duminică, 11 ianuarie 2015

Carasul

Carasul este fratele mai mic al crapului cu care se aseamana foarte mult. Un incepator in ale pescuitului poate confunda usor exemplarele tinere de crap (ciortanii) cu carasul. Ca diferente majore putem spune despre caras ca nu ajunge la dimesiuni asa mari si nu prezinta mustati ca si crapul. Gura carasului nu mai prezinta acele buze carnoase si nu se poate alungi sub forma de tub, caracteristica specifica crapului.Carasul mai poate fi confundata usor si cu caracuda (carasius carasius) fata de care este foarte greu de diferentiat. La caras prima radie a inotatoarei dorsale prezinta 10-11 zimti in timp ce la caracuda aceeasi radie prezinta 25-29 de zimti. Se mai disting si prin culoare, caracuda are o culoare ruginie in timp ce carasul tinde spre un colorit argintiu.
Carasul are corpul alungit cu capul scurt, solzii sunt mari si grosi si bine fixati.Partea dorsala a corpului este mai inchisa la culoare iar spre burta devine de culoare argintie. Coloritul carasului difera in functie de mediul in care traieste.Dimensiunile carasului depind mult de abundenta hranei in zonele in care traieste. Daca are hrana din belsug poate ajunge frecvent la greutati de 400-800gr si in mod exceptional la 2-3 kg.
Hrana carasului este foarte variata ceea ce il face un peste extrem de adaptabil. Se hraneste atat cu materii vegetale cat si cu larve ,viermi ,insecte acvatice ,crustacee , moluste , icre.
Carasul este recunoscut pentru faptul ca afecteaza mediul in care se adapteaza pentru ca de cele mai multe ori se impune in fata speciilor endemice pentru ca este mult mai agresiv , mai indraznet si mai adaptabil. In apele de ses tinde sa ocupe locul caracudei iar in apele de munte afecteaza serios populatiile de salmonide (pastravii) prin faptul ca le consuma icrele care au o perioada mare de incubatie si sunt expuse un timp indelungat.Originar din Asia Orientală, China şi Japonia, la noi în ţară este prezent în aproape toate bazinele acvatice, cu excepţia apelor din zonele montane.
Carasul este pestele cel mai cautat de catre pescarii amatori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu