacustra Isophya dobrogensis.
Cu cele peste 5.000 de specii de plante si animale, Delta Dunarii este a treia zona din lume in ceea ce priveste biodiversitatea, dupa Bariera de Corali, (Australia), si Arhipelagul Galapagos, (Ecuador).
Nu toate apele sunt la fel de bogate in peste, de asemenea, sunt locuri unde pestilor le place sa stea si sa-si caute hrana, mai mult decat in alte parti ale aceleiasi ape. O conditie mare a succesului este ca pescarul sa cunoasca bine apa in care pescuieste. Nu este un lucru usor si, numai din carti, pescarul nu va dobandi niciodata sufuciente cunostiinte. Le va capata treptat, pe masura practicarii pescuitului, ajugand cu timpul sa dobandeasca un asa-zis “simt al apei”. Pescuid mereu in aceeasi apa, desigur ca va cunoaste locurile mai repede si mai bine. Dar, avand acel “simt al apei”, dobandit dupa ani de pescuit, va putea sa aprecieze imediat chiar si o apa in care pescuieste pentru prima data.
Pentru a interpreta corect influenta apei si a vremii asupra “prietenului” nostru pestele, va prezint cateva indicii:
In luna iulie, cand temperaturile sunt crescute, perioada optima de pescuit este dimineata si seara. In aceaste perioade, pestii se hranesc mai bine. Iulie este si luna cand momelile vegetale sunt preferatele pestilor nerapitori. Pescuitul este deschis la toate speciile de pesti din apele de ses, coliniare si de munte, cu exceptia celor strict protejate. Odata cu scaderea si limpezirea apelor, da bune rezultate pescuitul in Dunare la somn, avat, salau, crap. Pe masura cresterii temperaturii, comportamentul de hranire al pestilor se reduce, obtinandu-se rezultate bune numai in primele si ultimile ore ale zilei. In timpul caniculei, pestele trebuie cautat in zonele mai oxigenate: la confluentele sau in zone unde exista izvoare subterane. Pescuitul marin sa bune rezultate la guvide, pe diguri, sau la alte specii din barca.
Avatul - se pescuieste cu naluci mici, rotative, de culori deschise, aproape albe; Babusca - momelile vegetale sunt de baza, boabe de grau fiert, paste si boabe de canepa; pescuitul merge bine si la viermisori de carne sau rama rosie, subtire. Bibanul - se prinde bine pescuind la pluta, ca momeala folosind rama rosie sau pestisorul viu Carasul - pentru pescuit se folosesc monturi fine, carlige mici, bete lungi si usoare; ca momeala, mamaliga este preferata, dar si ramele rosii subtiri isi fac bine treaba Cleanul - ca momeala putem folosi cirese, visine sau greieri si lacuste Mreana - prefera cubuletele de branza fermentata, stricata, dar si greierele sau ramele de pamant, mari Crap - porumbul preparat, atat in montura fir de par sau direct pe carlig; patratica de mamaliga este si ea o momeala foarte atractiva; pentru nadire se folosesc diferite mixu-uri de seminte sau porumbul preparat Oblete - pentru pescuit folosim vergi usoare, monturi si linii fine; viermele de carne este momeala favorita Platica - boabe de porumb, grau, cocolos de paine; se nadeste in prealabil cu amestecuri de paine si seminte de canepa Rosioara - se pescuieste in stationar cu pluta si monturi fine, ca momeala se folosesc viermii de carne, rama rosie subtire Scobarul - in aceasta perioada prefera atat viermusi, rame, sau momeli vegetale ca mamaliga si painea Somnul - pescuim somnul noaptea, dimineata sau seara; se folosesc scule si monturi puternice; ca momeli merg bine coropisnita, broscuta, buchetul de rame sau lipitori Salaul - se pescuieste bine la "bucatica" sau pestisor viu; nalucile merg mai greu Stiuca - se pescuieste mai bine la pestisor viu; ca si la salau, diferitele naluci specializate sunt mai putin atractive
Am sa va prezint o poveste din copilăria mea, cu micile aventuri la pescuit, prin natură, in jurul vârstei de 12 ani.
Moş Vasea.
Nea Vasea, fost în tinereţe om de bază al partidului, şi la rău dar mai sigur la bine, umblat prin toate închisorile pe unde a băgat oameni la „odihnă”, s-a reîntors în satul „prenatal” spre a avea şi el o pensie liniştită (băută înainte să vină postaşul cu ea) în noua sa pasiune de bătrânel şi anume de braconier. Ba la plasă, ba la prostovol, ba la „controlat” juvelnicele noaptea pe la turişti, după caz şi cu parul... Cum vă spuneam, un bătrânel „liniştit” care îşi ducea veacul pe lângă noi, dar ferească sfântul să-l superi cu ceva că imediat îţi aducea aminte de vreo ruda, mai îndepărtata sau mai apropiată, după caz. La prima vedere, nu aveam nimic de împărţit cu el si nici nu prea vroiam, dar iată că într-o zi, când peştele se hotărî să doarmă mai toata ziua, ne trecu prin cap o idee. Să furăm, adică să împrumutăm pe termen limitat barca lui nea Vasea, care ziua şoma pe mal iar noaptea se îndoia de atâta peşte prins, sau mai bine zis electrocutat sau, după caz, furat. Eh, şi ce ne-am zis noi, eu şi cu Dumitrel, biatul cantonierului, hai să ne plimbam şi noi pe Dunăre. Zis şi făcut. Dezlegam frumuşel barca, căci era cam bine legată cu un lacăt, aşa că am fost nevoiţi să smulgem priponul din pământ. Şi o luăm frumuşel pe Dunăre. Toate frumoase şi senine cu mici certuri pe vâsle, care să vâslească mai mult, ba el, ba eu, ba iară eu şi tot aşa... Ce pot spune, totul frumos, Dunărea arata ca binecuvântată de Dumnezeu, sclipitoare în toate minunile sale. Cu ocazia aceasta am putut descoperii noi tărâmuri şi golfuleţe.
Până aici totul bine, noi eram super bucuroşi şi ne plimbam liniştiţi, nu ne facem probleme din cauza lui moş Vasea, de care eram siguri că o sa ne înţeleagă dacă o sa ne prindă, numai că noi ziceam că punem barca la loc şi nu o sa-şi dea seama ca am luat-o.
Toata ziua ne-am plimbat, am acostat pe diferite maluri unde nu puteam ajunge cu piciorul, am colindat noi locuri, am mers prin pădurea inundată, de fapt acesta a fost cel mai frumos lucru. Am ajuns intr-o pădure veche de plopi, care mai tot anul era inundată de Dunăre, apa avea o adâncime de jumătate de metru până la un metru, fără a socoti câteva gropi ştiute de Dumitrel care aveau şi 3m adâncime, aşa că era un tărâm neaccesibil piciorului. Noi bineînţeles că am coborât din barcă şi ne-am bălăcit în apa rece nebătută de soarele torid de august. Ne-am bălăcit noi, am dat şi de o groapă în care am intrat până peste cap, fără să ne gândim că ne puteam agăţa de vreo răgălie şi să ne înecăm, doar eram nişte copii şi ne distram fără să ne prea gândim. Totul era minunat, parcă eram pe tărâmul lui Dumnezeu, splendid, umbrele plopilor se oglindeau în apa care avea o culoare ciudată, un verde închis, cu toate că ea de fapt era limpede, dar datorită copacilor lua nuanţe minunate. Ici, colo se întrezăreau pete albastre, unele gălbui, altele chiar roşiatice, acolo unde se strecura cerul, iar soarele nervos se tot chinuia să ne prindă şi să ne topească, parcă invidios că fugim de el. Parcă eram în altă lume, căci printre copaci se întrezărea firava „lume exterioara”, adică Dunărea sclipitoare, iar pe partea cealaltă satul, câmpul cu munca şi problemele lui. Noi parcă eram absolviţi de muncă, eram nişte privilegiaţi ai naturii. Cea mai minunata privelişte a fost atunci când ne-am culcat pe spate cu fruntea înspre soarele care ne tot urmarea. Am o s-o ţin minte toata viaţa, era totul perfect, Dunărea invidioasa ne legăna un pic aducându-ne aminte că există, vântul prietenos ne dăruia o melodie din vastul sau repertoriu, păsărelele se simţeau şi ele datoare cu a lor opinie, brotacul verzuliu se auzea în fundal, după el s-a trezit tot corul, până şi prietenul şalău se simţea dator cu un salt de cascador. Ambianţa te poftea să stai şi să tot stai, să miroşi parfumul său, să admiri şi să nu te mai saturi. Singurul regret a fost că nu ne-am luat undiţele, dar eram aşa de ocupaţi să admirăm peisajul încât nu am fi avut timp de pescuit.
Cu trecerea timpului soarele se apleacă „căzând” peste pădurea de peste Dunăre, umbrind tot malul drept al său. Seara se pregătea să intre în drepturi trimiţându-şi „mesagerii” săi cei mereu nepoftiţi, ţânţarii. Cei care ne fac să fugim din locul acesta minunat, cu promisiunea că nu îl vom uita şi îl vom vizita cu orice ocazie şi îl vom iubi mereu.
Cu strângere de inimă plecăm, ne luam la revedere şi ne urnim din loc, împingând barca deoarece nu puteam vâsli din cauza copacilor deşi. Apa o simţim din ce in ce mai rece, mai ales în pădure, semn că noaptea se apropie.
De data asta ne grăbim şi vâslim mai repede pentru că din spate ne ajungea noaptea. Avem noroc că suntem conduşi de Dunăre şi nu mergem contra curentului ca atunci când am venit.
Drumul fiind lung, ajungem la locul de unde luaserăm barca cam pe seară spre noapte, noroc ca ştiam bine drumul pentru că altfel ajungeam cu siguranţa la altă adresă. Când să ne apropriem de locul unde ţinea nea Vasea barca scădem din viteza, mergem încet de tot pentru a nu face zgomot. Deja noaptea îşi intra in drepturi binişor, ne cam chioram noi pentru a vedea ce facem.
Încet de tot tragem barca la mal, când deodată auzim un foşnet în desişuri, apoi un zgomot foarte puternic şi unde îl zărim pe moş Vasea, mai mult după ţigara aprinsă din colţul gurii, care îi lumina chipul zbârcit şi mânios, că se repede la noi cu un par mare şi negru, mârâind parcă. Noi, speriaţi de moarte, ne înghiţim limbile şi sărim de frică în apa rece, plină de verdeaţă şi o luăm la înotat spre larg. Am înotat şi am înotat, am luat-o apoi paralel cu Dunărea, după un timp am schimbat direcţia spre mal şi ne-am urcat pe uscat departe de locul respectiv. Cu ochii „in şase” am luat-o la fugă prin pădure pentru a ajunge acasă, la canton. Uzi leoarcă, ne-a prins şi frigul nopţii şi vântul rece care, de data asta, ne era un pic duşman. În final ajungem la canton, gata uscaţi de vânt, care până la urmă nu ne-a dăruit doar o răceala zdravănă, ci ne-a şi uscat hainele.
La canton toate bune, se pare ca moş Vanea nu ne-a identificat şi nu a venit să se plângă de noi.
Noi ne-am făcut că plouă, ai noştri nu au băgat nimic de seama, am mâncat cu o foame precum câinii nehrăniţi ţinuţi în lanţuri, de s-au speriat părinţii. Apoi am făcut un foc mare de tabără pentru a ne încălzi şi a face ceva pentru a ne mai trece sperietura care, ce e drept, era cam mare.
În faţa focului am stat şi ne-am gândit noi prin ce peripeţii am trecut şi cum de am avut curajul să facem ce am făcut, cu fuga şi înotul in plina noapte în Dunărea care poate fi şi prieten ziua, dar şi duşman noaptea, prin capcanele sale.
Noaptea am avut un somn ca de ingeraşi, numai ca dimineaţă devreme, pe la 5, ne sculăm intr-o bubuială puternică la uşă, sar ca ars din pat şi mă uit pe geam, când… rămân îngheţat....moş Vasea!!!! În mintea mea înnebunită de frică mă gândesc că ne-o fi recunoscut aseară pe întunericul acela sau, cel mai probabil, dimineaţa pe lumină o fi găsit ceva în barcă, ce ne-o fi picat din buzunare. Cu sufletul în batistă mă duc la uşa camerei să ascult. Mitică, cantonierul, se scoală şi se duce boscorodind să deschidă uşa. Dumitrel dormea in camera de vizavi, deci nu am putut vorbi cu el. Secundele până să deschidă Mitică uşa parcă erau veşnice, mă şi gândeam la scandalul ce va urma, cum moşul nu prea e „cu minte” cine ştie ce-l apuca. Îmi era frică de ai mei să nu se supere şi să zică gata, plecăm, ceea ce însemna o tragedie pentru mine.
Mitică se apropie de uşa înjurând şi …momentul culminant, deschide uşa, eu încremenit,.......”bre nea Mitică, dai şi tu nişte apă, că mi-i seti”.....moş Vasea, beat criţă. Atunci am simţit că lumea e a mea de bucurie şi am zis că, fără dubiu, am un Dumnezeu al meu.
Dar, dacă judecăm la rece, salvarea noastră a fost nu de la Dumnezeu, ci de la „roşcatul cu coarne” care are obiceiul să-i pună în mâna lui moş Vasea o sticlă cu băutură, totdeauna peste 30 de grade, care îi dăruieşte o amnezie pe cinste, de atunci când se trezeşte nici nu ştie a merge sau a vorbi prea bine.
Aşa că totul a fost bine, am scăpat fără probleme, numai Mitică a fost cel mai supărat, ce a fost la gura lui e mai greu de pronunţat şi chiar de scris, înjurându-l foarte „ordonat”, începând de la rudele cele mai apropiate până la cele pe care, săracul nefericit, nici nu le avea probabil.
O poveste cu final fericit şi cu un epilog spus de Dumitrel:
„Data viitoare îi lăsam noi o sticlă de ţuică”
