Bibanul-soare
a fost adus in Europa din America de Nord la sfarsitul secolualui
XVIII; in anii care au trecut de atunci, el s-a raspandit larg pe
continentul european, astfel ca azi poate fi intalnit aproape
pretutindeni, incepand de la Oceanul Atlantic si pana in Delta Dunarii.
In tara noastra poate fi gasit in baltile de revarsare ale Dunarii, in
sistemul lagunar Razelm-Sinoe din Delta, in unele lacuri cu apa dulce
din apropierea litoralului, in raurile Timis, Bega, Crisuri, Cerna,
Arges, Dambovita, Ialomita, Barlad, Siret, pe cursul inferior al
Prutului, precum si in multe lacuri dulci din interiorul tarii si in
unele iazuri si helesteie, unde este o specie nedorita.
Corpul
bibanului-soare este inalt, puternic, comprimat lateral, acoperit cu
solzi mari, relativ tari si aspri. Gura mica, terminata in "cioc", este
taiata oblic in sus. Intre cele doua inotatoare dorsale nu exista
membrana despartitoare, ceea ce face sa para ca este una singura,
inotatoarea anterioara are 10-12 radii osoase terminate cu tepi, pe cand
cea posterioara, mai lata decat prima, nu are radii tepoase,
inotatoarea ventrala este prevazuta cu o teapa, in timp ce aceea de sub
coada are trei. Caudala este rotunjita.
Bibanul-soare are un colorit foarte frumos, motiv pentru care este apreciat si de acvaristi. Spatele sau este verde-oliv, impodobit cu pete brune si albastre, uneori liliachii, iar burta este argintie. Pe partile laterale are pete portocalii. Sub fiecare ochi se intinde cate o dunga auriu-albastruie. Pe membrana care constituie o auxiliara a operculului la masculii de biban-soare se distinge cate o pata neagra si una rosie. Exemplarele tinere sunt "impodobite" cu desene asemanatoare cu ale tigrilor, inotatoarele dorsale si caudala sunt cenusii, fond pe care se disting 3-4 siruri formate din puncte mai intunecate. Restul inotatoarelor sunt galbui.
De regula, bibanul-soare creste pana la lungimi de 12-15 cm, exemplarele de 20 cm fiind destul de rare.
Traieste in baltie de revarsare si in lacurile cu fundul malos, unde exista o vegetatie submersa abundenta, dar poate fi intalnit si in bratele moarte ale raurilor sau in portiunile mai linistite ale apelor curgatoare. Si aici, ca si in lacuri, bibanul-soare trebuie cautat in locurile unde apa, fiind expusa soarelui, este mai calda decat in alte portiuni. Pestele evita locurile mai adinci, unde razele solare nu pot patrunde si ca urmare, apa este mai rece.
Bibanul-soare isi cauta hrana pe fundul apei, hranindu-se cu icre de peste, insecte si larve de insecte, raci minusculi, viermi, rame, devorand in acelasi timp alevinii altor specii de pesti. Fiind consumator de icre si puiet de peste, bibanul-soare poate fi considerat o specie daunatoare. Nu este tolerat in crescatoriile de crap.
Acest peste atinge maturitatea sexuala la varsta de 2 ani. Reproducerea are loc în perioada mai-iunie, dar uneori chiar si in august. Este o specie deosebit de prolifica. Numarul mare de icre pe care le depune sunt asezate in cuiburi amenajate pe fundul apei, cuiburi pazite apoi cu strasnicie de masculi, invelisul gelatinos al icrelor face ca acestea sa se lipeasca de fundul apei.
Pescarii sportivi prind bibanul-soare mai ales pentru a-l utiliza apoi ca nada vie. Captura bibanului-soare intr-un loc este o garantie ca in aceeasi zona mai exista si altii; metodele de pescuit sunt identice cu cele folosite la exemplarele mai mici de biban.
Bibanul-soare are un colorit foarte frumos, motiv pentru care este apreciat si de acvaristi. Spatele sau este verde-oliv, impodobit cu pete brune si albastre, uneori liliachii, iar burta este argintie. Pe partile laterale are pete portocalii. Sub fiecare ochi se intinde cate o dunga auriu-albastruie. Pe membrana care constituie o auxiliara a operculului la masculii de biban-soare se distinge cate o pata neagra si una rosie. Exemplarele tinere sunt "impodobite" cu desene asemanatoare cu ale tigrilor, inotatoarele dorsale si caudala sunt cenusii, fond pe care se disting 3-4 siruri formate din puncte mai intunecate. Restul inotatoarelor sunt galbui.
De regula, bibanul-soare creste pana la lungimi de 12-15 cm, exemplarele de 20 cm fiind destul de rare.
Traieste in baltie de revarsare si in lacurile cu fundul malos, unde exista o vegetatie submersa abundenta, dar poate fi intalnit si in bratele moarte ale raurilor sau in portiunile mai linistite ale apelor curgatoare. Si aici, ca si in lacuri, bibanul-soare trebuie cautat in locurile unde apa, fiind expusa soarelui, este mai calda decat in alte portiuni. Pestele evita locurile mai adinci, unde razele solare nu pot patrunde si ca urmare, apa este mai rece.
Bibanul-soare isi cauta hrana pe fundul apei, hranindu-se cu icre de peste, insecte si larve de insecte, raci minusculi, viermi, rame, devorand in acelasi timp alevinii altor specii de pesti. Fiind consumator de icre si puiet de peste, bibanul-soare poate fi considerat o specie daunatoare. Nu este tolerat in crescatoriile de crap.
Acest peste atinge maturitatea sexuala la varsta de 2 ani. Reproducerea are loc în perioada mai-iunie, dar uneori chiar si in august. Este o specie deosebit de prolifica. Numarul mare de icre pe care le depune sunt asezate in cuiburi amenajate pe fundul apei, cuiburi pazite apoi cu strasnicie de masculi, invelisul gelatinos al icrelor face ca acestea sa se lipeasca de fundul apei.
Pescarii sportivi prind bibanul-soare mai ales pentru a-l utiliza apoi ca nada vie. Captura bibanului-soare intr-un loc este o garantie ca in aceeasi zona mai exista si altii; metodele de pescuit sunt identice cu cele folosite la exemplarele mai mici de biban.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu