Pescuitul “in val” ofera clipe de un farmec aparte celor ce
il practica atat de pe plaja cat si de pe digurile litoralului. Ce se poate
prinde in acest fel? Primavara – cambula si liba de mare, vara si toamna –
chefal, singhil si laban.
In continuare o sa vedem o tehnica aparte si monturile
adecvate pentru a prinde chefal.
Uneori cardurile de chefali se deplaseaza la 30-50 m
departare de diguri, in straturile superioare ale apei. In asemenea momente
monturile de fund nu
mai dau rezultate. Chefalii se mentin la suprafata fie din cauza curentilor reci
de pe fund, fie pentru ca sunt in perioada de imperechere cand nu mananca deloc.
Eficiente sunt metodele “la sticluta” sau “la doua plute”.
Montura “la
sticluta”
In locul plumbului cu ghiare la capatul liniei, se leaga o
“sticluta” folosita de obicei in farmacii. Plutele mici sunt ridicate de langa
paleta carligului la nodul de linie si fixate cu o bobita de silicon.
Montura “la doua
plute”
In capatul liniei se leaga o pluta ovala de poliester
folosita pentru plasele de pescuit, in care am introdus fortat un plumb
cilindric de care legam linia. Plutele mici colorate in verde sau portocaliu se
fixeaza langa nodul de linie cu ajutorul unei bobite de silicon. Dupa cale doua
carlige se fixeaza o pluta mai mica decat prima, din acelas material, pe linie,
cu o pana de lemn la interior.
Chiostecele sunt lungi de 25 cm iar carligele (Mustad
Kendal Round) nr 4-6 vor fi rotunde, cu tija lunga si cadmiate. Pe ele vom pune rame de mare. Nailonul va fi de 0,30 mm si obligatoriu alb. Strangeti nodurile
dupa ce ati umezit bine nailonul. Nu folositi fir textil la mare.
Cei ce au gustat atat din placerea partidelor de pescuit cat
si carnea acestui peste nu o vor uita prea curand.
Sursa: revista Pescar Modern, nr. 51 din 2001, Sorin Creteanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu