Datele
statistice din intreaga lume atesta ca pastravul indigen are cei mai
multi adepti in randurile pescarilor sportivi. Explicatia este relativ
simpla: capturarea "fair-play" a acestui "cavaler" al raurilor montane
constituie scoala cea mai inalta a pescuitului sportiv. Potrivit unei
zicale englezesti de larga raspandire, pescuitul pastravului este de
trei ori mai frumos decat al altor pesti deoarece: pestele este frumos,
modul de capturare este frumos, ca si peisajul in care se desfasoara
pescuitul.
Metoda corecta de
prindere a pastravului indigen este pescuitul cu ajutorul mustei
artificiale, care se potriveste foarte bine cu nobletea pestelui. Daca
intelegem aceasta, putem considera toate celelalte metode drept neetice,
grosolane si chiar daunatoare. Unii localnici si lucratori din
exploatarile forestiere au provocat mari daune populatiei de pastravi
din unele rauri prin zagazuirea si schimbarea cursului apei, prinzand
apoi cu mana pastravii ramasi neajutorati in vechea albie uscata. Tot o
metoda barbara de vanare a pastravului este si prinderea sa cu sulite
sau furci, pe timp de noapte, la lumina tortelor ori a reflectoarelor
sau cu ajutorul curentului electric. Prinderea pastravului cu mana pe
sub pietrele sau stancile din rauri constituie de asemenea o metoda
nesportiva. Utilizarea tuturor acestor metode este interzisa prin lege,
iar contravenientii sunt amendati sau pedepsiti prin privatiune de
libertate conform legii pescuitului.
De asemenea, legea pedepseste
aspru si pe cei ce aseaza cosuri impletite din nuiele, plase sau alte
mijloace asemanatoare in apele de sub cascade sau de sub morile cladite
pe cursul raurilor montane. Pescuitul tuturor peatilor, deci si al
pastravului indigen, cu ajutorul substantelor chimice, al narcoticelor
sau al materialelor explozive este si el strict interzis prin lege. Toti
pescarii sportivi si toti iubitorii naturii au datoria sa avertizeze
imediat forurile competente ori de cate ori sunt martori cand
distrugatori iresponsabili ai naturii nimicesc prin metode nepermise
pastravul indigen, acest tezaur al apelor montane.
Pescuitul acestei
specii este permis numai cu ajutorul unei singure undite, tinuta
exclusiv in mana. Este interzisa utilizarea simultana a doua sau mai
multe undite. Este interzisa de asemenea si asezarea unditei, cu
carligul in apa, pe mal sau pe pietrele din imprejurimile malului. Ca si
la celelalte specii, pescuitul pastravului indigen este permis numai
ziua, incepand cu rasaritul soarelui si pana la apus.
In legatura cu
echipamentul pescarului sportiv care da la pastrav, trebuie sa mentionam
aici ca este de preferat ca intregul sau echipament sa fie cit mai
usor, iar varga, mulineta si firul sa constituie impreuna un tot unitar
armonios constituit. Numai asa se poate concepe capturarea, obosirea
acestui peste gustos, nemaivorbind de oboseala pe care o provoaca
aruncarile repetate.
Rezultatele cele mai frumoase le poate obtine
acel pescar sportiv care cunoaste perfect, in amanunt, toate
caracteristicile cursului de apa respectiv. Pastravul indigen, mai ales
exemplarele mai batrane si mai experimentate, are locurile lui
preferate, de regula permanente, locuri pe care pescarul sportiv trebuie
sa le descopere. Portiunile de apa din jurul bolovanilor, stancilor mai
mari, unde raul curge mai linistit, locurile mai adanci, unde de
asemenea apele parca isi incetinesc usor curgerea, iata locurile cautate
cu predilectie de pastravi. Cand vremea este insorita, apropindu-ne cu
grija de asemenea locuri, putem vedea adesea cate un exemplar mai mare
de pastrav indigen care pluteste pe loc,
aproape
nemiscat, in asteptarea prazii aduse de apele raului. Capturarea unor
astfel de exemplare mari necesita o mare rabdare si o foarte buna
pregatire de specialitate, intrucat orice gest iute, nechibzuit, fie cat
de neinsemnat, sperie imediat acest peste extrem de precaut.
Pe
vreme insorita se poate incerca metoda cu musca "uscata", prin care se
lasa musca artificiala sa pluteasca putin pe suprafata apei, oferind-o
pastravului ca si cum ar fi o insecta cazuta in apa (tantar, molie,
libelula, viespe, musculita etc.). Daca pestii sunt infometati, captura
poate fi destul de bogata, mai ales in iunie-iulie, perioada in care o
specie de fluturasi fumurii de 2,5-3 cm obisnuiesc sa roiasca deasupra
raurilor cu pastravi. Luna august ofera deja rezultate mai putin
spectaculoase cu aceasta metoda, probabil din cauza scaderii
temperaturii apei.
Metoda "umeda" cu musca artificiala da rezultate
frumoase mai ales in zilele innorate, cu vant, imediat inainte si dupa
ploaie, dupa-amiaza tarziu, pe inserate, in cazul utilizarii acestei
metode, pe struna se leaga o musca artificiala, iar pe cele doua strune
auxiliare altele doua. Prin miscarea usoara a acestora, imitand
insectele cazute in apa, fara viata deja, provocam pastravul sa muste.
Secretul reusitei consta si aici din conducerea cat mai naturala a
momelii prin apa, lasarea sa in adanc si ridicarea, dirijarea dupa
cateva clipe de nemiscare spre stanga sau dreapta. Este absolut necesar
ca momeala sa nu fie miscata niciodata cu o viteza superioara vitezei de
curgere a raului. In cazul metodei umede, faptul ca pestele a muscat se
observa prin intinderea gutei, pe cand la metoda uscata acest lucru
poate fi sesizat privind cu atentie musca artificiala. Atat pentru
metoda umeda, cat si pentru cea uscata, astazi se fabrica muste
"fantezi", care nu seamana cu nici o insecta din natura. Meritul lor
este acela de a incita pastravii prin coloritul bizar, prin forma
neobisnuita si aripioarele oarecum iesite din comun.
Cei mai multi
pescari sportivi experimentati, odata ajunsi la fata locului, scutura
mai intai tufele din apropierea malului pentru a vedea ce fel de insecte
isi iau zborul de acolo. Apoi utilizeaza ei insisi musca artificiala
care prezinta cea mai mare asemanare cu acestea. De cele mai multe ori
metoda da rezultate, insa exista imprejurari in care roadele se obtin
tocmai cu musca artificiala cu forma si coloritul total diferite de
insectele naturale respective. Pe de alta parte, se poate intampla ca,
in ciuda unui intreg arsenal de muste artificiale oferite pastravului,
sa nu reusim sa-l provocam nicicum la atac. In aceste cazuri, pestele
este cel mai probabil satul sau cine stie ce alt capriciu il determina
sa ramana pasiv.
Aruncarea trebuie efectuata de asa maniera incat
numai momeala sa atinga suprafata apei, nu si guta. In caz contrar, in
momentul impactului cu apa, guta cu momeala emit un zgomot oarecum
asemanator pocnetului de bici, ceea ce sperie imediat pestele si
deterioreaza si musca artificiala. Daca pastravul se arunca avid asupra
momelii care atinge suprafata apei, trebuie sa intepam imediat, scurt si
iute carligul. Dupa aceasta urmeaza obosirea pestelui. Cand pescarul se
afla pe malul apei, este indicat ca obosirea pastravului sa coincida cu
dirijarea treptata catre mal. Minciogul trebuie indreptat totdeauna
dinspre capul pastravului prins. Daca in clipa in care momeala a atins
suprafata apei pastravul nu a muscat, nu trebuie sa ne pierdem
sperantele, intrucat dupa cum am mai spus pescuitul pastravului consta
dintr-un sir aproape interminabil de aruncari repetate, intre timp putem
sa schimbam locul, observand cu atentie locurile cu vartejuri mai mari,
locurile cu ape mai linistite etc.
Experienta a demonstrat ca
pastravii mari, musca rareori la muste artificiale, deci trag cu
precadere spre o prada mai substantiala, in cazul de fata lingura
metalica, blinkerul sau voblerele mici. Pescarii sportivi din unele tari
utilizeaza in aceste cazuri boisteanul, un peste mic care constituie
hrana preferata a pastravilor mari. Aceasta momeala este fixata pe
carligul numarul 3, cu coada lunga, trecut mai intai prin coada
boisteanului si introdus din nou in corpul momelii mai sus, in directia
capului (conform lungimii cirligului). Undita este de 2,70 m iar guta de
obicei de 0,30, cea de 0,20 fiind utilizata mai rar.
O alta metoda
folosita in apele care abunda in pastrav este cea de prindere cu
voblerul, lingura, sau cu ajutorul combinatiei lingura-musca
artificiala. Lingura este fixata pe struna fara a se utiliza vartejul,
intrucat atentia pastravului ar fi atrasa de acesta si nu de lingura in
sine; pastravul mare musca cu putere lingura. Imediat dupa agatarea
carligului trebuie sa inceapa obosirea lui, preferabil prin dirijarea
spre ape mai domoale si lipsite de obstacole. Cu lingura si voblerul se
obtin rezultate deosebite in lacurile montane naturale sau baraje.
Unele
tratate de specialitate straine amintesc si asa numita metoda de
pescuire "prin pipaire" a pastravului, care are ca scop capturarea
exemplarelor mai mari prin fixarea unei lacuste, a unei viespi sau a
unui fluture pe carligul de 7-10. Carligul astfel prevazut cu momeala
naturala nu este aruncat departe si nici plutit pe suprafata apei, ci
este lasat sa cada in repetate randuri pe suprafata apei "pipaind-o", in
timp ce pescarul sta la mal, ascuns printre tufe. Metoda prin pipaire
se poate practica eficient indeosebi acolo unde, pe malul raului, se
afla o bogata vegetatie, tufe, multi copaci. Pastravii, mai ales
exemplarele mai mari, se vor repezi asupra momelii cu salturi superbe,
datoria pescarului fiind aceea de a agata imediat carligul, nu insa
excesiv de brusc. In aceste portiuni acoperite de tufe, obosirea si
prinderea cu minciogul a pestelui agatat in cirlig este adesea
anevoioasa.
Perioada in care pescuitul pastravului indigen este
permis se intinde de la 1 mai pana la 15 septembrie, in timp ce perioada
sa de reproducere, cand pescuitul este deci interzis, tine de la 15
septembrie pana la 30 martie.
Zilele cand pescuitul pastravului este permis, precum si numarul admis de pastravi prinsi poate varia de la rau la rau.