luni, 4 aprilie 2011

Scoica

Ca majoritatea molustelor bivalve, au cochilia formata din doua parti, articulate printr-un ligament flexibil si rezistent. Inchiderea si deschiderea valvelor poate fi controlata de molusca prin intermediul a doi muschi. Cand muschii se relaxeaza forta ligamentului elastic face ca valvele sa se deschida. Aceasta relaxare a musculaturii permite apei sa intre si sa iasa din cavitatea paleara prin intermediul a doua sifoane, unul inhalant si unul exhalant. In cazul in care muschiul este contractat, el tine cochiliile strans lipite, impiedicand pradatorii sa ajunga la tesutul moale al scoicii.
Interiorul cochiliei este acoperit cu sidef. Ajunse la maturitate, multe dintre aceste moluste isi petrec existenta ramanand fixate in acelasi loc (lipite de pietre/stanci sau ascunse in mal) si se inmultesc eliberand in apa celule reproducatoare. Respira prin branhii si filtreaza hrana din apa in care traiesc.
Alaturi de scoica de lac (anodonta cygnaea), scoica de rau reprezinta momeala ideala pentru atragerea crapilor scoicari si mai ales a somnilor “batrani”. Se preteaza unui pescuit greu, cu plumbul pe fundul apei. Se pot folosi vii sau moarte (se lasa la soare pana capata un miros greu sau intra in putrefactie). Se “croseteaza” pe carlig ca si in cazul ficatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu